Tag: femei

Ultima oprire, Rusia.

Ultima oprire, Rusia este un roman subţirel, scris de o prozatoare din Rusia, tânără şi foarte apreciată, Natalia Kliuceariova. Este primul ei roman, înainte publicând poeme şi proză scurtă. Faptul că a scris proză scurtă se simte, pentru că fiecare capitol al cărţii are unitate în sine, ba chiar ai fi tentat să spui că miza mai mare ar fi pe independenţa fiecărui text-capitol, decât pe modul în care comunică între ele. Nu spun că nu se leagă, ci doar că nu intră în genul de relaţie foarte cursivă, foarte liniară cu care lucrează romanul, în versiunea lui mai aşezată. Citeşte tot articolul

lavinia braniste

Interviu Lavinia Branişte: Constat cât de mult ţine Opera de chestii mărunte, din viaţa de zi cu zi

Lavinia Braniște a scos un volum nou de povestiri Escapada (Editura Polirom, 2014), la trei  ani după Cinci minute de pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare), un adevărat succes, inclusiv sonor, al unui volum individual de proză scurtă. În Escapada o să citiți povestiri de-a rîsu'-plînsu' cu personaje a căror stare dominantă şi definitorie e inadecvarea. Unele sînt comice, cele mai multe au doar o pojghiţă de comic. Sub acest strat înşelător e o întreagă lume care a luat-o razna, şi nici eroii ei nu se simt cu mult mai bine. Lavinia Branişte a scris despre vulnerabilitate, despre rezistenţă, despre putere şi neputinţă, într-un ton, cum ziceam, indecis între rîs, plîns şi revoltă. De cele mai multe ori, mocnită. Citeşte tot articolul

Alice B. Toklas găteşte. Ceva cu multe amintiri şi haşiş

Cartea de bucate scrisă de Alice B. Toklas este ultima raritate pe care am pus mîna, după ce am tot vînat-o, vreo doi-trei ani. Nu am vrut s-o comand online, am zis să văd dacă apare pe vreun raft. Şi a apărut: un singur exemplar, într-o librărie mică, genul de loc unde îmi şi închipuiam, de fapt, c-o să dau peste ea. Ştim că în celebrul cuplu Alice-Gertrude Stein, Alice era cea care gătea. Gătea, nu se juca. Asta pe lîngă multe alte lucruri la care se pricepea foarte bine, inteligentă şi spirt cum era. După ce Gertrude a murit, lui Alice i s-a propus să-şi scrie memoriile, lucru pe care l-a refuzat, argumentînd că Gertrude se ocupase deja de treaba asta, în Autobiografia lui Alice B. Taklas (trad. Florica Sincu, Editura Humanitas). Citeşte tot articolul

Cărțile femeilor care ne fac din cuvinte la prețuri speciale la Cărturești

Femeile s-au impus cu dificultate în domeniul literaturii. S-ar putea spune că abia în secolul XX au început să fie privite cu alți ochi și au fost lăsate să scrie în liniște - deși, împreună cu voi, am mai discutat, de exemplu, despre opțiunea unor scriitoare de a alege pseudonime sau a se semna cu inițiale pentru a fi luate în serios. În ciuda problemelor de receptare și, implicit, a prejudecăților, în lume există autoare atât de faine încât nu le putem rata. La început de martie, avem un motiv în plus să nu le ocolim: un raft dedicat femeilor care ne fac din cuvinte cu 20% reducere la Cărturești - în librării sau online.  Citeşte tot articolul

Un irezistibil tratat de amazonologie – “Amazoanele. O poveste” de Adriana Babeţi

Pentru că se apropie 1 şi 8 martie, vă propun spre lectură o carte formidabilă: Amazoanele. O poveste (Polirom, 2013) de Adriana Babeţi – cunoscuta profesoară universitară de la Universitatea de Vest din Timişoara, reputată eseistă şi traducătoare, co-autoare, alături de Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş, a primului nostru roman postmodern, Femeia în roşu (Cartea Românească, 1990, Polirom, 2008, 2011) şi autoare, printre altele, a antologiei Barbey D’Aurevilly, Dandysmul (selecţie şi traducere; Polirom, 1995, 2013), urmată de Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004). Amazoanele... Adrianei Babeţi reprezintă un adevărat eveniment editorial al anului care s-a încheiat. De curând, cartea – un volum de aproape 700 de pagini, rod al multor ani de cercetare – a primit, pe bună dreptate, Premiul „Cartea Anului” acordat de revista România literară. E o carte must have, o carte de citit de plăcere, de consultat la nevoie şi de ţinut în bibliotecă, pentru că – dincolo de erudiţia impresionantă –, e scrisă fermecător şi pasiona(n)t, ca un adevărat roman detectivistic, pornit în căutarea... amazoanelor. Citeşte tot articolul

Domesticul pus sub lupă și un talent nemăsurat: ”Prea multă fericire”, de Alice Munro

”Cum o să trăim” este o antologie de povestiri, nu un roman. Treaba asta, în sine, este dezamăgitoare. Pare să afecteze seriozitatea cărții, făcând autorul să pară doar un novice care bate la porțile Literaturii și nu un scriitor instalat în siguranță dincolo de ele. (proza Ficțiune, p. 69)

Prima mea întâlnire cu Alice Munro datează de mai bine de un an, pe vremea când, în România, puțini auziseră de ea - de altfel, și eu am dat de cartea aceasta, Prea multă fericire (Editura Litera, 2011, 2013, traducere de Ioana Opaiț), pur întâmplător, citisem un material despre scriitorii de proză scurtă și cursă lungă și mi-a făcut cu ochiul autoarea canadiană. Partea bună când ai o memorie ce șterge, în câteva săptămâni, detaliile unei cărți este că, la recitire, te bucuri de surpriza (re)descoperirii. Citeşte tot articolul

După dragoste. Ceva dark, din Japonia – Cronica zeiței de Natsuo Kirino

Pentru un cititor din afara Japoniei, Cronica zeiței de Natsuo Kirino (trad. din limba japoneză și note de Florentina Toma. Editura Polirom, 2013) apare ca o piesă greu de integrat. Nu e doar faptul că subiectul cărții reciclează un episod mitologic al unei culturi îndepărtate, și anume istoria damnată a unei perechi de zei fondatori, Izanami și Izanaki, ci întregul aer al cărții. E ceva tulbure, nefamiliar, sumbru, apăsător și încordat de la un capăt la altul în fiecare crîmpei de poveste care își face loc în paginile Cronicii. Totul se întîmplă pe teritoriul întunericului, pentru că zeița la care face trimitere titlul cărții este Izanami, cea care stăpînește peste tărîmul umbrelor, limb în care sfîrșesc toți cei care mor neîmpăcați cu ceva din viața lor. Citeşte tot articolul

Stephen Hawking, încă o istorie, spusă de Jane Hawking

În volumul de memorii Dragostea are 11 dimensiuni. Viața mea cu Stephen Hawking (Editura Humanitas, trad. Alexandru Macovescu), Jane Hawking, filolog hispanist, povestește cum a fost să trăiască alături de ultracunoscutul om de știință timp de aproape 30 de ani, să se fortifice clipă de clipă, pentru a-și putea îngriji soțul măcinat de o maladie incurabilă, să reziste fizic și psihic la solicitări care aproape o transformaseră în infirmieră și să crească, fără ajutor, trei copii. Citeşte tot articolul

Fascinație de Ann Patchett – un fel de Inima întunericului reloaded

Marina Singh, cercetătoare în cadrul unei companii farmaceutice din Minnesota, este trimisă în jungla amazoniană cu o misiune grea și complicată: trebuie să o recupereze pe cea care i-a fost mentor și să verifice dacă cel care i-a fost coleg de birou ani de zile e mort sau nu. Este momentul care dă startul romanului Fascinație, de Ann Patchett, o carte cu mulți fani și o scriitoare care și-a inclus deja două premii solide îm palmares, Orange și PEN/Faulkner Award, ambele pentru romanul  Bel Canto. Citeşte tot articolul

Ana Maria Sandu: La ce ne ajută dacă ne luăm prea în serios? (interviu)

O carte confesivă, nervoasă, caldă, agresivă, după cum se schimbă tempoul. Vorbesc despre Aleargă, cea mai recentă carte a Anei Maria Sandu, (Editura Polirom), un volum subţire, care taie convenţiile genurilor. În Aleargă, Ana Maria Sandu  propune un fel de (auto)investigaţie de stare: cum e viaţa ta, la 30 şi, în ţara asta, cu nişte valori pe care nu mai eşti atît de sigur, cu nişte angoase, cu amintiri şi nostalgii tot mai palide şi cu planuri în care parcă n-ai mai crede. Printr-o potrivire sincron, în acelaşi timp a apărut şi reeditarea volumului ei de debut, Din amintirile unui chelbasan, la Editura ART, o ediţie mult mai interesantă grafic decît prima. Ce e cu cărţile astea şi ce s-a tăiat la masa de montaj, citiţi în interviul de mai jos. Citeşte tot articolul

Piazza Bucarest, proză daneză şi tăcere

Am descoperit, citind Piazza Bucarest, un scriitor care tratează cu o mare fineţe psihologică portretele de care se ocupă, în timp ce încearcă să le spună povestea. Piazza Bucarest (de Jens Christian Grøndahl, traducere din limba daneză de Carmen Vioreanu, editura Polirom) este o carte a cărei miză principală este, cred eu,  posibilitatea de a ajunge să înţelegi un om şi deciziile lui, şi prin asta, cîte ceva despre tine. Citeşte tot articolul