Tag: scriitori

A treia Lectură de Joi în Grădina de citit, la BMB

JOI, 28 August 2014, de la orele 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor lectura pentru public scriitorii Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30. Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București la un nou eveniment de lectură publică. După primele două ediții superbe, în care publicul a asistat la o experiență inedită alături de scriitori consacrați și debutanți, reamintind că la primele ediții au fost invitați scriitoarea Doina Ruști, poetul Sorin Lucaci și Dana Nedelecu, Nora Iuga, T.S. Khasis și Diana Bădica. Citeşte tot articolul

Taximetristul care citea Sven Hassel

Era o dimineață de vară capricioasă: ba se întuneca din pricina norilor și începea să plouă, ba ieșea soarele și începea toropeala. Citisem și făcusem notițe toată noaptea, așa că aveam ochii cât cepele și energia aceea de după ce trece somnul. Îmi printasem întrebările pentru un interviu cu un scriitor tare fain. Aveam emoții, așa cum am de fiecare dată înaintea unui interviu (chiar dacă e luat prin e-mail, apropo :) ). Când să plec de acasă, am realizat că aveam toate șansele să întârzii. Singura soluție era să iau un taxi - și nici atunci nu știam dacă voi ajunge la timp.  Citeşte tot articolul

Pauză de lectură: cinci podcast-uri cu și despre scriitori

Din când în când, o pauză de lectură este binevenită. Ne ajută să ne limpezim mintea și s-o pregătim pentru noi călătorii literare. Asta nu înseamnă că ne ocupăm cu altceva, tot literatura este principalul nostru interes :). Printre multele posibilități pe care le-am avea pentru a ne odihni ochii și a ne provoca lecturi viitoare (de exemplu, să vedem un documentar, o ecranizare sau să ascultăm cursuri de literatură gratuite de pe internet), astăzi vă propun să urmăriți cinci podcast-uri cu și despre scriitori - atât scriitori deja consacrați, cât și scriitori la început de drum sau mai puțin cunoscuți la noi. De ascultat în mașină, în parcuri și grădini, la terase, în mijloacele de transport în comun, când faceți sport, când gătiți sau oricând și oriunde vreți voi.  Citeşte tot articolul

Maratonul poveștilor – lecturi de cursă lungă în cadrul Bookfest

Editura Arthur vă invită la Maratonul poveștilor! Evenimentul se va desfășura în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (între 29 mai - 1 iunie) și va reuni scriitori, traducători, jurnaliști care vor citi povești pentru copii în standul Grupului Editorial Art. Poveștile vor fi creații personale, povești clasice sau contemporane dedicate copiilor. Lectura va dura aproximativ 20-30 de minute, iar timp de 15-20 de minute vom încuraja un dialog între povestitori și copii despre textul citit.  Citeşte tot articolul

Bookfest 2014 – program

MIERCURI, 28 MAI

  10.30-11.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP Editorii la dispoziția Scriitorilor: întâlnire între Editorii ZIP și scriitori care doresc să fie publicați. (STAND PROPRIU, PAV. C4) Citeşte tot articolul

gabriel garcia marquez

Cu cele mai frumoase gânduri – din online către Gabriel Garcia Marquez

Mi-am pus capul pe pernă aseară cu greu, întristată de vestea morții lui Gabriel Garcia Marquez, la numai două zile după Nina Cassian. Când am aflat, am avut un impuls de a merge la bibliotecă și a scoate cărțile lui. Habar n-am de ce. Nu e de parcă aș fi demonstrat ceva cuiva. Poate a fost un impuls menit să mă convingă că, deși scriitorul columbian a murit, cărțile lui nu au dispărut odată cu el. Cred c-am adormit așa, gândindu-mă la Marquez, și, oricât de previzibil ar fi, m-am trezit gândindu-mă la el, venindu-mi în minte secvențe, pasaje pe care le-am iubit în cărțile lui - fac o mică paranteză: oare există un omagiu mai fain pentru un scriitor decât acesta, să monopolizeze gândurile unui om mic, necunoscut, de oriunde, la mult timp după ce i-a citit cărțile?  Citeşte tot articolul

16 scriitoare și scriitori contemporani sexy

Zilele trecute, una dintre discuțiile literare obișnuite de la bere a deviat puțin - în loc să vorbim despre cărțile unor autori, despre ce-am mai citit, despre ce volume faine au apărut recent, am început să discutăm despre cum arăta X sau Y, despre cum i-a crescut numărul de fani sau de fane grație aspectului fizic, dându-l ca exemplu pe scriitorul portughez Jose Luis Peixoto care a creat o adevărată isterie acum câțiva ani, când a venit la FILB, sau pe Saša Stanišić, scriitorul german care a participat la ediția Bookfest 2013 sau pe Hanne Ørstavik, autoarea care abia a plecat din România. Citeşte tot articolul

Trenul amintirilor: ”Prima dată”, ultimul volum al seriei, coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal

Am tot auzit vorbindu-se despre colecția Prima dată de la Editura Art și am tot văzut cărțile pe rafturile librăriilor. Ba chiar am și cumpărat câteva volume (Primii mei blugi, Primul meu fum și Primul meu porno) cadou pentru câțiva prieteni. Însă acum a fost prima dată (puțin amuzant, nu?) când am citit un volum din această colecție. Și, nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns direct la ultimul volum publicat. O întâmplare pe care o numesc acum fericită pentru că mi-a deschis apetitul pentru colecția Prima dată - care a luat și premiul pentru cea mai bună colecție la Gala Bun de Tipar în 2012 - așa cum mă îndoiesc că ar fi făcut-o unul dintre celelalte volume.  Citeşte tot articolul

Baruri, cafenele și restaurante literare din București pentru bookaholici

Ne place să mergem în locuri faine, să colindăm Bucureștiul în lung și-n lat în căutare de baruri, cafenele și restaurante literare, atmosferă boemă, oameni simpatici și meniuri cu cărți. Și ne bucurăm întotdeauna când le (re)descoperim. Din fericire, au apărut din ce în ce mai multe de tipul acesta în ultimii ani, așa că avem de unde să alegem atunci când vine vorba de o pauză de prânz, de o seară cu prietenii pasionați de literatură sau de o după-amiază de weekend liniștită, în compania cărților.

Așa că am adunat, în material, cinci baruri, restaurante și cafenele literare pe unde-au călcat, dormit (!), băut și mâncat scriitori români cunoscuți, un restaurant deschis de-un scriitor contemporan și zece locuri literare (cu cărți în decor și-n ”spirit”) - în total 16 locuri literare de aici, din capitală. Citeşte tot articolul


Scriitorii, despre dragoste: Corina Sabău şi Marin Mălaicu – Hondrari

Joi, 23 ianuarie 2014, ora 19:00, la Andalivia Art Club (Str. 11 Iunie nr. 62, Bucureşti) va avea loc un dialog cu prozatorii Corina Sabău şi Marin Mălaicu - Hondrari, pornind de la volumele “Dragostea, chiar ea” (Editura Polirom) şi “Lunetistul” (Editura Polirom). De la texte inedite la discuţii libere, publicul este invitat să descopere dragostea prin ochii scriitorilor. Invitaţi să dialogheze cu scriitorii: Elena Vlădăreanu, Constantin Piştea, Dia Radu şi Cezar Gheorghe. Citeşte tot articolul

Anchetă: Scriitorii din ”Best of: Proza scurtă a anilor 2000” despre provocările genului

Vă povesteam, nu demult, cât de tare ne place nouă proza scurtă și cum credem că a fost cam nedreptățită până acum, pusă într-un con de umbră și uitată acolo. La Gaudeamus, a fost lansată o antologie dedicată prozei scurte românești a anilor 2000, o apariție în premieră editorială la noi: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013, editor: Marius Chivu). Am salutat și felicitat inițiativa inedită și, cum altfel, ne-am pus pe citit - chiar vă așteaptă multe surprize literare în această carte.  Citeşte tot articolul

Ziua 3 la FILB cu Robert Perišić, Kei Miller, Adrian Schiop și Andrei Dósa

Este dificil să scrii despre ultima seară a unui festival frumos, cumva intim, prietenos. FILB, festivalul independent de literatură de la București, ediția a VI-a, s-a încheiat aseară, la Clubul Țăranului de la Muzeul Țăranului Român. Am rămas cu un soi de dor îmbinat cu regret - parcă aș fi vrut să continue, să devină o obișnuită ca seara, după muncă, să ajung acolo, să-i ascult pe scriitori citind, vorbind, purtând conversații de tot felul - și cu promisiunea celor patru oameni faini din specia organizatorilor (Vasile Ernu, Oana Boca, Bogdan Alexandru-Stănescu, Ioana Gruenwald) că ne vom revedea la anul, cu și mai multe suprize și aceeași atmosferă simpatică.  Citeşte tot articolul