Trepanoia, de Mitoș Micleușanu
Nu prea mă îndemnam să citesc Trepanoia. Numai titlul și mă indispunea. Din când în când o deschideam la întâmplare și citeam numai grozăvenii. Citeşte tot articolul
Cronici
America lui Julien Green
Scriitor francez de origine americană, Julien Green a tot pendulat între cele două țări, iubindu-le în mod egal și simțindu-i lipsa fiecăreia dintre ele în momentele în care se afla departe. Deși cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în Franța, Julien Green a studiat în America, la Universitatea din Virginia, perioadă a cărei descriere este cuprinsă în acest volum, ce reunește proze scurte publicate de-a lungul anilor în reviste franțuzești. Julien Green a participat și la operațiunile militare ale Primului Război Mondial, o parte din convingerile sale referitoare la acest subiect putând fi regăsite în America mea. Citeşte tot articolul
Pe lângă istorie: Cartea apocrifelor de Karel Čapek
Dacă sunteți doritori de o bună porție de umor al cărui scop este acela de a vă face să vedeți lumea și câteva dintre cele mai importante momente ale istoriei sau ale literaturii universale din altă perspectivă, atunci ar trebui să vă îndreptați către Cartea apocrifelor a lui Karel Čapek. Citeşte tot articolul
O livadă a iubirii și a rândunicilor
Volumul recent apărut la Editura Polirom, În livadă, rândunicile, de Peter Hobbs, spune povestea emoționantă a unei iubiri interzise. Pe dealurile pakistaneze, rândunicile zboară deasupra unei livezi de rodii în care un tânăr de doar paisprezece ani lucrează alături de tatăl său, învățând de la acesta ce înseamnă iubirea pentru copaci și respectul pentru natură. Cum oamenii trebuie să și trăiască, copilul învață și că fructele pe care cu atât de multă dragoste le recoltează trebuie vândute. Numai că, odată ajuns în piață, acesta dă nas în nas cu ceea ce el consideră a fi frumusețea supremă: Saba, fiica unui influent om politic al zonei. Iar viața lui se modifică complet. Citeşte tot articolul
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi
Nu multe sunt poveștile de pe vremea părinților care să le mai spună ceva și copiilor din zilele noastre. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov sunt printre puținele cărți ale copilăriei noastre care îi amuză și acum pe cei mici. Nu din pricina ilustrațiilor lui A. Laptev, care sunt foarte frumoase și amuzante, dar poate nu foarte pe gustul prichindeilor de azi, prea obișnuiți cu animațiile și culorile, ci din pricina umorului cu care naratorul relatează întâmplări din cele mai normale. Nici măcar tonul moralizator și vagile aluzii socialiste nu-i vor speria pe copii - Nosov povestește totul pe un ton mereu glumeț. Citeşte tot articolul
O carte ca un film în slow motion. Don DeLillo, „Punctul Omega”
Don DeLillo nu se abate nici în cel mai recent roman al său, Punctul Omega, de la una dintre temele sale preferate, războiul, dar, de această dată, o face dintr-o perspectivă inedită: nu mai abordează frontal subiectul, ci îl lasă doar ca o insinuare, să plutească deasupra desfăşurării altei drame, mai personale. Citeşte tot articolul
Purcărete, în căutarea lui Godot
În ultima perioadă, lui Purcărete îi place tot mai mult să se joace cu clasicii teatrului şi să le dea noi configuraţii, în stilul său uneori poetic şi alteori în teritoriul artei grotescului. Iată că i-a venit rândul şi teatrului absurdului, iar Purcărete l-a ales pe nimeni altul decât pe Samuel Beckett, cu Aşteptându-l pe Godot. Citeşte tot articolul
Istoria artei pe înțelesul tuturor: metoda lui Gombrich
„S-o spunem clar, de la început, «arta» nu are existență proprie. Există doar artiști.” – așa își începe Gombrich Istoria artei, poate cel mai bine conceput studiu despre artă și evoluția ei. Fraza aceasta este poate cea mai potrivită pentru a vă face o idee cât se poate de limpede despre viziunea lui Gombrich și despre modul în care acesta reușește să li se adreseze atât specialiștilor, cât și celor care abia acum se familiarizează cu istoria artei. Arta nu are existență în sine, este doar reprezentare și viziune subiectivă (a unui om sau a unei epoci). Citeşte tot articolul
Călătoriile lui Purcărete în universul lui Gulliver
Montarea lui Silviu Purcărete după cartea lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, vine cu o viziune cu adevărat inedită asupra poveştii bine-cunoscute. Dacă atunci când spunem Gulliver, ne gândim cel mai adesea la peripeţiile fantastice ale lui Lemuel Gulliver ba în ţara piticilor, Lilliput, ba în cea a uriaşilor din Brobdingnag, Purcărete nu selectează pentru scenă momentele poetice ale călătoriei, ci, dimpotrivă, pe cele mai groteşti, mai crude, cele care, de fapt, dau seamă pentru adevărata natură a omului. În plus, focusul nu mai este pe personajul Gulliver şi pe evoluţia (sau involuţia) sa pe parcursul călătoriilor sale, ci pe imaginea unei umanităţi în descompunere. Un proiect controversat, montarea lui Purcărete a stârnit revoltă în rândul părinţilor care veniseră cu copiii, crezând sau sperând că este un spectacol à la Ţăndărică. Citeşte tot articolul
Demon ruchu, trainspotting horror de Poe-ul polonez, Stefan Grabinski
Stefan Grabinski a trăit în Polonia între anii 1887 și 1936. A locuit în orașele Liov (Liov sau Lwow, azi în Ucraina) și Przemyśl, întotdeauna aproape de gară, unde îi plăcea să se așeze pe o bancă și să privească trenurile și pasagerii. Din trainspotting-ul său s-a ivit în 1919 o colecție de opt nuvele fantastice, gotice și horror în stilul imediat recognoscibil al lui Edgar Allan Poe, pe care Grabinski îl admira de altfel foarte mult. Citeşte tot articolul
Lecţia prieteniei. „Vânătorii de zmeie”, Khaled Hosseini
În etern conflictuala zonă a Afganistanului, nu se întîmplă numai orori, mai există loc şi pentru bunătate, frumuseţe, devotament. Preţul este, însă, unul foarte mare, care arată că, în numele unui principiu precum prietenia, merită orice sacrificiu. Khaled Hosseini, scriitor şi medic (născut în Kabul, dar emigrînd, cu familia, în State, cerînd azil politic), construieşte, pe fundalul agitatului Afganistan, o poveste de prietenie, în acelaşi timp frumoasă şi tragică, între doi copii ce nu au cum să-şi păstreze inocenţa în mijlocul răutăţii absurde a adulţilor, despărţiţi de o veche ură, cea dintre şiiţi şi sunniţi. Citeşte tot articolul
Carte și film: The Best Exotic Marigold Hotel
De fapt este impropriu spus "Carte și film: The Best Exotic Marigold Hotel", deoarece cartea se numește These Foolish Things, dar asta probabil nu v-ar fi spus nimic, nu-i așa? Autoarea Deborah Moggach n-a fost tradusă pe la noi. Recunosc, mai întâi am văzut filmul și mi-a plăcut. E o comedie cu părul cărunt despre un grup de pensionari care, din diverse motive - financiare, familiale ori sociale - părăsesc Marea Britanie și ajung într-un fel de cămin de bătrâni, mai degrabă un centru de odihnă, unde li se asigură casă, masă și doctor la dispoziție. Citeşte tot articolul
Snuff, de Chuck Palahniuk, o carte cu multă ****
Dacă am juca un joc în care să trebuiască să ghicești autorul unei cărți după doar primele 2-3 paragrafe, Chuck Palahniuk ar fi printre autorii cel mai ușor de dibuit. "Un tip a stat toată după-masa la bufet, doar în boxeri, lingând pudra portocalie de pe chipsurile cu aromă de barbecue. Alături de el, alt tip înmuia un chips în sosul de ceapă și-l lingea până-l lăsa curat lună. Același chips, mozolit cu fiecare nouă înmuiere. Bărbații știu să se pișe într-un milion de feluri pentru a-și marca teritoriul. [...] Gagiii sunt chemați la cadru să își facă treaba - asistenta de producție îi strigă după numere, iar ei merg să se slobozească încă molfăind fulgi caramelizați". Citeşte tot articolul
În lumea prințeselor date uitării sau necunoscute
Aud din ce în ce mai mulți adulți supărați pe prințesele Disney, cele care i-au făcut să creadă din copilărie că nu trebuie să faci mai nimic decât să te porți cum trebuie pentru ca totul să se termine cu bine. Sunt de acord cu ei, viața nu funcționează așa și nu e deloc rău să aflăm lucrurile astea din copilărie. Lor le propun să fie cititorii Prințeselor date uitării sau necunoscute. Dacă le va plăcea, să le-o recomande și copiilor. Citeşte tot articolul
Emma: o poveste bine conservată
Să citeşti un roman englezesc de secol XIX poate fi plictisitor, extravagant, delectabil, enervant sau dimpotrivă. Să ţi se vorbească însă despre el e, mai de fiecare dată, o plictiseală. Am început să citesc Jane Austen pentru că numele ei declanşează foarte des grimase greu de controlat şi foarte simplu de citit. Şi bărbaţii şi femeile fac asta, ele, ce-i drept, mai rar. Nu neapărat pentru că i-au citit din scoarţă în scoarţă romanele, ci, dacă nu din solidaritate feminină, măcar pentru că încearcă o senzaţie de posibil confort emoţional la gîndul că Mr. Darcy chiar ar putea să existe, indiferent de ce s-ar putea întâmpla cu Colin Firth. Citeşte tot articolul
