Tag: carti pentru copii

Maurice Sendak, autorul și ilustratorul celebru de cărți pentru copii, în câteva interviuri

Habar n-am cât de familiarizați sunteți voi cu Maurice Sendak, autorul și ilustratorul celebru de cărți pentru copii, recompensat cu cele mai prestigioase premii din domeniul său - Caldecott Medal (1964), Premiul Hans Christian Andersen (1970), National Medal of Arts (1996) -, considerat unul dintre cei mai importanți ilustratori din toate timpurile, cel care a devenit cunoscut în toată lumea grație volumului Regele tuturor sălbăticiunilor (în original, Where the Wild Things Are, 1963; la noi a fost tradusă de Roxana Jeler și a fost publicată la Editura Arthur în 2014 - am povestit, pe scurt, despre carte, aici). Citeşte tot articolul

Taximetristul simpatic care citește și strânge cărți pentru Biblioteca pentru copii Taxiul cu Bomboane

Într-o dimineață, spre sfârșitul lui august, am primit pe Facebook o cerere de prietenie de la Roman Ion Cristian. La câteva secunde după ce am dat accept friend request, pentru că numele îmi suna destul de cunoscut, domnul Roman mi-a scris. Citise, nici acum nu știu cum de ajunsese la el, articolul cu taximetristul care citea Sven Hassel și îi plăcuse, îl făcuse să se simtă că nu e singurul, după spusele sale. Discuția a continuat firesc, mai întâi pe Facebook. Apoi, câteva săptămâni mai târziu, încântată și curioasă în legătură cu proiectul său, Biblioteca pentru copii Taxiul cu Bomboane, am stabilit o întâlnire. Citeşte tot articolul

Tactile Picture Books: proiect fain pentru copiii cu afecțiuni oculare

Tactile Picture Books este un proiect fain care mi-a făcut ziua mai bună. Am aflat despre el prin intermediul site-ului Ebook Friendly (de aici). Mi s-a părut o idee genială să faci cărți tactile pentru copii, așa că am mers la sursă, pe platforma online Tactile Picture Books, și am citit mai multe despre acesta. Se pare că un grup de cercetători (deopotrivă profesori și studenți) de la Universitatea Colorado Boulder sunt responsabili pentru inițierea acestui proiect în care beneficiarii sunt copiii orbi sau cu diverse afecțiuni oculare. Citeşte tot articolul

Povestiri din suburbie, de Shaun Tan

Shaun Tan este australian, ilustrator şi autor de cărţi pentru copii; pasionat de SF, weird fiction şi horror, a împrumutat câte puţin de la aceste genuri, iar rezultatul acestor influenţe asupra imaginaţiei sale active se întrevede în fiecare nouă cărticică de succes. Poveştile sale au fost ecranizate, cărţile best-seller-uite şi ilustraţiile premiate. Astăzi vă povestim despre volumaşul din 2008, Povestiri din suburbie -  Tales from Outer Suburbia. Citeşte tot articolul

The Scarecrows' Wedding

Ce rol pot avea detaliile creepy în poveștile pentru copii?

O carte pentru copii publicată luna trecută - "The Scarecrows' Wedding", scrisă de Julia Donaldson, o respectată autoare de literatură pentru copii – a fost, se pare, criticată de foarte mulți adulți pentru simplul fapt că face referire la fumat. O sperietoare de ciori-bărbat își aprinde, la un moment dat, un trabuc dând foc astfel unei sperietori de ciori-femeie pe care tocmai o curtase – cam asta ar fi treaba cu fumatul din cartea cu pricina. Cauză și efect foarte clare, spune criticul literar Philip Womack într-un material din "The Independent" - “fumatul îți dăunează ție și celor din jur” –, care susține că “literatura pentru copii nu ar trebui să filtreze obiceiurile proaste”. Motivul? Cei mici sunt capabili să facă ei înșiși acest lucru. Citeşte tot articolul

10 cărți triste din literatura pentru copii

Nu știu alții cum sunt, dar eu mă dădeam în vânt după literatură deprimantă, adică după cărți triste, când eram în școală. Cu cât mai tragic destinul, cu cât mai dramatică situația, cu cât mai sfâșietor deznodământul, cu atât mai împlinită de o emoție vie era inima mea de cititor de 14 ani. N-am idee de unde mi se trage exact, dar am să dau vina, desigur, pe lecturile copilăriei. Desigur, n-am scăpat nici eu de Cei trei grăsani sau de Aventurile lui Habarnam ori ale lui Tom Sawyer. Dar am impresia ca amprenta cea mai evidentă în personalitatea mea adultă și-au lăsat-o însă lecturile triste, cu personaje oropsite de soartă, cu copii orfani, căței prigoniți, animăluțe urgisite, sentimente zdrobite, iubiri strivite, emoții timide, vieți vijelioase, regrete și melancolii. Şi, cu cât se amesteca mai puţin vocea moralizatoare a scriitorului, cu atât mai productiv pentru partea auto-didactă de dresare a empatiei. Citeşte tot articolul

Zece cărţi pentru vacanţa mare

Bagajul cu cărțile pentru vacanța e cel mai greu de făcut. Era să pierd trenul odată, tot holbîndu-mă, pierdută, în fața micului turn pe care aveam de gînd să-l bag în geamantan (geamantan, nu rucsac) și să plec cu el la mare, cu el și cu nimeni altcineva. Dacă e greu să-l fac pentru mine, să-l propun și altcuiva e, pe deasupra și rușinos, cumva. O fac totuși pentru că mă gîndesc că există măcar cîteva cărți care ar putea fi luate în vizor, ca alternativă la selecția fiecăruia, cărți care își merită și ele secunda lor de glorie, în care un cititor le recomandă unui alt cititor. O mai fac și pentru că mie îmi place să mă uit în bibliotecile altora, să le umblu prin rafturi, să trag cu ochiul la ce citesc, străini sau prieteni. Și îmi imaginez că nu sînt singura. Citeşte tot articolul

Zece cărți pentru copii de dat în dar de 1 iunie

Cărțile pentru copii sunt minunate și mă atrag din ce în ce mai mult. Am fost și ieri la Bookfest și am vaga senzație că am răsfoit mai mult cărți pentru copii decât pentru oameni mari. De aceea, în titlul acestui material, nu am spus cărți de dat în dar copiilor - pentru că mă gândesc că și unora dintre voi le-ar plăcea, întocmai precum mie, să primească de 1 iunie (sau în orice altă zi a anului) cadou o carte pentru copii. Fie că nu ați apucat să le luați celor mici și cărți, fie că vreți să mai dați o tură pe la Bookfest sau prin librării, sper ca lista pe care am încropit-o să vă fie de folos (vă puteți inspira și de aici sau aici). Citeşte tot articolul

Cristiana Radu în camera Clarei, fetița Adinei Rosetti

Interviu cu ilustratoarea Cristiana Radu

Cristiana Radu este printre cele mai talentate ilustratoare carte din România. A lucrat cu Adina Rosetti, la ultima carte ilustrată, Domnișoara Poimîine și joaca de-a timpul, cu Grete Tartler (Gulii vertzi în țara pisicilor) sau cu Iulia Iordan (Călătorie printre ierburi și lumină). Are un blog plin de culoare și niște opinii despre cum influențează ilustrația cărților imaginația copiilor care or să vă dea de gândit! Citeşte tot articolul

Maratonul poveștilor – lecturi de cursă lungă în cadrul Bookfest

Editura Arthur vă invită la Maratonul poveștilor! Evenimentul se va desfășura în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (între 29 mai - 1 iunie) și va reuni scriitori, traducători, jurnaliști care vor citi povești pentru copii în standul Grupului Editorial Art. Poveștile vor fi creații personale, povești clasice sau contemporane dedicate copiilor. Lectura va dura aproximativ 20-30 de minute, iar timp de 15-20 de minute vom încuraja un dialog între povestitori și copii despre textul citit.  Citeşte tot articolul

Polițiștii împart cărți copiilor în Wilmington

În Wilmington, Delaware (Carolina de Nord) se întâmplă un lucru care m-a făcut să mă entuziasmez maxim și să visez că acesta se poate întâmpla, într-un univers paralel, și într-o țară mică din Estul Europei: se dau gratuit cărți copiilor. Și dacă ar fi fost numai asta și tot ar fi fost de ajuns. Dar știrea pe care am citit-o săptămâna trecută completa informația cu următorul detaliu: polițiștii împart cărți copiilor în orașul Wilmington. Da, da, polițiștii, cei care, la noi (bine, și la ei, că toate pădurile au uscături), freacă menta, ne opresc pe stradă sau în trafic și ne vorbesc, de cele mai multe ori, de sus.  Citeşte tot articolul

Lumea de basm creată de Miss Clara

Vă rog frumos să nu mă certaţi când veţi afla despre nestatornicia mea în dragostea pentru ilustratori sau diverşi artişti şi creaţiile lor! Chiar dacă azi mă îndrăgostesc de unul, există toate şansele ca mâine să fac o pasiune nebună pentru un altul. Sunt unii artişti însă pe care îi voi iubi pe viaţă, căci ceea ce realizează ei cu un talent enorm, îmi merge direct la suflet. Aşa cum e cazul lui Claire Guiral, o franţuzoaică plină de idei minunate şi cu gusturi fine atunci când vine vorba de artă, decor şi ilustraţii. Citeşte tot articolul


Povestiri de pe Calea Moșilor

Adina Popescu despre “Povestiri de pe Calea Moșilor”: Mi-ar plăcea să existe cîte o carte pentru fiecare cartier din București

Adina Popescu a scris în Povestiri de pe Calea Moșilor (Editura Casa de Pariuri Literare) nişte proze  proaspete, cu doza de comic, stropul de nostalgie şi picătura de amar, toate legate între ele prin aceleaşi personaje şi locuri: un cartier duminical, cu inima în Calea Moşilor şi marginile cât ţinea o lume de copii, în Bucureştiul anilor ’80. Citeşte tot articolul