Texte

„Sex, shopping şi un roman”, de Alain de Botton – fragment

Sex, shopping și un roman este o poveste modernă despre dragostea din zilele noastre, scrisă în inconfundabilul şi seducatorul stil al lui Alain de Botton. O diagramă a minții îndrăgostite, o formulă inedită a aventurii romantice, printre ingredientele căreia se regăsesc rock’n’rollul și filozofia, economia de piață și revistele glossy, curentele de modă și multă banalitate. Alain de Botton surprinde momentele universale ale vrăjirii și dezvrăjirii din acest parcurs romantic, punând întrebări despre sex, cumpărături, romane, tipologia sărutului, gelozie, iar Flaubert, Descartes, Platon, D.H. Lawrence, Rousseau, George Bernard Shaw sau Proust îi răspund printre rânduri. Citeşte tot articolul

„Rădăcină de bucsau”, de O. Nimigean (ediția a II-a, revăzută) – fragment

„Cartea mea este despre căutarea de sine, despre iubire şi ură, acel amo et odi al cuplurilor dintotdeauna, despre a crede şi a nu crede în acelaşi timp, despre decrepitudine şi demnitate în acelaşi timp, despre laşitate şi eroism în acelaşi timp, despre una, despre alta, ba chiar despre un gîndăcel cu elitrele verzi-smaragdii sau despre floarea galbenă de dovleac, deschisă ca pîlnia unui gramofon.” (O. Nimigean) Citeşte tot articolul

„Cartea secretă a Fridei Kahlo”, de F.G.Haghenbeck – fragment în avanpremieră

Biografie și ficțiune, poveste și istorie, Cartea secretă a Fridei Kahlo desenează destinul implacabil al unei artiste, al unei femei, al unui spirit tulburat. În roman sunt îmbinate relatări din epocă, mărturii, fragmente de jurnal și indicii autobiografice din tablouri pentru a reda complicata existență a uneia dintre cele mai cunoscute și controversate artiste din întreaga lume. Citeşte tot articolul

„Fairia – o lume îndepărtată”, de Radu Pavel Gheo – fragment

Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia începe clasic, cu o navă spaţială care eşuează pe o planetă necunoscută, dar ciudat de familiară. Astronauţii se transformă în eroi exploratori ai unei lumi care ar semăna cu vechiul Pămînt, însă cu legi şi locuri mult mai imprevizibile şi mai înşelătoare. În momentul în care în scenă apar un centaur bătrîn şi sentimental, un prinţ de benzi desenate şi o superbă vrăjitoare blondă şi rea (cel puţin la prima vedere), realitatea se dă cu totul peste cap: stîncile vorbesc şi se luptă în duel, corăbiile plutesc pe nisip, răsar de nicăieri cavaleri în armură şi, din cînd în cînd, la graniţa dintre vis şi trezie, imagini dintr-o viaţă paralelă a aceleiaşi expediţii sugerează o poveste în oglindă, la fel de reală ca aceea pe care o deapănă peste ani singurul martor rămas în viaţă al călătoriei. Citeşte tot articolul

„Inventează ceva”, de Chuck Palahniuk – fragment în avanpremieră

Inventează ceva reunește pentru prima oară în volum 23 de povestiri, scrise de-a lungul mai multor ani și publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite, ce au drept temă centrală absurditatea vieții și a morții. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice și tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt fiecare în parte un exercițiu de măiestrie stilistică de o originalitate și o inventivitate cuceritoare. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #4

*** În preajma sărbătorilor, în piațeta din cartier, apare un staul. În iesle e un prunc, Pruncul, în preajma lui, părinții & magii. Oamenii se apropie de ei cu smerenie, își scot mâinile din buzunare, își freacă palmele, își fac câteva cruci, își trag copiii după ei, îi îndeamnă, hai, nu-ți fie frică, vino mai în față, pune mânuța pe Domnul nostru, să te păzească, să ai noroc. Cei ascultători sunt mângâiați pe creștet, cei îndărătnici sunt apostrofați, uneori amenințați, nu-ți mai și nu te mai. Până la urmă, se supun toți. Și așa. E dimineață. Ies de la căldurică, cu gândul la o cafea. În piațetă nu e decât un bătrân, îl văd din depărtare, se sprijină de unul din stâlpii staulului, ca și când ar vrea să intre mai bine în film. Mă observă. Îmi iese în întâmpinare. Uite-l, accelerează fragil, greoi, se poticnește, își pierde echilibrul, se-adună, se-avântă iar. Uite-l, uite-l, e la câțiva pași de mine, încetinesc, ce-i, ce vrea? Îl scanez – e roșu la față și agitat. Mă opresc. A dispărut, gâfâie moșul, hai repede! Cine, unde, bâigui. Mă apucă de mână, mă trage după el. Acolo, zice și arată spre staul. Acolo, hai, hai odată! Grăbesc pasul. Ajungem în fața staulului. Ce-i, spun, ce s-a-ntâmplat? Își face cruce. Mă ceartă, cum ce, cum ce, ești orb? A dispărut! L-a furat!!! Mă uit mai bine. Da, mă, a dispărut, ieslea e goală, incredibil! Moșul e tot mai roșu și tot mai agitat, mă apucă de mână, mă zgâlțâie, urlă, ce fel de creștini suntem noi, mă, ce neam îi ăsta, de hoți, mă, de hoți, Dumnezeii mamii lor! Habar n-am ce să-i spun, nu-mi trec prin cap decât tâmpenii, gen lasă, tataie, că sigur or să aducă altul în loc sau poate o să se-ntâmple o minune, mai știi? Și, cu toate că habar n-am ce să-i spun, mă pomenesc vorbind, taicule, hai cu mine la o bere, hî. Bătrânul se potolește. Se uită la mine, apoi la ieslea goală, un pic mai mult, de parcă ar aștepta o binecuvântare. Își pune căciula, își trece podul palmei peste ochiul stâng, apoi peste cel drept, și spune iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem. Zâmbim, parcă n-avem curaj să râdem. Purcedem. Încetișor, că alunecă. Citeşte tot articolul

„Lebăda cu două intrări”, de Nora Iuga – fragment

„Densitatea textului Norei Iuga integrează nu doar voci, frînturi de cotidian, poezie, ci şi trup, mult trup. Şi sex. Nu întîmplător: sexul – pulsiunea primară – nu cunoaşte limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decît replica literară a inconştientului: o producţie care nu cunoaşte legea ca ordine venită de sus, impusă din afară, ci care se desfăşoară vital, impulsiv... Nicăieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectură ca în Lebăda cu două intrări. Autoarei Nora Iuga îi place să se joace. Nu-i dă mîna să-şi ţină prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joacă, a făcut un joc de fort-da cu propriul ego (traducînd multe cărţi, în umbra cărora s-a aşezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebăda cu două intrări rămîne proiectul ei literar cel mai radical. Clipa în care ninsoarea de iarnă, ploaia de mai, cromatica agonică de toamnă şi clipoceala de vară s-au revoltat. Trebuie să admit, avem aici un text extrem(ist). La cît de balcanică şi romantică ne este literatura, codul roşu înscris în Lebăda cu două intrări poate fi anunţat ca eveniment major la toate «posturile de radio şi televiziune» din limba română.” (Alexandru Matei) Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #3

*** Când nu reuşesc să mă mobilizez, mă gândesc la bună-mea, care, la aproape 80 de ani, s-a înarmat cu un par cât toate zilele şi s-a suit în nuc să-l scuture. Când am ajuns noi acasă, era aproape în vârf. A dat o creangă la o parte şi ne-a făcut cu mâna. Zâmbea. O vreme ne-am milogit de ea să coboare. Apoi am făcut-o babă nebună şi inconştientă şi nu mai ştiu cum. Nu ne-a băgat în seamă, lovea parcă şi mai vârtos. Ce să fi făcut? Ne-am înarmat cu găleţi şi ne-am apucat să strângem nucile pe care le ţintea ea cu parul. În anul următor i-am ascuns scara. N-a mai vorbit cu noi câteva zile. Şedea împietrită pe bancă şi se uita la nuc. Abia când ne-a văzut pe toţi înarmaţi cu pari a zâmbit. După aia ne-a dat indicaţii. Citeşte tot articolul

„Oraşul minciunilor. Dragoste, sex şi moarte la Teheran”, de Ramita Navai – fragment

Adevăratul Teheran este ascuns vederii: aici prostituatele sînt frecventate de mullahi, există laboratoare clandestine de metamfetamină, fetele apelează la chirurgi pentru a-şi recăpăta virginitatea şi filme porno făcute de amatori sînt postate pe internet şi vîndute în bazaruri. Jurnalista britanică Ramita Navai, cîştigătoare a unui premiu Emmy, a părăsit oraşul natal la vîrsta de şase ani pentru a trăi în Marea Britanie. Dar niciodată nu a uitat magia Teheranului. Revenită acolo în calitate de corespondent străin, a găsit o societate în plină schimbare şi a reuşit să surprindă viaţa privată, adeseori şocantă, a iranienilor. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #2

*** Astăzi m-am ciocnit cu unul în mijlocul străzii. Nu ne-am văzut, pur și simplu nu ne-am văzut! El cu telefonul lui, eu cu-al meu. El cu prietenii lui, eu cu-ai mei. Dacă individul ar fi fost mai înalt (sau, mă rog, dacă aș fi fost eu mai scund) ne-am fi trosnit destul de rău. O buză spartă, poate? Un nas umflat? Un cucui? Două? Un fuck, un băga-mi-aș? Dar tipul era mic. Mic, frate, mic de tot, așa că n-am pățit niciunul nimic. Am tresărit, ne-am ridicat moacele puțin mirate, puțin speriate, ne-am strâns telefoanele în pumni și-am zis, aproape simultan, ă, scuze. Am râs tâmp, hî. După care ne-am văzut fiecare de drumul lui, de prietenii lui. Citeşte tot articolul

Part-time printre oameni #1

*** Hoinăream prin Scoția de câteva săptămâni. Ajunsesem în Oban, un port cochet și liniștit, cu gândul să o tai spre o insuliță, Coll, Tiree, nu conta prea mult. Rătăceam pe străduțele lăturalnice ale orășelului și mă opream din când în când, fără un motiv anume. Mă opream, mă așezam pe marginea drumului și pierdeam vremea. Și mă simțeam grozav, pentru că nimic nu mă împiedica să mă opresc și să pierd vremea. Poposisem în fața unei case, mă uitam la cei doi câini din curte. They are the most polite dogs in Scotland, am auzit. Come, don't be shy! Un tip pe la vreo 60 de ani îmi făcea cu mâna de pe verandă. Zâmbea. Ce tare, intră, ce mai stai, mi-am spus și-am deschis poarta fără nicio reținere. Am mâncat și-am băut și-am stat la povești, ca doi prieteni vechi, care se revăd după ani. Am trăncănit până s-a lăsat întunericul. Până ne-a intrat frigul în oase. Cu o mică pauză, ca să privim apusul. Apoi omul s-a oferit să mă găzduiască peste noapte. Am ezitat puțin, dar am primit. Am baricadat ușa camerei cu rucsacul – mi s-a spus de prea multe ori că nu e bine să stai de vorbă cu străinii și așa mai departe. Dimineață, gazda a pregătit micul dejun. Scottish breakfast, my friend. English, Scottish, whatever, am mâncat. Am mulțumit. Pentru masă. Pentru tot. Ne-am strâns mâinile și ne-am zâmbit. Așteaptă puțin, a spus, cumva misterios, și s-a dus până în casă. S-a reîntors cu o plasă. Închide ochii, a spus. Am făcut întocmai. Am simțit cum îmi umblă în rucsac, cum îmi îndeasă ceva în el, și mi-a bătut inima mai tare. Ce face? Ce-mi pune acolo? Mâncare? Apă? Whisky? Bă, ăsta-mi pune o bombă! Nu, nu-i nevoie, am protestat timid. Gata, a zis tipul și m-a bătut pe umăr. Ne-am mai strâns o dată mâinile și ne-am despărțit. Îndată ce-am cotit, am deschis rucsacul. Și m-am bucurat și-am râs de mama focului, bombă, auzi, ce prost! Câteva ore mai târziu, descopeream insula Tiree cu un binoclu la gât. Citeşte tot articolul

„Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului”, de Gheorghe Crăciun – fragmente

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa. Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină), şi de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului. Acestora li se vor adăuga romanele Compunere cu paralele inegale, Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo, Transparenţă şi arhitectură, Formula lui Orlando etc.). Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun. Citeşte tot articolul

„Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi”, de Salman Rushdie – fragment în avanpremieră

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pămîntul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tînăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tînăra mondenă Teresa Saca dobîndeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin. Toate astea se întîmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărîmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pămînt. Citeşte tot articolul