Tag: culinar

Spectacol gastronomic pe patul morții. „O delicatesă”, un roman de Muriel Barbery

Ce moment mai bun să citești o carte eminamente senzorială, un spectacol gastronomic, presărat cu gusturi și mirosuri, decât o răceală zdravănă, în care până și banalul ceai cu lămâie seamănă la gust cu o zeamă sălcie, uitată-n soare? Moment cât se poate de potrivit, zic, fiindcă, lipsit de celelalte simțuri, adică cumva izolat sub un clopot de sticlă, îți mai rămâne doar văzul (mă rog, și auzul, dar el nu ne interesează atât de tare) cu care să explorezi nu doar ce ai în farfurie (bleah!), ci și, firește, ceea ce citești. Și, nu întâmplător, limba (limbile, fiindcă nu e vorba doar de-a noastră) a marcat legătura puternică dintre aceste două simțuri - văzul și gustul - inventând o frazeologie pe măsură: „a mânca din ochi”, „a mânca cu ochii”, „mânca-ți-aș ochii” (conform DEX, se spune pentru a exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează, căutând să-i câștige bunăvoința) etc. Citeşte tot articolul


Interviu cu Ana Barton: „Am crescut într-o familie de mari creatori de gusturi”

Pe Ana Barton n-am întâlnit-o niciodată, nici măcar la telefon n-am vorbit, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Am descoperit-o pe Facebook – iată că folosește și asta la ceva, până la urmă –, după aceea am început să-i citesc textele de pe blogul Inimă roșie cu lapte dulce, transformat ulterior în anabarton.ro și m-am îndrăgostit de scrisul ei viu, surprinzător, senzual, cu sinestezii uluitoare, cu ochii ei curioși, atenți, cu poezia tăioasă ori tandră, în funcție de stare sau de subiect. Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Tudor Ganea: „Scoteam midii de sub stabilopozi și le prăjeam pe o tablă ruginită, găsită pe plajă”

Complet necunoscut până la momentul debutului, Tudor Ganea și-a făcut ucenicia (să-i zicem așa) la cursul de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu, deși scria, sunt absolut sigură, cu mult înainte să fie validat de lumea literară. Arhitect de meserie, el a debutat în forță în 2016, cu romanul Cazemata, excelent primit de public, dar și de critică. Debut care i-a adus două premii dintr-un foc: Premiul „Tânărul Scriitor al anului 2016”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a Anului 2016 și Premiul pentru Debut al revistei Observator cultural, ediţia 2017. În 2017, a urmat un al doilea roman, Miere, un roman în care satul Mireni pare desprins, pe alocuri, dintr-un realism magic de coloratură autohtonă. Cititor versat și pasionat, Tudor Ganea era, la momentul debutului pe piața literară românească, un scriitor deja format, bun cunoscător de tehnici narative, excelent povestitor și, de multe ori, un stilist remarcabil. Astăzi, deja e un nume important al noului val de tineri prozatori care promit o „schimbare la față” a prozei contemporane. L-am invitat să ne povestească despre mâncare, ca fapt antropologic, ca fapt de viață, ca vehicul al memoriei. Iată ce (ne-) a ieșit! Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Vasile Ernu: „Am sunat-o pe mama să-mi spună exact reţeta. Ştiu reţeta secretă. Mori. Dar mori de plăcere”

Lui Vasile Ernu i-am luat primul interviu acum mulți ani, în Time Out, tocmai debutase cu Născut în URSS, care-mi plăcuse mult, și am simțit nevoia să-l întreb despre una-alta, bănuiesc eu cam despre ce, dar, ca să fiu sinceră până la capăt, nu-mi aduc aminte precis cum sunau întrebările. Au trecut zece ani de-atunci, l-am urmărit constant și în cărți (Ultimii eretici ai imperiului, Polirom, 2009; Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010; Intelighenția rusă azi, Cartier, 2012; Sunt un om de stânga, Cartier, 2013; Sectanții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2015; Intelighenția basarabeană azi. Interviuri, discuții, polemici despre Barabia de ieri și de azi, Cartier, 2016; Bandiții. Mică trilogie a marginalilor, Polirom, 2016), și în aparițiile publice (fie ele conferințe sau postări pe Facebook), dar de întrebat n-am mai îndrăznit să-l mai întreb nimic. Până într-o zi, când, văzând – pe Facebook – ce vrăji culinare a mai făcut, mi-am zis că e musai să vorbim despre mâncare. Fiindcă mâncarea nu e doar ce pui pe masă, ci atmosfera care se creează în jurul bucatelor, plăcerea și bucuria comuniunii. Și un basarabean știe cum stă treaba cu ospățul, dovadă că peste Prut se zice încă – și e foarte frumos – „a merge în ospeție”. Între timp, măritându-mă cu un basarabean, am aflat și eu ce-nseamnă să stai minimum cinci ore la masă (o masă plină ochi cu de toate, pe modelul à la française) și să vorbești câte-n lună și în stele, fără să te plictisești vreodată. Scriitorul Vasile Ernu ne povestește, și o face cu farmecu-i caracteristic, ce înseamnă pentru el masa, ce-l definește gastronomic și care-i mâncarea copilăriei lui. Și multe altele, o să vedeți. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitoarea Doina Ruști: „În credințele românești, busuiocul pus în salate ajută la înlăturarea depresiei, iar pâinea acoperită cu frunze de hrean întărește credința”

Am citit-o prima dată pe Doina Ruști acum mai bine de 10 ani, și am scris cu entuziasm, atunci, despre romanul ei Zogru (Polirom, 2006), în cadrul secțiunii de carte a revistei Time Out București. Mi s-a părut, citind acest roman, că e nevoie de o revigorare a prozei cu inserții fantastice, rămasă – la noi – la momentul Eliade-Voiculescu, cu o singură excepție notabilă, după mine, și anume proza lui Ștefan Bănulescu, și că scrisul Doinei Ruști ar putea înnoda această tradiție. Însă, între timp, prozatoarea Doina Ruști a evoluat în multe alte direcții, plăcându-i teritoriile încă neexplorate și temele cât se poate de provocatoare. Dacă primele cărți – Omulețul roșu (Vremea, 2004), Zogru (Polirom, 2006) și Fantoma din moară (Polirom, 2008) – merg în direcția prozei fantastice de care aminteam, Lizoanca la 11 ani (Trei, 2009) și Logodnica (Polirom, 2017) merg în direcția prozei non-ficționale à la Truman Capote, în vreme ce Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017) explorează teritorii baroce, în care fantezia și detaliile minuțioase sunt elementele-cheie. Citind recent Mâța Vinerii, unde detaliile culinare abundă, m-am gândit că autoarei o să-i placă micul nostru dialog cu pretext gastronomic, și am avut dreptate: i-a plăcut. O să vedeți cât de mult din răspunsurile de mai jos. Poftă mare la lectură! Citeşte tot articolul


Lavinia Bălulescu: „E o mare bucurie să fii viu și bine și casa ta să fie inundată de miros de pâine caldă” (interviu)

Prima mea întâlnire cu Lavinia Bălulescu a fost... cel puțin neobișnuită (nu știu dacă ea își mai aduce aminte). Era acum mulți ani, la Timișoara, unde mersesem la o lansare de carte și - nu știu cum, dar știu de ce (fiindcă se făcuse al naibii de frig, de aia!) - am intrat amândouă într-un magazin să-mi iau un pulover: negru, lung, cu nasturi, îl am și acum! Știu că mi-a plăcut instantaneu de ea, a fost așa un fel de simpatie la prima vedere, și asta înainte s-o cunosc pe „Lavinucea” și să aflu ce e „la ea-n cap”. Când, mai târziu, i-am citit cărțile – Mov (Prier, 2004), Lavinucea (Cartea Românească, 2007; Casa de pariuri literare, 2017) și La mine-n cap (Polirom, 2013) -, postările pe Facebook și articolele din presă și de pe blogul ei, Ferma de gânduri, m-am lămurit definitiv că Lavinia Bălulescu e o scriitoare cu multiple valențe, cu umor și o ironie acidulată (da, da!), cu un real talent de povestitoare, cu o voce aparte și o inteligență remarcabilă. Văzându-i capodoperele culinare pe Facebook (pâini dodoloațe, cozonaci crăpând de fericire, prăjiturile de toate felurile etc.), m-am gândit că i-ar plăcea să ne povestească aici, la Gastro-literare, despre mâncarea din bucătărie și cea din cărți. Și am avut dreptate, chiar i-a plăcut, și-o să vedeți și voi din răspunsurile ei. De data asta nu mai zic poftă bună la lectură, ca de obicei, zic – cu voia invitatei mele de astăzi - Pace (și poftă bună) cartierului! Citeşte tot articolul


Cristina Andrei: „Niciodată nu greşeşti cu lucruri simple. Pâine de casă, brânzeturi, măr verde, câteva boabe de strugure, un pahar de vin roşu, poveşti”

Cristina Andrei este, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai surprinzătoare apariții pe scena literară a ultimilor ani: o prozatoare care a ales un debut târziu, dar sigur, cu un roman care indică o maturitate impresionantă a scrisului și o excelentă stăpânire a tehnicilor narative. Romanul Abonatul nu poate fi contactat a apărut la Editura Nemira, în 2014, în Colecția „Cuaternar”, și s-a bucurat de aprecierile criticii de întâmpinare, dar și de un public în căutarea unui povestitor hărăzit și a unei fraze bine alcătuite. Deși, poate, comparațiile nu sunt cea mai bună cale de a evalua un autor, aș așeza-o pe Cristina Andrei în descendența Gabrielei Adameșteanu, cu care împarte construcția inteligentă și o stilistică bine strunită, dar și memorabilele personaje feminine cărora le dă viață. Și cred cu tărie că o a doua carte o să-i confirme talentul anunțat la momentul debutului.

Am rugat-o să-mi răspundă la micul chestionar gastronomic (parțial fix, parțial mobil, adaptat fiecărui autor în parte), aflat în centrul rubricii „Gastro-literare”, și a făcut-o cum știe ea cel mai bine: cu povești frumoase, cu umor și cu inteligență. Mai mare dragul s-o citești! Poftă bună... la lectură!  Citeşte tot articolul


Simona Antonescu: „Am folosit prilejul mesei ca să-mi port cititorii într-o lume mai puţin obişnuită pentru noi”

Simona Antonescu a fost, pentru mine, cel puțin, o surpriză foarte plăcută, pe o scenă literară din ce în ce mai nombrilistă și mai uniformă, care a ignorat o bună perioadă ingredientul principal al literaturii: povestea. Autoarea Fotografului Curții Regale și a celorlalte două romane - Darul lui Serafim și Hanul lui Manuc - este, înainte de orice, o excelentă povestitoare, capabilă să reînvie lumi demult apuse și să facă din personajele sale oameni vii. Ca orice mare povestitor, Simona Antonescu se folosește de mâncare pentru a da autenticitate narațiunilor sale, știe să se bucure din plin de fascinantul univers al gusturilor și evocă într-un fel extrem de emoționant mâncărurile copilăriei. Scrie întotdeauna cu o ceașcă de cafea alături, îi place bulzul ciobănesc și gustul acrișor și unul dintre scriitorii care au format-o e Mihail Sadoveanu, autorul unora dintre cele mai frumoase „peisaje” culinare din literatura română. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul


Ferestre către trecut, despre „Mesele de odinioară”, de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga

Având ca sursă de inspirație expoziția „Rețete culinare. O încercare de istorie gastronomică”, organizată de Arhivele Naționale ale României în colaborare cu Biblioteca Academiei Române în 2011, Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, volum realizat de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga, este o frumoasă inițiere în istoria vechilor moravuri românești, ce adună în paginile sale atât texte frumoase și pitorești, cât și imagini asemenea. Citeşte tot articolul

Răspundem cititorilor: 10 cărți pe care să i le faci cadou soacrei

Întâmplător, am zărit ieri pe pagina de Facebook a Bookaholic-ului mesajul unei cititoare care ne cerea ajutorul, spunând: ”vreau sa fac un cadou frumos mamei soacre. nu este o soacră cum este în povestiri, este o doamnă minunată, plină de bunătate și cu multă credință în Dumnezeu... plus că citește foarte mult, extraordinar de mult... vreau ceva recomandări (cărți pentru suflet, cărți bune). Mulțumesc”. Mi-am zis vai, ce frumos! Felicitări pentru soacră, e cam rară din câte am auzit :). Și am început să mă gândesc ce cărți i-aș recomanda. Citeşte tot articolul

Fifty Shades of Chicken, o parodie gastro-erotică sau food porn cu o găină

Cu siguranță ați citit părerile noastre despre romanele sado-maso-erotice Fifty Shades of Grey și Fifty Shades Darker (pentru partea a treia a epocalei trilogii, Fifty Shades Freed, încă nu a tras nimeni paiul scurt). Poate, străbătuți de un fior de curaj sau inconștiență, ați citit chiar cărțile (ok, am glumit, știm că n-ați face asta după recenziile noastre). Vă recomandăm însă cu toată sinceritatea cartea despre care vom vorbi astăzi, Fifty Shades of Chicken. Intitulată printr-un joc de cuvinte aproximativ intraductibil, dat fiind că în limba română cartea a fost tradusă drept ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, Fifty Shades of Chicken este o parodie zemoasă la cartea originală siropoasă, o poveste despre pasionata, incipient zoofilica, necrofila și gastronomica relație dintre un bucătar și o găină congelată, fără cap. Citeşte tot articolul

Cartea regală de bucate

M-am întrebat întotdeauna, ca mulţi alţi curioşi profani, cum e viaţa cotidiană într-o familie regală. Ce vorbesc, ce citesc, ce mănâncă. Cel puţin la ultima întrebare răspunde Cartea Regală de Bucate a Principesei Margareta, o carte ce combină minunat poveştile cu regine, regi, prinţi şi prinţese cu reţetele culinare special alese.
Citeşte tot articolul