Cristina Petrescu

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Film: Kill Your Darlings, generația ‘beat’ la școală

Sunt mereu de părerea că odată ce ți-ai început cariera de actor cu un rol popular, iar dacă acel rol se mai și întinde pe o durată de 10 ani, trebuie să fii un actor al naibii - da' al naibii! - de bun ca să ștergi sau măcar să estompezi acea primă imagine pe care ochii publicului și-au făcut-o despre tine. Ani întregi, când mă uitam la DiCaprio, l-am văzut în rolul de băiețel sărac cu duhul din What's Eating Gilbert Grape. La fel, o să mai curgă multă apă pe Tamisa până când n-o să-l mai văd pe Daniel Radcliffe drept Harry Potter. Iar Daniel și stilul său de joc nu contribuie în nici un fel la treaba asta. Citeşte tot articolul

10 cărți triste din literatura pentru copii

Nu știu alții cum sunt, dar eu mă dădeam în vânt după literatură deprimantă, adică după cărți triste, când eram în școală. Cu cât mai tragic destinul, cu cât mai dramatică situația, cu cât mai sfâșietor deznodământul, cu atât mai împlinită de o emoție vie era inima mea de cititor de 14 ani. N-am idee de unde mi se trage exact, dar am să dau vina, desigur, pe lecturile copilăriei. Desigur, n-am scăpat nici eu de Cei trei grăsani sau de Aventurile lui Habarnam ori ale lui Tom Sawyer. Dar am impresia ca amprenta cea mai evidentă în personalitatea mea adultă și-au lăsat-o însă lecturile triste, cu personaje oropsite de soartă, cu copii orfani, căței prigoniți, animăluțe urgisite, sentimente zdrobite, iubiri strivite, emoții timide, vieți vijelioase, regrete și melancolii. Şi, cu cât se amesteca mai puţin vocea moralizatoare a scriitorului, cu atât mai productiv pentru partea auto-didactă de dresare a empatiei. Citeşte tot articolul

NOS4A2, de Joe Hill – o poveste horror de Crăciun

Înainte de a scrie această recenzie, care îşi aşteaptă de multişor rândul, mi-am recitit cronicile primelor două romane ale lui Joe Hill, Cutia cu fantome şi Horns. Din păcate, această cronică, la NOS4A2, va fi departe de exaltarea pe care sper că am reuşit la acea vreme să o insuflu cititorilor respectivelor texte. Ale mele, căci nu ştiu dacă am convins pe cineva să il citească pe Joe Hill (să ridice mâna orice convertit). De asemenea, menţionam în ambele texte că titlul meu preferat rămâne colecţia de nuvele 20th Century Ghosts, pe care o voi recomanda oricând oricărui pasionat de mild horror, stil în care Joe Hill excelează. Citeşte tot articolul

Caietul Mayei de Isabel Allende

Isabel Allende a avut o carieră scriitoricească târzie şi fulminantă. Prima ei carte, Casa spiritelor, a fost publicată la vârsta de 40 de ani, în 1982, şi i-a adus instantaneu aprecierea publicului, care o menţine de atunci pe lista celor mai citiţi şi vânduţi scriitori sud-americani contemporani. Citeşte tot articolul

Gheișele, de Robert Guillain

Gheişele de Robert Guillain nu este o carte de ficţiune, nu este un roman. Este un eseu de cultură, tradiţie şi istorie japoneză, presărat cu elemente (auto)biografice. Guillain a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi jurnalişti ai agenţiei de presă (numită atunci) Havas, mai târziu France Presse, cu vaste cunoştinţe despre cultura, politica şi societatea Asiei în general şi Japoniei în particular. Citeşte tot articolul

Cartea de la San Michele – o vizită în Capri

Puţini sunt cei care nu îşi amintesc cu duioşie de Cartea de la San Michele şi de poveştile lui Axel Munthe, le sacré suedois, psiholog, medic, umanist şi iubitor de animale, preferatul reginelor, al ipohondrelor pariziene și al cățeilor, care a construit pe insulița Capri de pe coasta Neapolelui cea mai iscusită vilă imaginată vreodată de un ne-arhitect, înconjurată de una dintre cele mai frumoase grădini ale Italiei. Citeşte tot articolul

Film: The Invisible Woman, iubirea secretă a lui Charles Dickens

Tare îmi mai plăcea Dickens în copilărie (De ce oare îl asociem mai degrabă cu literatura pentru kinderi? De ce puțini adulți ar mai pune azi mâna pe un roman de-al lui?). Am trăit dramele lui David Copperfield și Oliver Twist (câteodată chiar de două-trei ori, pentru că aveam și discurile cu povești și insistam să merg să văd și piesele la teatrul Ion Creangă - deși acum, dacă stau să mă gândesc, oare insistam eu sau maică-mea?...), am trăit Marile speranțe și m-am rătăcit prin Poveste despre două orașe. Era, alături de Dumas, probabil, povestitorul meu preferat. Și nici nu-mi trecea prin cap că ar fi fost și el un om, ca toți oamenii. Citeşte tot articolul

Ihsan Oktay Anar – Atlasul continentelor înceţoşate

Dacă te-ai plimbat vreodată prin Istanbul adulmecând parfumul exotic al orientului și așteptând să îți răsară în față de după vreun colț un djin în șalvari, un tâlhar cu iataganul în dinți sau vreun calif ascuns sub straie de cerșetor, să te împiedici de vreun chiup cu galbeni sau să te înșface în zbor pasărea Roc, Atlasul continentelor încețoșate o să devină noua ta carte preferată. Citeşte tot articolul

Travel Light, un fantasy post-epic de Naomi Mitchison

Sunt dintre cei care au aflat de curând (în urma a câteva articole laudative recente de pe marele internet) despre existența scriitoarei scoțiene Naomi Mitchison, prezentată drept o senzație subapreciată, drept o nestemată a literaturii britanice, umbrită de prezența conaționalului, contemporanului și amicului său, Tolkien. Recunosc, n-auzisem de Mitchison; bine, pe de altă parte, nici pe Tolkien nu l-am avut în cursurile de la facultate, dar pe el într-adevăr numele îl precede. Citeşte tot articolul