Tag: editura polirom

Interviu cu Dan Coman: „Întotdeauna dragostea presupune fragilitate și dezechilibru”

Dan Coman a debutat cu volumul de poezie anul cîrtiței galbene (Timpul, 2003). Acestuia i-au urmat alte două cărți de poezie, ghinga (Vinea, 2005) și Dicționarul Mara (Cartier, 2009). A fost recompensat, în 2004, cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, și cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, în 2010 a primit Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. Citeşte tot articolul

„Diferit poate fi și foarte, foarte frumos”, despre „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, de Ana Dragu

Am citit cu mare interes volumul Anei Dragu, Mâini cuminți. Copilul meu autist, atât datorită faptului că mă interesează subiectul, cât și pentru că m-a prins încă de la primele pagini. După o scurtă, dar foarte cuprinzătoare, introducere referitoare la ce este autismul, Ana Dragu prezintă felul în care i s-a schimbat viața din momentul în care a aflat că fiul său suferă de această boală (deși, de fapt, acum există studii care arată că nu este o boală, ci o altfel de adaptare specifică). Citeşte tot articolul

O anchetă la aniversarea de 20 de ani a Editurii Polirom sau despre pasiunea pentru cărți, altfel

Una dintre cele mai importante edituri de la noi, Editura Polirom, aniversează, luna aceasta, 20 de ani de existență, așa cum anunțam și într-un material anterior. Ne bucură mult acest lucru, credem cu tărie că piața editorială din România ar fi mult mai săracă fără Polirom, fără cele peste 5.500 de titluri publicate, cu profesionalism, din aproape toate domeniile - literatură română şi universală, thriller, literatură poliţistă, memorialistică, literatură de călătorie, document, eseu, istorie, economie, filosofie, psihologie, științele educației, religie şi spiritualitate, drept, politică şi societate, artă, cinema, limbi străine, ezoterism şi paranormal, informatică, carte şcolară, sănătate şi dietetică, medicină, sport, cărți practice -, fără promovarea constantă a literaturii române, fără revistele și publicațiile editate ș.a.m.d.  Citeşte tot articolul
Pages: 1 2 3

José Saramago și „Halebarde, halebarde”, romanul său neterminat – o carte absolut inedită

E posibil, cine știe, să fiu în stare să mai scriu o carte. (José Saramago, august 2009, citat de Aguilera în prefață)

În urmă cu aproape o lună alcătuiam o listă de lecturi proaspete, 10 cărți noi de citit la început de an, și includeam acolo și Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze, romanul neterminat al lui José Saramago, cu texte de Roberto Saviano și Filip Florian, o prefață semnată de Fernando Gomez Aguilera și ilustrații de Günter Grass, publicat de Editura Polirom în ianuarie 2015, în colecția „Hors Collection” și în traducerile Siminei Popa (din limba portugheză), Ceraselei Barbone (din limba italiană) și Corinei Nuțu (din limba spaniolă). Volumul este promovat ca fiind „un eveniment editorial și un proiect literar unic” - dacă nu știi prea bine despre ce este vorba, se poate să crezi că este o exagerare; numai că, imediat ce deschizi cartea și citești, înțelegi că nu e deloc așa, că ai în față o carte absolut inedită.  Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: discuțiile privind timbrul cultural și multe apariții editoriale

Săptămâna ce tocmai a trecut a fost sub semnul timbrului cultural. Ambele tabere (atât cea care a propus proiectul de lege respectiv, cât și cea care i se împotrivește - mult mai numeroasă) au discutat, de cele mai multe ori aprins, în contradictoriu, legea timbrului cultural care ar urma să majoreze prețurile cărților, ale biletelor la teatru sau la concerte, al intrării la o expoziție ș.a.m.d. Pot înțelege, de exemplu, de ce Uniunea Scriitorilor din România vrea mai mulți bani, dar nu pot fi de acord cu lipsa de transparență a utilizării lor și, de fapt, nici măcar cu faptul că noi, consumatorii de produse culturale, trebuie să scoatem din buzunar mai mulți bani pentru asta. Mă rog, nu intru într-o polemică acum și aici, nu este cazul.  Citeşte tot articolul

„Duşmanca. Balul”, de Irène Némirovsky – fragment în avanpremieră

Cu o mamă frivolă şi prea ocupată cu flirturile ca să se mai îngrijească şi de cele două fiice, cu un tată mereu prins cu afaceri departe de casă, Gabri, eroina romanului Duşmanca, se maturizează mai mult la voia întîmplării. Copilăria ei are drept singur tovarăş ranchiuna faţă de mamă, care cu vremea se transformă în dorinţă de răzbunare. Aproape pe nesimţite, copila taciturnă şi neglijată de toţi devine o tînără plină de farmec, dar şi egala inamicei sale dintotdeauna. De-acum, răzbunarea îi e mai la îndemînă ca oricînd, însă conflictul difuz dintre cele două femei e dominat de sentimente contradictorii, de intuiţii şi neînţelegeri, de impulsuri incontrolabile şi remuşcări copleşitoare. Citeşte tot articolul

„Lumea ca literatură. Amintiri”, de Ioan Groșan – povestioare cu umor și nostalgie

După ce am terminat Cad castane și castani. Amintiri de ieri și azi, de Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu, aveam așa o poftă mare de ceva asemănător... Eram într-un fel de sevraj. Dar carte ca aceea nu se mai găsește, s-o spunem drept. Așa că m-am uitat pe raftul cu cărți necitite (cele cuminți, care-și așteaptă rândul), să văd ce aș mai putea citi din colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Și, surpriză, îl descopăr pe Ioan Groșan cu noul său volum, Lumea ca literatură. Amintiri, apărut în noiembrie 2014, la Gaudeamus - de care, e drept, cam uitasem. Citeşte tot articolul

Bulevardele de centură, de Patrick Modiano – o căutare la masculin

Am început anul citindu-l, printre alții, pe Modiano. De altfel, spuneam, de curând, atunci când scriam despre Micuța Bijou, că traduceri avem, Slavă Domnului!, și că mă aflu printre cei care cred că trebuie să citească mai multe cărți de-ale unui scriitor pentru a-și face o părere pertinentă despre literatură acestuia. Așa că, după În cafeneaua tinereții pierdute (Editura Art, 2014, traducere de Constantin Abăluță) și Micuța Bijou (Editura Humanitas, 2014, traducere de Dan Rădulescu), m-am oprit la Bulevardele de centură (Editura Polirom, 2014, traducere de Livia Storescu).  Citeşte tot articolul

Interviu cu Ana Dragu: „Cred că orice om are o poveste de spus”

Ana Dragu este, așa cum scrie și în descrierea de autor de pe site-ul editurii Polirom, jurnalistă, poetă - a publicat, până acum două volume de poezie: Păpușa de ceară (Editura Charmides, 2008) și Păzitoarea (Editura Charmides, 2012) -, fondatoarea și președinta Asociației Autism Europa Bistrița. În 2007, aceasta a înființat Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” Bistrița și, totodată, a pus bazele primei reviste periodice despre autism din România, intitulată 2 Elefanți. A publicat, de asemenea, peste o sută de articole despre autism. Citeşte tot articolul

Interviu cu Immanuel Mifsud

Interviu cu Immanuel Mifsud: „Sunt mereu stânjenit să spun cum am devenit scriitor”

Immanuel Mifsud este un scriitor maltez foarte cunoscut. Mai mult decât atât, este considerat a fi cel mai important reprezentant al Generației X de scriitori maltezi. A început să scrie la vârsta de șaisprezece ani, atât proză, cât și poezie. Câteva dintre operele sale au fost traduse și publicate într-un număr de țări europene și în Statele Unite ale Americii. De asemenea, el a lucrat cu grupuri de teatru experimental, regizând propriile piese de teatru, dar și texte de Cehov, Dario Fo, Max Frisch, Federico Garcia Lorca, Harold Pinter, etc. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: Vosganian propus pentru Nobel, reacții negative cu privire la Premiul Național Mihai Eminescu & altele

Cum trece o săptămână, tragem linie, aici, pe Bookaholic, și vedem ce mai e nou în lumea cărții din România. Din păcate, nici zilele acestea nu au fost foarte luminoase. Și asta din cauza celui care a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2014, Gabriel Chifu, alegere care a stârnit, nu fără motive întemeiate, un val de reacții negative la adresa juriului format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban și Mircea A. Diaconu. Cum și de ce, veți putea citi în materialele recomandate mai jos.  Citeşte tot articolul

„Căsnicie”, de Dan Coman – fragment în premieră

Într-un autobuz plin de muncitori navetişti, un tînăr observă zi de zi o fată blondă şi tăcută care pare să trăiască într-o lume numai a ei. Fata îl priveşte la rîndul său şi între ei se naşte o legătură stranie, care se transformă într-o poveste de dragoste, încununată de căsătorie şi de doi copii. De la un moment dat însă ceva se rupe. El nu înţelege tăcerile şi răceala soţiei, ea simte că nu mai este dorită şi simpla lui prezenţă o agasează. Îşi găsesc însă un punct comun, pe Daria, prietena care încearcă să-i înţeleagă şi să-i ajute. Luminoasă şi liberă, Daria devine elementul indispensabil pentru supravieţuirea relaţiei lor. Şi totul merge perfect pînă cînd Daria se îmbolnăveşte şi dispare brusc, iar cei doi rămîn din nou singuri. Citeşte tot articolul

Dreptul la blasfemie. Salman Rushdie, „Versetele satanice”

Încă din Antichitate, blasfemia era un păcat greu, condamnat cu moartea. Că această atitudine se continuă şi astăzi este unul dintre marile mistere ale umanităţii, care pune sub semnul întrebării tocmai ideea de umanitate. Inclusiv în legislaţia unor ţări din Vestul Europei se mai prevăd pedepse pentru luarea în derâdere a simbolurilor religioase şi a credinţelor. Prezentul nu este prea generos nici cu literatura, iar Salman Rushdie este unul dintre scriitorii care au resimţit acut ce înseamnă să intoleranţa, care ia forme monstruoase, chiar atunci când pretextul este un roman acuzat că ia în derâdere „lucruri sfinte". „Versetele satanice”, roman publicat în 1989, i-a adus din partea ayatollahului Iranului, Ruhollah Khomeini, neaşteptatul „premiu” fatwa – un edict prin care întreaga lume musulmană era somată să facă astfel încât Salman Rushdie şi editorii săi să fie ucişi – iar dacă Rushdie însuşi a reuşit să evite până acum atacurile, nu la fel de norocoşi au fost editori sau traducători din toată lumea, atacaţi sau chiar omorâţi. În anumite ţări, cărţile sale au fost interzise, iar în altele, exact cum citeam în distopia Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury, au fost arse în public. Citeşte tot articolul