Tag: Bucuresti

Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi

La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul


[Portret] Anca Vieru: „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română, uneori nu făceam temele”

În curtea unei ceainării din București, Anca Vieru își așază rucsacul mov pe spătarul scaunului. Apoi, povestește că, de obicei, preferă să-i asculte pe ceilalți și că nu vorbește cu ușurință despre viața ei personală. Poartă ochelari cu rame subțiri, are părul tuns bob și, când îi vine în gând vreo amintire care îi stârnește râsul, își dă bretonul la o parte cu inelarul. De pildă, când își aduce aminte că nu-i plăcea de nicio culoare să scrie comentarii literare pentru orele de limba română de la școală. În schimb, se pricepea la matematică. „Le dădeam apă la moară profesoarelor de română”, spune ea. „Nu le băgam în seamă, uneori nu făceam temele”. Pe una dintre ele a supărat-o pentru că a purtat în clasă cercei din bănuți de aur. „Abia îmi făcusem găuri în urechi și i-am spus că nu pot să-i scot, pentru că mi se astupă. Țineam o bentiță peste urechi, ca să nu se mai vadă cerceii”. Până când a făcut o infecție și a renunțat să-i mai ascundă. Citeşte tot articolul


Alexandra Florescu: „Realitatea de acum bate ce visam eu când eram mică” (interviu)

Alexandra Florescu este de aproape patru ani PR la Editura Nemira. Se implică în proiecte noi, nu are timp să se plictisească și, ca mai toți filologii „leviatanul ei a fost dintotdeauna tehnologia”. Cel mai mult o inspiră campaniile de promovare pe care le fac cei de la Penguin Random House, iar conținutul și originalitatea unor campanii din alte domenii sunt de multe ori o sursă de inspirație.

Citeşte tot articolul


Programul vizitei lui Pierce Brown, autorul bestsellerului international „Furia Roșie”, în România

Scriitorul american Pierce Brown, autorul bestsellerului internațional Furia Roșie, vine săptămâna viitoare, pentru prima dată, în România (23-25 aprilie), la invitația editorului său român, Editura Paladin, parte a Grupului Editorial ART.

• Fanii din București îl pot întâlni pe Pierce Brown miercuri, 25 aprilie, ora 14, la Apollo 111 Teatrul.

• Cărțile lui Pierce Brown au fost traduse în peste 25 de limbi și incluse în topurile de bestselleruri ale celor mai apreciate publicații americane.

• În 2014, Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare, în urma unei licitații care a depășit suma de 1 milion de dolari. Citeşte tot articolul


Săptămâna PSI pentru părinți: 19-25 februarie 2018

Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău? Citeşte tot articolul


Cinci terase din București unde să citești vara asta

Mai are cineva chef de muncă zilele astea? Căldura ne face să ne scoatem cărțile la terasă, să citim cu un cocktail, un prosecco sau o bere rece în față și să nu avem chef decât să lenevim undeva la umbră.  Vă spuneam noi aici de zece terase din București, am zis să venim acum cu un update de 2017 cu încă cinci. Cine știe, vara e lungă, mai descoperim și altele și revenim cu un update la update. :) Citeşte tot articolul