„Trecutul nu e mort. Nici măcar nu a trecut”. – William Faulkner
Proiectul Hogarth Shakespeare şi-a propus, încă de la momentul lansării în 2015, să aducă în contemporaneitate ideile unui trecut care continuă să ne ofere lecţii esenţiale. Editura britanică Hogarth a lansat nu doar un proiect, ci şi o provocare la care au răspuns mai mulţi scriitori: aceea de a reinterpreta piesele lui William Shakespeare, de a le oferi un nou mod de a exista în prezent şi de a oferi astfel cititorilor atât ocazia de a reciti, curioşi, piesele originale, cât şi de a descoperi opere noi care pornesc de la semnătura inconfundabilă a lui Shakespeare şi care sfârşesc prin scriitura originală, modernă şi surprinzătoare a scriitorilor de renume care au răspuns acestei provocări.
Iniţiativa a fost preluată în 28 de ţări, iar la Editura Humanitas, în cadrul colecţiei „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu, au apărut deja în traducere două cărţi din această serie: Jeanette Winterson – O paranteză în timp (traducere de Vali Florescu) și Howard Jacobson – Shylock este numele meu (traducere de Dana Crăciun).
Sunt astfel aduse în actualitate de către scriitori de renume nu doar personaje, ci şi temele majore din piesele lui Shakespeare: Jeanette Winterson – Poveste de iarnă, Howard Jacobson – Neguțătorul din Veneția, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margaret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.
O parantezã în timp reinterpretează piesa Poveste de iarnă şi surprinde, întâi de toate, prin distanţa pe care şi-o asumă până la capăt Jeanette Winterson. Scriitoarea a ales să-şi părăsească la doar 15 ani căminul pentru a-şi putea continua studiile. A avut diferite locuri de muncă (a lucrat ca vânzătoare de înghețată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre) şi a fost admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde a absolvit cursurile de literatură engleză. În 1985, a publicat prima sa carte, Portocalele nu sunt singurele fructe (apărută în traducere la Humanitas Fiction în 2008), pentru care a primit Whitbread First Novel Award. A continuat să scrie şi să publice în următorii ani, iar printre romanele sale cele mai cunoscute se numără Sexul cireșilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009) şi Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008, 2017).
Regele Siciliei (Leontes în piesa lui Shakespeare) este înlocuit de gelosul om de afaceri Leo, căsătorit cu MiMi, o splendidă cântăreaţă de origine franceză. O criză extremă de gelozie izbucneşte în momentul în care Leo se convinge singur că prietenul său din copilărie, Xeno, are o relaţie cu soţia sa, MiMi. Trecutul şi viitorul depind constant de acţiunile din prezent, iar paranteza în timp pe care acţiunile lui Leo o deschid, nu fără violenţă şi nu fără distrugere, poate fi închisă tot prin acceptarea acestuia a unui prezent de care nu reuşeşte să scape niciodată.
Leo, „un orb aflat în propria lui lume”, este iniţiatorul unor drame specifice originalului lui Shakespeare şi se numără printre cei care „cred că pentru a supravieţui trebuie să distrugă totul în jurul lor”. Urmându-şi îndeaproape crezul, multe dintre lucrurile pe care Leo le distruge, orbit de furie şi de gelozie, nu mai pot fi refăcute niciodată:
„Nu există întotdeauna o istorie în orice poveste? Ai crede că trăieşti în prezent, dar trecutul e chiar în urma ta, ca o umbră”.
Moartea fiului său face parte dintr-un trecut care nu poate fi reparat, în vreme ce pierderea fiicei sale, Perdita, deschide paranteza în timp pe care doar Leo o poate închide în cele din urmă:
„Atât de multe poveşti despre ce-a fost pierdut şi regăsit. De parcă întreaga istorie e un Raion imens de obiecte pierdute. Poate că a început cu luna, aşchie despicată din pământ, palidă, singuratică, atentă, prezentă, asocială, inspirată. Geamănul autist al pământului”.
Jeannete Winterson compune, prin O paranteză în timp, un roman care aduce laolaltă teme dure din cotidian: suferinţă, gelozie, răzbunare, orbirea în propria viaţă. Ghidat de un metronom invizibil, romanul urmează agitaţia şi complexitatea unei piese de teatru shakesperiene.
Timpul devine, pe rând, capcană, sprijin, împăcare. Timpul este esenţa salvatoare şi tot timpul este distrugerea. Fără un corp al său şi fără o existenţă palpabilă, noţiunea trecerii timpului reuşeşte să schimbe destine, să le destrame sau să le reunească prin deciziile pe care fiecare alege să le ia, clipă de clipă. Deşi nu pare să conteze, timpul e totul:
„Uneori, nu contează că a mai existat şi un alt timp înainte de acesta de acum. Uneori, nu contează dacă e noapte sau zi, sau acum ori atunci. Uneori, e destul să te afi într-un anume loc.
Nu e vorba de faptul că timpul se opreşte sau că încă n-a început. Acesta este timpul. Tu eşti aici. Acest moment capturat, ce se deschide către o viaţă întreagă”.
Originalul shakespearian e umbra timpului care urmează îndeaproape romanul lui Jeanette Winterson. Esenţa nu se pierde, ci aproape că explodează într-un prezent al violenţei posibile şi imediate. O paranteză în timp rămâne, dincolo de celelalte teme pe care le cuprinde, o lecţie despre puterea de a ierta chiar şi peste trecerea îndelungă a anilor.
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
