Tag: poezie

Noutăți Vorpal: „Tribar”, „Jocul de-a amiba” și „Frigul (elegie)” se lansează la Bookfest

Colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean aduce 3 titluri noi la Bookfest 2018: Tribar, de Andra Rotaru, Jocul de-a amiba, de Tara Skurtu (tradusă de Radu Vancu și Tiberiu Neacșu) și Frigul (elegie), de Mihai Ignat.

Cu trei formule poetice extrem de diferite, dar consonante prin originalitatea și prospețimea limbajului poetic, volumele se vor lansa în cadrul Bookfest, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 17.00, la scena de la Arenă, în prezența autorilor și a Svetlanei Cârstean.  Citeşte tot articolul


Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti, ediția a IX-a – program

În Capitală debutează cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti. Timp de o săptămână, în perioada 14 – 20 mai, peste 150 de poeţi din peste 30 de ţări se vor reuni la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 30 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș: cele două sedii ale Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu 8 și Calea Griviței 64-66), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (Calea Victoriei 88), Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38), Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), Apollo 111 (Str. Ion Brezoianu 23-25 – Palatul Universul, Corp B, subsol), Tramvaiul 26 (Strada Cercului 6c), Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Strada Mărțișor 26). Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Nimic nu ar mai fi la fel”, de Ana Dragu

Ana Dragu este jurnalistă, fondatoarea și președinta Asociației Autism Europa Bistrița. A înființat Centrul de Resurse și Referința în Autism „Micul Prinț” Bistrița și 2 Elefanți. Revistă despre autism, prima publicație periodică de această specialitate din România. În perioada 2001-2009 a lucrat în presa locală și centrală. A publicat peste 100 de articole despre autism, volumele de poezie Păpușa de ceară (2008), Păzitoarea (2012), Borderline (2017) și romanul autobiografic Mâini cuminți. Copilul meu autist (2015). Citeşte tot articolul


Lista lui Nicolae Manolescu

Pentru cei care nu au aflat încă, alegerile din Uniunea Scriitorilor au fost câștigate de Nicolae Manolescu cu 744 din 1242 de voturi exprimate. Primul eveniment organizat după această victorie pare însă să confirme toate acuzațiile îndreptate împotriva conducătorului de către scriitorii contestatari din ultimii ani. Cu ocazia centenarului, USR organizează astăzi, pe 11 mai, împreună cu primăria Municipiului Iași, o gală a poeziei române contemporane. Surprinzător este faptul că, pe afișul ticluit parcă în urmă cu 10-15 ani, putem citi că nu este vorba despre niște nume „oarecare”, ci despre „Lista lui Manolescu”, în care nu apare niciun poet care să fi debutat în ultimul sfert de secol. Pe drept cuvânt, mă întreb atunci cât de contemporane vor fi textele citite în cadrul evenimentului. Dezechilibrul generațional este evident, poezia tânără fiind exclusă. Lipsesc de asemenea cu desăvârșire numele feminine. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „O zi obișnuită de război”, de Adisa Bašić

Adisa Bašić (n. 1979, Sarajevo) a studiat Literatura Comparată şi Biblioteconomia şi a obţinut un master în Drepturile omului şi democraţie. A publicat volumele de poezie Havine rečenice (1999), Trauma Market (2004), Promotivni spot za moju domovinu (2011) şi Motel neznanih junaka (2014). În 2003, şi-a petrecut patru luni călătorind prin Statele Unite, alături de alţi tineri scriitori proveniţi din ţări afectate de război şi a susţinut lecturi, din San Fransisco până în Boston. Ani la rând a colaborat cu texte de critică literară la săptămînalul cultural Slobodna Bosna. În prezent, predă poezie şi scriere creativă la Departamentul de Literatură Comparată al Facultăţii de Filosofie din Sarajevo. Citeşte tot articolul


Lumea țesută de Alice Popescu – „Lucru de mînă”

Lucru de mînă, de Alice Popescu, este, cred eu, unul dintre cele mai bune volume de poezie apărute anul trecut.

Alice Popescu a  debutat editorial în 2013 cu Sfoara de întins rufe, publicat la Editura Pandora M, în colecţia „Cercul poeţilor apăruţi”, coordonată de Svetlana Cârstean. Acum, aflată la cel de-al doilea volum, putem că recunoaștem un stil deja rodat al poetei Alice Popescu. Lucru de mînă este un volum laborios construit. Atât formal, cât și ideatic. Segmentat în trei părți, Extensii, suprapuneri, întreruperi, Tatapoeme şi Lucru de mînă, acest volum jonglează cu teme grave, așa cum sunt moartea, amintirea sau uitarea. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „cîndva eram her profile picture & her beauty”, de T. S. Khasis

T. S. Khasis (pseudonimul lui Sergiu-Tudor Cașiș) s-a născut pe 22 ianuarie 1975 la Lipova, județul Arad. A publicat volumele Farmacia cuvintelor (Editura Viața Arădeană, 2003), arta scalpării (Vinea, 2005), unul dintre cele mai apreciate volume de poezie ale deceniului trecut. De atunci, au mai apărut broșura petea la prînz (samizdat, 2008), pe datorie (2011), ce relua textele din arta scalpării cu câteva poeme inedite și aparenta naturalețe a vieții (Casa de Editură Max Blecher, 2015). Trăiește la București. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „MOARTEA TA”, de Mark Strand

Mark Strand (1934-2014) a fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației sale, precum și editorul mai multor antologii răsunătoare și un reputat traducător, profesor și critic de artă. Născut în cea mai mică provincie canadiană, Insula Prince Edward, Strand și-a petrecut copilăria și o mare parte din adolescență în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii, Columbia și Peru. A studiat pictura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1959. După debutul cu volumul Sleeping with One Eye Open (1964), Mark Strand a publicat cărți care aveau să-l aducă în prim-planul poeziei americane din ultima jumătate de secol: Reasons for Moving (1968), The Story of Our Lives (1973), Elegy for My Father (1978), Dark Harbor (1993), Blizzard of One (1998, Premiul Pulitzer pentru poezie), Almost Invisible (2012), iar ultima sa carte, Collected Poems (2014), a fost nominalizată la National Book Award. A primit numeroase premii și distincții, printre care aceea de Poet Laureat al Statelor Unite (1990-1991). Citeşte tot articolul


Angela Baciu: „De la grecoaica născută Katanulis la povești cu marinari și pești cântători” (interviu)

De curând, la Editura Tracus Arte a apărut volumul de poezii „Hotel Camberi”, de Angela Baciu, cu fotografii și coperte realizate de Simona Andrei. „În cartea de faţă, viaţa celor vii şi viaţa celor duşi, timpurile şi poveştile oamenilor, trecutul şi prezentul se amestecă aşa cum se amestecă – nu e doar o metaforă! – apa dulce cu apa sărată la Sulina («marea era una cu Dunărea»). Ne amintim, citind, de personajele din Spoon River Anthology a lui Edgar Lee Masters sau de exotismul (nu doar al spaţiului, dar şi al vocabularului) lui Saint-John Perse, poetul mării. O «reconstituire» nostalgică prin care pluteşte o boare de frangipani sau plumeria – florile unui arbust care se mai numeşte şi «arborele vieţii»”, a scris Simona Popescu pe coperta cărții.

Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „risipă”, de Rita Chirian

Rita Chirian (n. 1982) a debutat editorial în 2006 cu volumul de poezie Sevraj, distins cu Premiul Național „Mihai Eminescuˮ. I-au urmat poker face (Vinea, 2010), Asperger (Cartea Românească, 2012) și Casa fleacurilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016), pentru care a primit Premiul „Tânărul Scriitor al anuluiˮ. A tradus câteva romane din limba franceză și este redactor al revistelor Poesis Internațional, Euphorion și semnează cronici de carte în Vatra. Citeşte tot articolul


Dumitru Crudu despre „Poooooooooate”: „O mutilare simbolică” (interviu)

De curând, în colecția „Poezia deceniului I”, a apărut ediția a doua a volumului de poezie „Poooooooooate”, de Dumitru Crudu, Editura Tracus Arte.

„Poooooooooate (cu exact nouă „o”-uri) cuprinde aceleaşi versuri scurte, dictate în foc automat de o voce maniaco-depresivă care nu numai că se foloseşte de cuvinte pentru a-şi exprima alienarea, dar alienează, după chipul şi asemănarea-i, cuvintele însele (...) Oximoronul disperării blazate ambalează tensiunea unei poezii stranii, hidoase, deloc locvace, lipsită de puterea umorului și nemiloasă cu cititorul comod. Fără îndoială că, dacă există o poezie post-apocaliptică, aceasta este cea a lui Dumitru Crudu. Merită citită pentru a afla cum îți poți exprima trupul altfel decît urlînd de durere sau gemînd de plăcere și pentru a constata cu propriii ochi ce face întîlnirea dintre cuvinte vii și vecinătățile raționalului”, a scris Alexandru Matei despre acest volum.

Citeşte tot articolul


Literatura la zi. Invitat: Claudiu Komartin

Invitatul lunii aprilie este poetul Claudiu Komartin Miercuri 25 aprilie ora 19.00 „Literatura la zi” este un eveniment care va avea loc lunar la Londophone şi va fi moderat de Vasile Ernu.

În fiecare lună vom invita un scriitor important cu care vom discuta şi povesti de toate. Citeşte tot articolul