Featured

Ovidiu Verdeș: „Cred că romanul meu a reuşit să treacă graniţa dintre cultura literară «înaltă» şi cea «populară»

A reapărut Muzici și faze, debutul ficțional al lui Ovidiu Verdeș, într-o ediție frumoasă, la o editură mare (Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.”), care, poate, o va ajuta să fie mai vizibilă și să ajungă mai ușor la cititori. Romanul acesta este una dintre cărțile care m-au făcut să descopăr și să iubesc literatura română contemporană. A fost cartea adolescenței mele - citită la sfârșitul primului an de liceu, la recomandarea profesorului meu de limba și literatura română -, de care m-am apropiat acum, după 12 ani, cu teama că nu va mai fi la fel, că nu va mai avea același farmec. Din fericire, însă, este atât de bine scrisă (mai bine decât îmi aminteam) și surprinde atât de fain perioada adolescenței, cu preocupările, teribilismul și dramele specifice vârstei, încât relectura nu a făcut decât să-mi întărească opinia: este unul dintre cele mai bune romane ale adolescenței din literatura română și, cu siguranță, unul dintre cele mai surprinzătoare debuturi. Citeşte tot articolul

Listă de bookaholic: 5 reinterpretări

Îmi plac foarte mult reinterpretările. Mi se pare o chestie foarte interesantă să dejoci locurile comune, să schimbi scenariile și finalurile deja cunoscute, să iei un text familiar și să-l reîmprospătezi cu o interpretare nouă și originală. În ultima vreme, au apărut diverse astfel de reinterpretări, unele pornind de la basme, altele de la cărți cunoscute, toate punându-se în valoare atât pe sine, cât și originalele de la care au pornit. Citeşte tot articolul

Cantitatea neglijabilă

— O mie de lei, domnu'… Domnul clatină din cap, de două ori, repede și nemulțumit și-l întrerupe: — Pentru numele lu' Dumnezeu… Bărbatul se uită scurt la nevastă și continuă: — Nu se poate sub o mie… Noi ne-am gîndit… Domnul mai scutură din cap o dată și întinde palma către vorbăreț: — Ce-am vorbit înainte? Ce am vorbit? Nu așa am stabilit? Oprește-te! Citeşte tot articolul

Interviu cu Paul Țanicui: „Scriitorul trebuie să rămână viu și după ce publică”

Am citit Quimera, romanul de debut al lui Paul Țanicui, pe la începutul anului acestuia, deși apăruse (și ajunsese la mine) în toamna lui 2015, la Editura Humanitas. Pe atunci, știam prea puține despre autorul cărții - și, onest spun, nici nu mă interesează acest aspect atunci când deschid o carte; contează, desigur, doar calitatea volumului respectiv. Quimera m-a vrăjit - cuvântul nu e ales chiar întâmplător. Am apreciat deopotrivă stilul în care este scrisă - fragmentar, poetic, plin de legături în subtext, impregnat de un soi de realism magic, misticism, simbolism etc. -, cât și povestea pe care o spune, plasată pe alte meleaguri și în alte timpuri - în lumina reflectorului este Mauro Leone, un băiat-tonomat, orfan de tată, cu o mamă care nu îl mai poate întreține, așa că îl trimite la un internat catolic; capitolele sunt strâns legate de „aventurile” lui Mauro, construind, astfel, un altfel de Bildungs­roman. Și, bonus, cartea se citește ușor, chiar e o lectură plăcută. Iar fiecare își poate alege ce vrea să vadă în ea, ce pistă dorește să urmeze, dincolo de firul narativ.  Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #8

*** În fiecare dimineață, rupe clanța-n două când intră în birou și face câteva mișcări a la Doroftei, de parc-ar vrea să-mi zboare maxilarul. Tresar, mă uit urât, bolborosesc un haibăcedracu', alteori mă revolt, măh, da' ți-am zis, ți-am fucking zis! El mai bagă vreo două upercuturi, hoa, hoa, apoi spune salut. Spune salut în șoaptă. După care ieșim la țigară. Discutăm despre vreme, prea cald, prea frig, nașpa, las' că-i fain, și încercăm să ne-mpărțim munca frățește. Uneori, rareori, facem, fiecare cum știe, ca Doroftei. Citeşte tot articolul

Noaptea Literaturii Europene în două momente

Noaptea Literaturii Europene se află anul acesta, la București, la a cincea ediție. Eveniment desfășurat în fiecare an în mai mult de 70 de orașe din lume, a fost organizat de EUNIC (Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Europa), cu sprijinul Comisiei Europene. Conceptul urmărește facilitarea accesului publicului de toate vârstele la literatura europeană, în spații diferite (unele cu istorie arhitecturală, altele neconvenționale, terase, sedii ale institutelor culturale etc.), dar urmând un tipar comun de comunicare a textului: operele literare sunt citite publicului de un „consumator” din domenii artistice variate (actori, scriitori, traducători, muzicieni, artiști vizuali, oameni de presă), în general personalități cu priză la public, carismă și, nu în ultimul rând, degustători de rafinament literar. Citeşte tot articolul

Seria „Cormoran Strike”, de Robert Galbraith

Ca și în cazul seriei Harry Potter (pe care am început s-o citesc înainte să apară ultimul volum, deci destul de târziu), din varii motive (toate superficiale) nu am fost deloc interesată să citesc cărțile polițiste ale lui Robert Galbraith, aka J.K. Rowling. Asta până când am ales pentru discuție la Clubul de carte Editura Trei ultimul volum al seriei, Carieră malefică. Pentru că aveam timp și pentru că, dacă tot trebuia să fac o treabă, am zis să o fac până la capăt, am început să citesc seria cap-coadă: Chemarea cucului, Viermele de mătase și Carieră malefică (se pot citi și separat, pe parcursul romanelor există suficiente lămuriri ca să înțelegi legăturile dintre personaje, dar, într-adevăr, înțelegi mai bine dacă le citești în ordine). Citeşte tot articolul

„Cartea există ca să (re)nască o lume” – Interviu cu Emilian Galaicu-Păun

Cu Emilian Galaicu-Păun am impresia că ne știm de o viaţă. Adolescenţi fiind, copii ai perestroikăi, ne petreceam mai toate după-amiezile între faimoasele cafenele „Moldova” și „Fulgușor”. Mai mergeam la Biblioteca Republicană „N.K. Krupskaia” pentru lecturi, iar seara, pe Aleea Scriitorilor din Parcul „Pușkin”. Unul dintre oamenii pe care-i așteptam cu suf letul la gură era un tânăr scriitor care-și făcea studiile la Moscova și venea să ne aducă cele mai noi cărţi și știri. Era un tânăr cu plete lungi, care avea un aer de hippy și pe care noi îl botezaserăm „Jesus”. El era cel ce avea să devină cunoscutul scriitor Emilian Galaicu-Păun. După mulţi ani am avut ocazia să stăm pe îndelete la o lungă poveste. Iată ce a ieșit. Din / Vasile Ernu - Intelighenția basarabeană azi: Interviuri, discuții, polemici despre Basarabia de ieri și de azi, Editura Cartier, 2016 Citeşte tot articolul

Adela Greceanu

Interviu cu Adela Greceanu: “Practic metisajul literar, scriu texte creole”

Există o realitate incontestabilă a poeziei şi există o poezie-proză în căutare de sensuri şi într-o călătorie numai a sa. Am ales apropierea de texte concrete, de volumul "Şi cuvintele sunt o provincie", premiat de Observator Cultural, dar şi de romanul "Mireasa cu şosete roşii". Adela Greceanu, scriitoarea şi omul de radio, într-un interviu despre sensuri nebănuite, locul poeziei în existenţa noastră şi despre timp şi amintiri în relaţia cu scrisul. Citeşte tot articolul

Un om cu preferințe – Herman Melville – Bartleby. O povestire de pe Wall Street

Discreția, retractilitatea și însingurarea apar nu rareori drept căi prin care omul reușește să rămână împăcat cu el însuși, să se simtă liber, să nu-și piardă omenescul. Protectivă, însingurarea înseamnă pentru mulți „oameni de hârtie” și o evadare din tăvălugul mulțimii, revoltă, discontinuitate strecurată în rutina uniformizantă, refuzul normelor, ieșire din cadru, tăcere pătrunzătoare, sincopă ce permite o privire mai limpede. Însă impasul dintre conştiinţa propriei însingurări şi conştiinţa alterităţii nu este ușor de dus prin lume. Citeşte tot articolul

Ce cărți scrise de autori români citim vara aceasta

Chiar și înainte de cel mai mare târg de carte al anului, Gaudeamus, cărțile scrise de autorii români sunt în număr tot mai mare și par tot mai interesante. O schimbare notabilă în peisajul literar autohton, după cum se va vedea și în lista de jos, este numărul mai mare de cărți de proză scurtă și numărul mare de debutanți. Uneori prin concursuri de manuscrise, alteori fără, din ce în ce mai des cuvântul „debut” apare pe copertă sau în prezentarea cărții, iar ăsta e un lucru foarte bun. Pe de o parte, editurile prind curaj să investească în literatura română, pe de alta, autorii sunt tot mai atenți la scriitură și poveste și mulți se implică activ și în promovarea propriilor cărți. Iar din toată treaba asta, cititorii au numai de câștigat. Citeşte tot articolul