Tag: literatura contemporana

(Și de mii de ani încoace) Lumea-i veselă și tristă, despre „A fost odată ca niciodată”, de Andrew Nicoll

Pentru mine, romanul scriitorului scoțian Andrew Nicoll a fost o experiență literară surprinzătoare de la prima până la ultima pagină. Povestea de iubire dintre bunul primar al orașului Punct (situat alături de Cratimă și în veșnică dușmănie cu orașul vecin, Umlaut), Tibo Krovic, și frumoasa lui secretară, doamna Agathe Stopak, este ca o păturică dintr-aia făcută din bucăți disparate de material și a cărei frumusețe constă în faptul că, deși amestecă lucruri atât de diferite, rezultatul final reușește să fie nu doar omogen, ci și foarte plăcut. Cam așa e și cu A fost odată ca niciodată, Nicoll se joacă cu convențiile literare, jonglează cu ele, cu personajele și cu cititorii deopotrivă, iar ceea ce iese e o poveste, în același timp, (aparent) banală și insolită. Citeşte tot articolul

„Glasul mării”, de Manuel Vicent și eroii de-altădată

Mais où sont les hommes d'antan? Unde ne sunt eroii de-altădată? Cei care plecau să înfrunte bătălii și monștrii și zei capricioși și tărâmuri necunoscute? Cei pe care îi așteptau cuminți acasă soțiile, iubitele, mamele, amantele, Penelope tricotând și deșirând șirul lung al zilelor și nopților petrecute în singurătate?... Acolo unde au fost, probabil, întotdeauna: în mituri și povești. Și, până la urmă, cât de mult ne mai dorim lângă noi eroi gata mereu să plece în aventuri, să se bată, să cucerească, să adune trofee și povești? Un fel de odisee modernă, Glasul mării, romanul spaniolului Manuel Vicent, urmărește nu atât aventurile pe mare ale unui nou Ulise, cât mai degrabă un fel de excurs în propriile abisuri interioare. Cu o scriitură ce aduce aminte puțin de García Márquez, amestecând mitologia elină cu frânturi de realism magic, totul proiectat pe fundalul unui orășel de provincie mediteranean, romanul reușește să fie surprinzător de la început până la sfârșit. Citeşte tot articolul

În intimitatea unui festival-bijuterie: Cum a fost la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM 2014)

Orice ați face acum, când ați dat click pe articolul acesta, vă rog să vă așezați confortabil, să vă turnați niște cafea sau ceai în cană și să vă lăsați purtați de rândurile mele într-o poveste lungă, cu tâlc, despre Timișoara și festivalul ei de literatură. Vă promit că nu veți regreta niciun minut petrecut pe această pagină și, sper eu, veți pleca de aici având senzația că ați parcurs o călătorie literară cel puțin interesantă, cu autori, scrieri și organizatori de prima mână.  Citeşte tot articolul

Elif Shafak – Palatul puricilor (fragment în premieră)

Palatul Puricilor (2002), de Elif Shafak, foloseşte cu ingeniozitate păienjenişul istoriilor din „O mie şi una de nopţi”, ramificând naraţiunea principală în nenumărate poveşti, care de care mai neaşteptată şi mai uimitoare. Ceea ce leagă toate aceste întâmplări este locul în care se petrec — Palatul Bomboană, o clădire de apartamente de pe strada Cabal, construită pe la jumătatea secolului XX de un cuplu de imigranţi ruşi. Altădată plin de farmec şi cu personalitate, acum căzut în paragină, invadat de gunoaie şi de paraziţi de toate soiurile, Palatul Puricilor, aşa cum a ajuns să fie poreclit, este populat de personaje curioase, de la pitoreştii coafori Celal şi Cemal la obsedata de curăţenie Tijen Igienă, familia Fiii-cei-iuţi-din-fire, urmărită de blestemul nasurilor, sau frumoasa Amantă Tristă. Palatul Puricilor este, de fapt, o metaforă a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi şi nou, splendoare şi mizerie şi diversitatea lui culturală cuceritoare. Citeşte tot articolul

Visătorul, de Ian McEwan – joaca de-a metamorfoza

Dacă mergi într-o librărie și zărești pe un raft Visătorul, cunoscând măcar o parte dintre cărțile anterioare ale lui Ian McEwan, vei citi coperta a patra, o vei cumpăra (pentru că, nu-i așa, îți place cum scrie autorul britanic) și vei pleca fericit/-ă cu ea acasă. Dar absolut nimic nu te va pregăti pentru ceea ce va urma când vei deschide copertele cărții. Poate doar dacă ai citit despre volum anterior (poate chiar aici, pe Bookaholic :) ). Chiar și-așa, știind câteva lucruri despre carte, mie mi-a fost greu să mi-l imaginez pe McEwan scriind o carte pentru copii (mai ales după Grădina de ciment). Și am fost plăcut surprinsă de ceea ce am găsit în Visătorul. Motivez imediat.  Citeşte tot articolul

Documentare cu Mario Vargas Llosa, Premiul Nobel pentru Literatură în 2010

Dacă citești impresiile Oanei despre Elogiu mamei vitrege, cum am făcut eu ieri și mi-a (re)venit cheful de a-l citi pe Mario Vargas Llosa, acum dai paginile unei cărți scrise de autorul peruvian sau pur și simplu ești fan al literaturii sale, atunci materialul acesta îți este dedicat :). Nu de alta, dar ai ce descoperi din cele trei documentare cu Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, de mai jos. Citeşte tot articolul

interviu cu Shani Boianjiu

Interviu cu Shani Boianjiu: „Îmi doresc să-mi fi fost mult mai frică, pentru că armata a fost un șoc imens pentru mine”

Așa cum spuneam, pe scurt, și în impresiile despre cartea Oamenii eternității nu se tem niciodată, Shani Boianjiu a devenit cunoscută în toată lumea grație acestui volum de debut, apărut în 2012. Până acum, cartea ei a fost publicată în douăzeci și trei de țări și a fost inclusă pe lista The Wall Street Journal a celor mai bune zece titluri de ficțiune din 2012; de asemenea, Oamenii eternității nu se tem niciodată a fost considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului 2012 de către ziarul pakistanez Herald și una dintre cele mai bune cărți ale anului 2013 de către publicația suedeză Sydvenskan. Shani Boianjiu a fost, totodată, prima scriitoare israeliană nominalizată la Women’s Prize for Fiction din Marea Britanie și cea mai tânără laureată a premiului 5 under 35 decernat de National Book Foundation, printre alte nominalizări și premii.  Citeşte tot articolul

Shani Boianjiu carte de debut

Oamenii eternității nu se tem niciodată, de Shani Boianjiu – un roman puternic, captivant, autentic

Din 2012, numele lui Shani Boianjiu a apărut foarte des în presa internațională grație volumului ei de debut, Oamenii eternității nu se tem niciodată (Editura Polirom, colecţia „Biblioteca Polirom”, coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu, traducere din limba engleză de Ioana Filat, iunie 2014, titlul în original: The People of Forever Are Not Afraid). Tânăra scriitoare israeliană (în prezent, de 27 de ani), cu origini românești și irakiene, și-a scris primul roman nu în limba maternă (ebraică), ci direct în limba engleză - și asta pentru că l-a început atunci când studia engleza și antropologia la Harvard, la un curs de creative writing, imediat după ce și-a încheiat serviciul militar obligatoriu în Israel. De altfel, experiențele din perioada stagiului în Forțele de Apărare Israeliene au stat la baza romanului de față.  Citeşte tot articolul

Niveluri de viață, de Julian Barnes – o lectură intensă, despre dragoste, pierdere și durere

Acum ceva timp îmi manifestam entuziasmul în ceea ce privea apariția unei noi cărți semnate de Julian Barnes: Niveluri de viață – în traducerea lui Radu Paraschivescu, publicată în colecția Babel la Editura Nemira. Această noutate editorială este o surpriză cu atât mai plăcută cu cât volumul a fost publicat, în original (Levels of life), chiar anul trecut. Așadar, neîntârzierea traducerii mi s-a părut o veste excelentă. Și abia așteptam să pun mâna pe micuța bijuterie (spun micuță pentru că volumul este subțirel – 120 de pagini). Iar când am făcut-o, l-am iubit și mai mult pe Barnes. Citeşte tot articolul

interview with David Vann

Interviu cu David Vann: ”Cred că toate cărțile mele analizează sau critică bărbații, într-un fel sau altul”

David Vann este un scriitor american de succes, cărțile sale (Legend of a Suicide, Caribou Island, Dirt, Goat Mountain, Last Day On Earth: A Portrait of the NIU School Shooter şi A Mile Down: The True Story of a Disastrous Career at Sea) fiind traduse în douăzeci de limbi și aflându-se în topul celor mai bune volume ale anului în țările respective. În cariera sa literară de până acum, a obţinut patru burse literare (Guggenheim, National Endowment for the Arts, Wallace Stegner şi John L’Heureux) și cincisprezece premii internaţionale, printre care şi cele pentru cel mai bun roman străin în Franţa şi în Spania (Prix Médicis étranger şi Premi Llibreter). A scris pentru mai multe publicații importante - Esquire, Men’s Journal, The Sunday Times, The Observer, The Guardian, The Sunday Telegraph, The Financial Times, Elle UK, Writer’s Digest etc.- și predă la Universitatea Warwick din Anglia. Citeşte tot articolul

lavinia braniste

Interviu Lavinia Branişte: Constat cât de mult ţine Opera de chestii mărunte, din viaţa de zi cu zi

Lavinia Braniște a scos un volum nou de povestiri Escapada (Editura Polirom, 2014), la trei  ani după Cinci minute de pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare), un adevărat succes, inclusiv sonor, al unui volum individual de proză scurtă. În Escapada o să citiți povestiri de-a rîsu'-plînsu' cu personaje a căror stare dominantă şi definitorie e inadecvarea. Unele sînt comice, cele mai multe au doar o pojghiţă de comic. Sub acest strat înşelător e o întreagă lume care a luat-o razna, şi nici eroii ei nu se simt cu mult mai bine. Lavinia Branişte a scris despre vulnerabilitate, despre rezistenţă, despre putere şi neputinţă, într-un ton, cum ziceam, indecis între rîs, plîns şi revoltă. De cele mai multe ori, mocnită. Citeşte tot articolul

interviu cu Lars Saabye Christensen si recenzie la cartea Frati pe jumatate

Lars Saabye Christensen: ”Dacă scrii un cuvânt în plus într-o scenă de sex, ea devine extrem de penibilă pentru toată lumea” – interviu

Lars Saabye Christensen este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori norvegieni contemporani. Chiar dacă a scris și cărți pentru copii, scenarii, piese de teatru, poezie, el este cunoscut mai ales ca romancier. A publicat peste douăzeci de romane, dintre care Beatles și Frați pe jumătate au fost vândute, împreună, în peste 500 000 de exemplare și au fost traduse în mai multe limbi. Pentru Frați pe jumătate Christensen a primit Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic, cea mai importantă distincție a țărilor scandinave, premiu care se decernează anual de către Norvegia, Islanda, Finlanda, Suedia și Danemarca, pentru a promova literatura nordică. Scriitorul este, de asemenea, și membru al Academiei Norvegiene. Citeşte tot articolul

Sofi Oksanen: „Pentru mine a fost dintotdeauna clar că nu mă voi căsători cu un scriitor”

Sofi Oksanen, romancieră şi dramaturgă, este probabil cea mai cunoscută scriitoare finlandeză contemporană. Romanul Purificare (Polirom, 2011, traducere de Adela Victoria Korshin), apărut în 2008 şi tradus în 43 de limbi, a câştigat numeroase premii, printre care: Prix Femina Etranger (2010), The European Book Prize (2010), Le Prix du Roman FNAC (2010). (Recenzia, aici). A mai semnat romanele Vacile lui Stalin (debutul său, 2003; Polirom 2012, traducere de Sigrid Crăsnean) şi Baby Jane (2005). Ultima carte publicată de Oksanen se numeşte Ziua în care au dispărut porumbeii şi a apărut şi la Polirom în 2013, în traducerea lui Sigrid Crăsnean.

For the English version of the interview, please click here.

Citeşte tot articolul


Ce mai e nou de citit?

Ca să nu ne uităm listele neupdatate, am dat o raită prin noutăţi. Ca de fiecare dată vrem multe, pentru că ezităm, ne mai gândim, ne entuziasmăm... Deocamdată lista noastră arată aşa, dar cum punem mare preţ pe tips-uri de ultim moment, daţi-ne de ştire dacă am scăpat ceva şi musai feedback în cazul în care deja aţi trecut pe la cele mai jos aliniate. Citeşte tot articolul