Sinteze

Pac, un zîmbet. „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, Teatrul Metropolis

După un spectacol-lectură în cadrul Undercloud 2013 după romanul Domnul Ibrahim și florile din Coran, despre care a scris Eli (aici), a venit și momentul adaptării lui pentru scenă. Pornind de la povestea din romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt (apărut și la noi, la Editura Humanitas), spectacolul Domnul Ibrahim și florile din Coran, în regia lui Chris Simion, montat la Teatrul Metropolis în februarie 2016, este o pledoarie pentru toleranță – religioasă, etnică, rasială –, un mesaj binevenit într-o societate tot mai închistată și mai defensivă cu propriile prejudecăți. Cu o distribuție care îi reunește pe Vlad Logigan, Marian Râlea, Claudiu Bleonț, Magda Catone, Lia Bugnar și Amelia Ursu, spectacolul lui Chris Simion recreează atmosfera Parisului din anii 60, din perspectiva unui copil de treisprezece ani, curios să descopere lumea și să înțeleagă universul de multe ori irațional și gri al adulților. Și, mai mult decît orice, tînjește să fie iubit. Citeşte tot articolul

Listă de bookaholic: 5 cărți de artă

Când ne gândim la artă suntem tentați să o vedem întotdeauna ca Artă, o chestie scrisă neapărat cu majuscule și care nu face parte din sfera de interes și de competență a oamenilor obișnuiți. Artiștii sunt oameni speciali, în general neînțeleși (ca și poeții, o altă „specie” dificilă), iar operele lor sunt accesibile doar Criticilor. Însă, ca orice alt domeniu, și arta poate fi înțeleasă după ce învățăm să o apreciem. Citeşte tot articolul

Cenzura și autocenzura în scris în perioada comunistă pornind de la 3 cărți

Există uși în viață pe care nu ți le poate deschide nimeni niciodată. Mai sunt, desigur, și ferestre crăpate, umbre care se îngustează din ce în ce mai mult, lăsând lumina să pătrundă abia peste zeci de ani de când ai încercat ultima oară clanța. Era închis. Sunt semne ale unei tăceri care au înghețat în anii comunismului atât timpul, cât și oamenii. Dincolo de ceea ce nu trebuia să se mai spună, se infiltrase și ceea ce nu trebuia să se mai scrie: în cele din urmă, ținta finală, o autocenzură dureroasă, și-a arătat colții pentru câteva sezoane din literatură. Citeşte tot articolul

Lumea la feminin: 10 recomandări de lectură

Pentru foarte multă vreme istoria a fost scrisă de bărbați și a fost despre bărbați. E o discuție lungă de ce a fost așa și nu altfel și nu-mi propun aici să vorbesc despre asta. Mi-am propus, în schimb, să fac ceea ce știu mai bine: să recomand câteva cărți care prezintă lumea la feminin și care ar putea fi o bună introducere pentru cei ce sunt interesați de acest subiect. Citeşte tot articolul

Volume de salvat diminețile corporatiștilor, în metrou: non-ficțiune

Ne recunoaștem între noi, suntem cei care, oficial, lucrează de la 9 la 6, într-o companie mare - corporație, multinațională sau locală - și pentru care, neoficial, programul se întinde până la 9-10 seara. Suntem cei care speră că munca lor înseamnă ceva pentru mecanismul în care sunt o rotiță mai mică sau mai mare. Suntem cei ale căror vieți social-culturale sunt de multe ori date peste cap de combinația „birou-pat” și care îi invidiază sincer pe cei care reușesc să se detașeze și să se desfășoare în afară - fie prin vacanțele minuțios pregătite, care le răsplătesc răbdarea și nervii mâncați quarter by quarter, deadline by deadline, fie prin pasiuni care mai de care mai colorate: cunosc bucătarii, fotografii, cățărătorii, alergătorii și bicicliștii, experții în board games și pasionații de escape rooms. Toți aceștia, îndrăzneți au ba, stricți sau risipitori cu timpul lor, merită să le pun în brațe niscaiva idei pentru momentele de pauză, pentru diminețile la metrou, pentru toate momentele în care pot evada un pic. Citeşte tot articolul

Listă de bookaholic: 5 cărți de proză scurtă

În general, după ce termin o carte (mai ales una care m-a impresionat mult și m-a pus pe gânduri), am o mică greutate în a hotărî ce să citesc mai departe. Teancurile de cărți de citit parcă nu sunt niciodată la fel de multe și de ispititoare ca atunci când apare întrebarea „Ce-ar trebui să citesc în continuare?”. Vrei să le citești pe toate, dar nu te poți decide cu care ar trebui să începi. Așa că, pentru astfel de situații de „criză” am un remediu eficient: cărțile de proză scurtă. Citeşte tot articolul

„Despre minciună”, Sfântul Augustin: A minți sau a nu minți? – aceasta este întrebarea

Eram în liceu când un eseu pentru ora de franceză m-a pus pentru prima dată în situația de a scrie despre minciună. Și cum scrisul a presupus o limpezire și o asumare mai intensă decât simpla chibzuire în adâncul minții, episodul a rămas cumva prins de mine. Titlul în franceză nu era tocmai neutru, doza de „îndrumare” fiind considerabilă. Toutes les vérités ne sont pas bonnes à dire. Sugestia resimțită era destul de limpede: dacă spui mereu adevărul, provoci probleme. Unele minciuni sunt necesare. Sunt albe. Și, cumva, sugestia venea să confirme ceea ce fiecare dintre noi obișnuiește să facă deseori, în proporții și contexe diferite. Fie pentru a-și înlesni calea, fie pentru a le fi celor din jur mai bine. Egoism, ipocrizie, demagogie, diplomație, altruism, patologie – multe scuze și acuze ar fi de găsit în jurul minciunii. Citeşte tot articolul

10 cărți despre multiplele fațete ale iubirii

Trebuie să recunosc, pe mine nu mă atrag în mod deosebit poveștile romanțioase, iar dacă ar fi să adun toate cărțile de acest gen pe care le-am citit, ar ieși o listă destul de scurtă. Pe măsură ce se apropie Valentine’s Day și suntem asaltați pe toate căile de nevoia imperioasă de a sărbători iubirea, încep să dezvolt o adevărată alergie față de acest subiect. Totuși, dragostea nu se rezumă la partenerul de viață - iată de unde a pornit ideea unei liste cu cărți care ne vorbesc despre multiplele fațete ale iubirii. Citeşte tot articolul

Despre elită și mainstream

Printr-a XI-a sau a XII-a, pachetul de cărți primit la premiu includea și infamul volum „Alchimistul” al lui Paulo Coehlo, unul dintre volumele catalogate drept comerciale, fără merit literar, facile. Nu mi-amintesc să îi fi pus această etichetă în frunte, dar mi-amintesc că l-am luat ca atare, o lectură ușoară, de vacanță, cu mesajele la vedere. Pe atunci, nu înțelegeam clar cu ce se mănâncă povestea cu „mainstream”, „comercial”, „literatură pentru mase”, dar aveam (sper!) instinctul de a face diferența între un text cu formă bună, dar fără fond și un text care îmi dă de gândit, mă provoacă să-i descopăr dedesubturile. Și să nu mă supăr foarte rău pe literatura ușoară, de raft și rating imediat. Citeşte tot articolul

Cărți de colecție: „Codex Seraphinianus”

De curând am terminat de citit romanul Aerul pe care îl respiri, de Care Santos, o foarte frumoasă poveste despre bibliofilie și cărți rare. Construit în jurul unei colecții de cărți erotice, care, de-a lungul anilor, sunt pierdute și găsite doar pentru a fi iar pierdute, romanul vorbește despre această dragoste (uneori obsesivă) pentru cărți, dar și despre faptul că unele cărți par a avea un destin propriu, diferit de voința celor care le iubesc.  Citeşte tot articolul

2015. Traducerile de pe raftul din față – Dana Jenaru

Iar mă uit în urmă la anul isprăvit și, ca de fiecare dată când mă întreb ce aș reciti, mă simt cu musca pe căciulă că n-am mistuit decât o parte din ce mi-ar fi plăcut, ca să nu zic din ce ar fi „trebuit”. Cum majoritatea cărților despre care am scris în 2015 au fost traduceri (în ciuda faptului că la fiecare început de an îmi propun să schimb proporțiile), mă voi limita și aici să amintesc traducerile preferate din 2015, cele care s-au așezat aproape de la sine pe raftul din față. Citeşte tot articolul