Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Antologia iubirii în poezia română: 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, de Marius Chivu și Radu Vancu (ed.)

O antologie nu este o carte pe care o citești, ci una pe care o recitești, o subliniezi, o umpli de semne și post-it-uri, este o carte care pe care nu o împrumuți, ci care trebuie să te aștepte mereu în bibliotecă. O antologie este o carte pe care o citești altfel în funcție de vârstă, de dispoziție sau de vremea de afară. O antologie este o comoară mică de bibliofil. O astfel de carte este și 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, de Marius Chivu și Radu Vancu. Citeşte tot articolul

„Despre minciună”, Sfântul Augustin: A minți sau a nu minți? – aceasta este întrebarea

Eram în liceu când un eseu pentru ora de franceză m-a pus pentru prima dată în situația de a scrie despre minciună. Și cum scrisul a presupus o limpezire și o asumare mai intensă decât simpla chibzuire în adâncul minții, episodul a rămas cumva prins de mine. Titlul în franceză nu era tocmai neutru, doza de „îndrumare” fiind considerabilă. Toutes les vérités ne sont pas bonnes à dire. Sugestia resimțită era destul de limpede: dacă spui mereu adevărul, provoci probleme. Unele minciuni sunt necesare. Sunt albe. Și, cumva, sugestia venea să confirme ceea ce fiecare dintre noi obișnuiește să facă deseori, în proporții și contexe diferite. Fie pentru a-și înlesni calea, fie pentru a le fi celor din jur mai bine. Egoism, ipocrizie, demagogie, diplomație, altruism, patologie – multe scuze și acuze ar fi de găsit în jurul minciunii. Citeşte tot articolul

Textele unui cititor despre poeziile unor autori: gringo, de Radu Nițescu

zile la rînd să-l urmărești pe kitano punînd lucrurile-n ordine în luptele interne din yakuza (probabil că unele rotițe ar funcționa din nou dacă instituția numită deja pompos și inutil UNIUNEA s.r. ar prelua cîte ceva din mecanismul senin, eficient și demn al ceremonialelor seppuku dintre înfloriții cireși - știu, e definitiv, nu cît degetul mic de la mîna stîngă - și acuratețea aliajului dintr-o katana ale mult mai celebrei organizații japoneze), să lansezi pietricele la apă cu detașarea unui hypo lucios ca un merțan sau să răsfoiești gringo în încercarea molcomă, de personal c.f.r. pe rute scurte, de a nu face nimic. zidurile nu se vor fisura, certitudinile nu se vor clinti din formele lor fixe și imaculate. o temă nu e decît un pretext pentru a spune (pardon, a scrie) de ce te simți stors de vigoare, uscată lămîie pe bufet, cînd începi să meditezi intens, prea intens, la ce te așteaptă pe linia orizontului - și atunci e despre totul cu reflexii în cana de cafea / ceai / demi sec, în yală, în mărunțișurile uneori cenușii, alteori aurii ale vieții. și nu trăiești de două ori. în gringo ți se amintește neîncetat că e foarte posibil să-ți dai seama că n-are rost să-ți bați capul sau masa din bucătărie. sau slăbitul spirit. Citeşte tot articolul

„Porumbelul”, de Patrick Süskind – o pasăre care schimbă destine

Porumbelul, de Patrick Süskind, a fost prima mea întâlnire cu prozatorul german și poate că a fost mai bine așa, căci am putut aprecia acest scurt și tulburător roman fără a-l compara cu nimic și fără a-l așeza în contextul mult mai celebrului Parfumul. O poveste galopantă, care se citește pe nerăsuflate în câteva ore, cartea cuprinde o zi din viața unui locuitor parizian, care și-a planificat întreaga existență și nu se mai așteaptă la cine știe ce surprize de la viitor. Citeşte tot articolul

Kafka îndrăgostit în „Splendoarea vieții”, de Michael Kumpfmüller

Nu știu câți dintre cei care l-au citit pe Kafka s-au întrebat dacă și în ce fel acest scriitor complicat, autor al unor texte departe de a fi luminoase, s-a bucurat de iubire. Romanul Splendoarea vieții, publicat de germanul Michael Kumpfmüller (specialist în tot ce înseamnă Kafka, dar și autor de ficțiune) în anul 2011 și tradus în 2015 în română de Iulia Dondorici, pentru Editura Univers, este una dintre cărțile ce m-au surprins frumos, căci reconstituie ficțional tocmai această ipostază: Kafka îndrăgostit. Iar povestea este cu atât mai mișcătoare, cu cât anul de dinaintea morții se dovedește și anul iubirii. Bolnav și resemnat, trăind acut senzația că viața îi este terminată, Kafka întâlnește o femeie care îi aduce mai multă lumină, liniște și curaj decât avusese întreaga viață. Citeşte tot articolul

Cărţi „coup de coeur”: „Să nu plângi” de Lydie Salvayre – un roman tulburător

Lydie Salvayre are 67 de ani şi vreo zece cărţi la activ, este psihiatru şi absolventă de Litere la Toulouse. Născută dintr-o mamă catalană şi un tată andaluz, refugiaţi în Franţa în timpului Războiului Civil spaniol din ’36, Lydie Salvayre (un pseudonim literar) a publicat în 2014 cel mai frumos roman al ei, recompensat, pe merit, cu prestigiosul Premiu Goncourt (în acelaşi an): Pas pleurer, apărut la Éditions du Seuil. Cartea a apărut în româneşte cu titlul Să nu plângi, la Editura Humanitas Fiction (colecţia „Raftul Denisei”), în 2015, în – excelenta – traducere a lui Doru Mareş. Citeşte tot articolul

„Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ”, de col. Chris Hadfield: Astronaut pătrat, trapă rotundă

Aş vrea să spun că poate exista un gen anume pentru cartea pe care Chris Hadfield o lasă deja moştenire lumii şi, nu cred că mă înşel când spun asta, universului. Însă un astfel de gen nu există fiindcă nu avem suficient material pentru o autobiografie, despre jurnal nu poate fi vorba, iar la cel mai bun roman SF s-ar fi încadrat dacă n-ar fi scris despre realitate. Citeşte tot articolul

Singurătatea – flux și reflux – în „Ziua Morților”, de Cees Nooteboom

Ce facem cu nenorocirea care ni se administrează zilnic? – este una dintre multele întrebări care se ridică din paginile romanului Ziua Morților al lui Cees Nooteboom. Autorul olandez propune aici, drept modalitate de păstrare a omenescului viu, distanțarea prin însingurare, ieșirea din cadru și, implicit, privirea aruncată înspre lume dintr-o zonă aflată în spatele scenei pe care oamenii își beau, inconștienți, porția zilnică de teroare. Dezumanizarea privirii este un lait-motiv al cărții, cauză și în același timp consecință a abrutizării: Citeşte tot articolul

O mitologie a originilor – Sectanții, de Vasile Ernu

Cartea lui Vasile Ernu, „Sectanții” (Polirom, 2015) e un soi de ficțiune autobiografică. Nu avem de unde ști dacă istoria relatată a fost realmente trăită de autor, dacă e deci conformă cu realitatea, cert este că ea respectă convenția autenticității, prin scrierea la persoana I și abordarea unei formule confesive. E greu de spus, așadar, cât e istorie și cât e literatură aici, dar a le departaja e simplist și inutil. Naratorul-protagonist își asumă rolul de portavoce a comunității religioase căreia i-a aparținut și încă îi mai aparține, dacă nu prin altceva, atunci măcar prin fervoarea cu care își proclamă convingerile. Nu e fără însemnătate că pretextul narativ al cărții e tocmai moartea tatălui, așadar bilanțul comunității se face într-un moment de cumpănă, în care adevăruri mocnite ies la iveală, sfidător. Cartea poate fi citită și ca un manifest, ca o revanșă a unei comunități de năpăstuiți pentru care izbăvirea vine din chiar anatema aruncată asupra lor. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori: „sonată pentru cornet de hîrtie”, v. leac

I think you’re gonna find, when all this shit is over and done, I think you’re gonna find yourself one smilin’ motherfucker. Thing is, Leac, right now, you got ability, you got silence and you got balls, but painful as it may be, ability and silence and balls don’t last. Nici motocicleta cu blană. Nici castanele prăjite. Now, that’s a hard motherfuckin’ fact of life: o dată cu trecerea anilor totul devine mult mai periculos şi apărarea tot mai importantă... Bullshit, man. Mai există barul acela în care ai afirmat că poezia e pînă şi în decolteul tipei de la bar şi mai ales acolo? See, this business is filled to the brim with unrealistic motherfuckers, motherfuckers who thought their asses would age like wine. Ştim amîndoi că cele mai inspiraţionale şi lucide momente din vieţile noastre de rahat se petrec pe budă, ooo, yes, acolo unde mintea îşi simte esenţele pure şi unde adevărul pute ca dracu’. Fuck the truth! Fuck pride! Pride only hurts, the truth only hurts. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori: linia de ruptură, vera pavlova

imaginați-vă un spațiu ocupat de babe, barabule, arpagic, dumnezo, chemări strigate și negocieri made in china. buuun. acuma imaginați-vă un rînd de mese invadate de un șir de descreierați frezați ca jack nicholson în the shining. hai la carte, nene!, ia încîntarea unchiului, frate!, avem gravitație, avem nadă și dricuri, dezmembrați & dezmembrate, nu ezita, mocofane!, vino și ia! imaginați-vă acest cor dezarticulat sonor punînd la grea încercare nervii oamenilor de treabă și veți avea o stare. imaginați-vă o brunetă cu privirile rătăcite printre copaci siberieni sau pur și simplu cu capul în palme la o fereastră iernatică și veți avea o stare. lasă aiurelile astea și pune degetele pe pix, nu-i așa? Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori: Cadrul 25 de Ana Donțu

Am fost și eu cândva puștan, unul preocupat de presa sportivă, romanele lui Daniel Defoe și filmele, oricât de proaste, in alb-negru de la televizor. Ca o continuare firească, după ce zâmbărețul Iliescu Ion a devenit boss in țara Angelei Similea, mi-au plăcut filmele noir. Mă relaxez aproape ca la iarbă când il văd pe Orson Wells in Lady from Shanghai, indrăgostit prostește de o tipă care nu vrea decât banii fraierului de soț. Imi plac toate filmele cu Humphrey Bogart, mai puțin aiureala aia numită Casablanca. Humphrey Bogart era un ins noir. Ana Donțu e o tipă noir. Și scrie poezie noir. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori: Adriana Carrasco, Dezmembrați

să spunem că într-o noapte de revelion, nu contează anii, mînat de instincte barbare (doar de-aia-s pui de dac), aș fi ieșit din library pus pe cuceriri teritoriale, încărcat de toate prostiile prin care pretindem arta și ne complicăm viețile: tristețe, perfecțiune afectivă, confuzie, excelență intelectuală, furie, bau bau și dănilă prepeleac. să spunem că, inevitabil ca chuck norris, aș fi urcat într-o construcție abstractă (ia niște creioane colorate și dă-i drumul), că undeva pe parcurs aș fi întîlnit o femeie desfigurată de panică, deziluzie și singurătate. face to face. grație și paloare. să spunem că nu s-ar fi întîmplat nimic, că doar un fluviu de liniște aztecă ar fi trecut printre noi cu tot cu strălucitorii pești, cu tot cu pescarii înțepeniți pe maluri. și cuvintele astea: hombre, Fii fără grijă: / se va-ntâmpla să moară și ei, / la fel de singuri ca marea - / n-o să le vină să creadă, cu / ochii holbați spre / un ecran mat, urlând din / rărunchi, apoi amuțind / fără să fi-nțeles mai mult decât / oricare alt / animal de povară. // Toți banii din lume nu pot / împiedica asta. // Doar oamenii simpli, doar cei / săraci fiindcă au ales să rămână / ei înșiși / vor înțelege.  Citeşte tot articolul

Zadarnic și frumos – despre Țara Zăpezilor, de Yasunari Kawabata

Frumusețe, vremelnicie, liniște, zădărnicie, căldură, sclipire, ademenire, fărâmițare, jocul ireal al realului - sunt doar o parte dintre cuvintele-așchii în jurul cărora se încheagă universul aparte al existenței din literatura lui Yasunari Kawabata. Un scriitor ce nu încetează a surprinde prin strania artă de a smulge din amestecul vieții fărâme de frumusețe ce sclipesc mai ales în timpul trecerii lor triste. Citeşte tot articolul

Să poți zâmbi adevărului din oglindă – Éric-Emmanuel Schmitt, Femeia în fața oglinzii

La recenta venire în România, Éric-Emmanuel Schmitt a avut un mare succes de public, dovadă fiind și finalul serii de la Ateneu, când scriitorul, timp de aproape trei ore, a oferit zâmbitor autografe pe cărțile din generoasa seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Cea mai citită carte a sa în România este cred Oscar și Tanti Roz, o carte care, ca și Micul Prinț, se parcurge cu aceeași încântare la toate vârstele. Citeşte tot articolul