Irina Dumitru

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Casa veselă, cu mobilier inspirat de Alice in Wonderland

După ce în urmă cu ceva timp am văzut cum arată un întreg magazin inspirat de celebra carte a lui Lewis Carroll, Alice in Wonderland, haideţi să vedem şi alte idei de design ce-şi au aceeaşi sursă de inspiraţie, nemaipomenit de bogată, trebuie să recunoaştem.

De data asta m-am oprit asupra unor piese de mobilier, căci şi în acest domeniu lucrurile stau bine. Se pare că cei care şi-au păstrat sufletul de copil (sau fumează :D ) şi visează la o lume fantastică care să schimbe monotonia din jur se regăsesc şi în rândul creatorilor de mobilă. Citeşte tot articolul


Puss and Boots – un alt motan încălţat şi aventurile lui trăsnite

Cu poveştile lui Charles Perrault am făcut cunoştinţă acum multă vreme, când, copil fiind, savuram fiecare basm citit de mama înainte de culcare. Îmi amintesc şi acum cartea: Poveşti cu zâne se numea, era de dimensiuni mari, cu coperte cartonate şi cu ilustraţii tare faine. Motanul încălţat era printre preferate, căci mi se părea haioasă ideea unei mâţe ce purta cizme, haine elegante, care vorbea şi mai era şi isteaţă pe deasupra. Citeşte tot articolul


Amintiri şi muzică disco – semne de carte nostime

După multă vreme, iată că a apărut soarele şi pe strada mea. La propriu, căci, cel puţin în oraşul meu, avem parte de o zi însorită, chiar dacă geroasă. Cu zâmbetul pe buze, am uitat imediat de cele trei ceasuri rele ale zilei de marţi şi încă de dimineaţă ascult muzică potrivită acestei stări de spirit. Şi ca lucrurile să fie şi mai bune, în timp ce în căşti răsuna melodia Happy (cum altfel?), dau pe net peste nişte semne de carte tare simpatice. Şi asta nu doar pentru faptul că sunt colorate, ci mai ales pentru că imaginea lor aduce bucurie şi trezeşte amintiri plăcute, căci sunt sub forma unui obiect pe care nu prea îl mai foloseşte nimeni, dar atât de drag multora dintre noi: caseta audio. Citeşte tot articolul


Lectură la lumina Lunii

Veioza de pe noptieră, aparent un obiect banal, este pentru toţi cititorii împătimiţi un accesoriu indispensabil, căci de multe ori noaptea ne prinde citind şi, oricât am conştientiza importanţa somnului, tragem de ochi să mai citim o pagină sau un întreg capitol, prinşi de vraja unei cărţi. Ceea ce ne trebuie de fapt e o sursă de lumină suficient de puternică pentru a putea citi rândurile, dar nesupărătoare atât pentru ochii noştri, cât şi pentru cel de lângă noi, care poate doreşte să se odihnească. Şi atunci, ce ziceţi de un sticker ce luminează în întuneric? Citeşte tot articolul


Mood Swings Apartment Store – o altfel de Ţară a Minunilor

Astăzi îl sărbătorim pe Lewis Carroll, autorul uneia dintre cele mai cunoscute cărţi pentru copii, Alice in Wonderland. Şi pentru că de-a lungul timpului v-am tot prezentat ediţii aparte ale acestei cărţi, cu ilustraţii adaptate diverselor culturi şi zone geografice, idei de petreceri cu această tematică (aici şi aici), haideţi să vedem un mod de punere în practică a ideilor inspirate de Alice şi a ei lume minunată, în viaţa de zi cu zi. Citeşte tot articolul


Snow sau ninsoarea văzută prin ochii de copil

Să ies şi să mă joc în zăpadă când afară ninge a rămas pentru mine unul din lucrurile care îmi provoacă o mare şi sinceră bucurie. Totul a început în copilărie, evident, dar continuă şi azi, când sunt ditamai omul. Probabil că în ochii mei, ritualul pe care îl urmez are un farmec aparte şi datorită faptului că se petrece în curtea casei în care am copilărit. De fiecare dată când ninge şi un strat consistent de zăpadă s-a aşezat, merg acolo, la mama şi la bunica şi le fac un om frumos de zăpadă, cu ochi verzi de nasturi, arunc cu bulgări aiurea, alerg, cânt, dansez sub fulgii de nea. Treaba asta mă face să mă simt atât de liberă şi fericită, încât nu-mi pasă de nimeni şi nimic, nici măcar de vecinii care se uită strâmb, crezând că am luat-o razna şi că un astfel de comportament nu e potrivit pentru un om în toată firea.

Şi ca să înţelegeţi mai bine cum stau lucrurile, bucuria mea seamănă cu cea a băieţelului din cartea Snow, apărută în 1998 şi al cărei autor este Uri Shulevitz. Citeşte tot articolul


Flex Shelf – explozia de forme şi culori de pe pereţi

Dacă sunteţi în căutarea unei soluţii de depozitare a cărţilor şi interesaţi de un design modern, care să spargă monotonia din casă şi să vă ofere posibilitatea de a experimenta, iată o idee tare faină, pe care ne-o propun ruşii de la Story Store. Este vorba despre un raft numit Flex Shelf, care, pe cât de simplu pare, pe atât de complex şi interesant poate deveni, în diverse combinaţii. Nikolai Nikitin este cel care l-a conceput în aşa fel încât să ofere posibilitatea fiecărui cumpărător să-şi dea frâu liber imaginaţiei şi să-şi asambleze modulul în funcţie de propriile preferinţe. Citeşte tot articolul


Inspirație: Book/Shop – cărţi şi mici bucurii

Am admirat întotdeauna ingeniozitatea şi ideile faine pe care proprietarii micilor librării independente le folosesc pentru a reuşi să-şi menţină afacerea şi a oferi cititorilor surprize plăcute, într-un loc cu atmosferă aparte. Amenajarea într-un stil anume, colecţiile interesante de cărţi, obiectele strecurate printre rafturi, ceaiul oferit clienţilor sunt câteva dintre lucrurile frumoase aduse la suprafaţă de preocuparea pentru detalii şi dorinţa de a capta interesul pasionaţilor de lectură prin oferirea unei experienţe agreabile. Citeşte tot articolul


La Traviata, o carte care aduce opera mai aproape de copii

Când vine vorba despre orele de muzică din timpul şcolii, îmi amintesc cu plăcere doar de cele din clasele primare, în timpul cărora am cântat (după ureche, desigur) la trianglu, maracasuri şi talgere, de departe preferatele mele. În şcoala generală lucrurile au devenit de-a dreptul plictisitoare, cu cântece patriotice în timpul cărora dădeam din mâini (ţineam măsura, chipurile), cu prezenţa obligatorie la cor - unde am fost când vocea întâi, când a doua, deşi eu nu aveam nici un strop de talent - şi cu câteva vorbe despre unii compozitori.

Ce m-a făcut să-mi amintesc de aceste lucruri? O cărticică frumos ilustrată şi însoţită de un CD, care a apărut în Spania, în 2010 şi care, sunt convinsă, ar putea face orele de muzică mult mai atractive. Se numeşte La Traviata şi, evident, e vorba despre celebra operă a lui Giuseppe Verdi. Citeşte tot articolul


Lectură şi calm în interioarele pictate de Carl Vilhelm Holsøe

Chiar dacă nu suntem înconjuraţi de nămeţi şi nici nu e vreun ger de crapă pietrele (din fericire), e totuşi iarnă, cu zile scurte, mohorâte şi destul de friguroase, care ne obligă să ne petrecem cea mai mare parte a timpului în interior. Şi care ar fi cel mai potrivit lucru de făcut în confortul caselor noastre, în linişte şi la căldură? Evident, cititul. Citeşte tot articolul


Hainele vesele şi colorate ale cărţilor – copertele create de Ray Fenwick

Deşi nu mi-am propus niciodată să judec o carte doar după imagine şi nu după conţinut, am recunoscut că, atunci când vine vorba de cartea-obiect, îmi plac toate detaliile care o fac interesantă vizual. Admir întotdeauna efortul depus pentru realizarea unei cărţi frumoase de la un cap la altul şi-mi place când designerii se întrec pe sine pentru a ne oferi volume minunate din punct de vedere estetic, care să facă experienţa cititului şi mai plăcută.

Surpriza plăcută a venit de această dată din partea lui Ray Fenwick, un artist canadian ce locuieşte în Winnipeg, Manitoba. Citeşte tot articolul


Postere cu poveste

Atunci când designerii încep să-şi amintească cu drag de vremea copilăriei, de inocenţa, libertatea resimţită şi înţelesurile pe care le dădeam lumii înconjurătoare, rezultatul muncii lor nu poate fi decât interesant. Şi asta pentru că obiectele create capătă acum şi atingerea dată de înţelepciunea şi viziunea adultului.

Aşa este şi cazul seriei de postere create de Brandt Brinkerhoff şi Katherine Walker, inspirate de poveşti clasice pentru copii. Katherine este designer, a absolvit Institutul de Artă din Chicago, fiind licenţiată în comunicare vizuală. Brandt are o mare pasiune pentru literatură şi crede cu tărie în puterea şi magia cuvintelor. Chiar şi timpul liber şi-l ocupă cu activităţi ce au legătură cu acest domeniu, folosindu-şi îndemânarea pentru a lega cărţi. Citeşte tot articolul


Cu cărţile în balanţă – un raft neobişnuit

În viaţa de zi cu zi, în încercarea de a lua cele mai bune decizii, suntem de multe ori în situaţia de a pune diferite aspecte în balanţă. Iată că acum, lăsând la o parte analiza, avem posibilitatea de a face acest lucru în mod concret, adică de a pune într-o balanţă adevărată nu fapte sau idei, ci lucruri fizice, în cazul nostru, cărţi.

Bănuiesc că aţi ghicit deja că mă refer la un raft pentru cărţi şi nu la unul oarecare, ci la unul cu un design aparte, interesant ca idee şi realizare. Balance Bookshelf se numeşte şi a fost creat de Chris Cush, un designer de interior din New York care declară ca scop realizarea lucrurilor care să facă viaţa mai bună, mai uşoară şi mult mai interesantă. Citeşte tot articolul


Piesele lui Shakespeare sub lupă – semne de carte inedite

Din categoria accesoriilor literare aparte, iată azi nişte semne de carte cu greutate. Şi când spun asta nu mă gândesc la gramajul lor, ci la conţinut, căci pe suprafaţa lor se află textul integral al unor piese ale marelui William Shakespeare. Ei bine, deşi pare greu de crezut, pe cei câţiva centrimetri pătraţi ai celor trei semne de carte au putut fi printate opere celebre precum Hamlet, A Midsummer’s Night Dream şi Romeo and Juliet. Citeşte tot articolul