Mihaela Pascu-Oglindă

Mihaela Pascu-Oglindă

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


Susan Sontag - ritual scris

Program zilnic de scriitor: Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag

Sunt mulţi scriitori pe care mi-ar plăcea să-i văd la lucru. Iar acesta e unul dintre principalele motive pentru care mi-aş fi dorit să fie deja posibilă călătoria prin timp şi spaţiu. Ca cititor, ştii că-ţi doreşti imposibilul, dar asta nu te împiedică să visezi în continuare cu ochii larg deschişi şi cu nasul vârât într-o carte. La cât se trezeau, câte ore scriau, cum îşi împărţeau timpul între scris şi alte sarcini zilnice? Sunt doar câteva dintre întrebările la care ardem de nerăbdare să aflăm răspuns când vine vorba de unii dintre cei mai cunoscuţi scriitori, printre care se află şi preferaţii noştri. De data aceasta, Kurt Vonnegut, Henry Miller şi Susan Sontag. Citeşte tot articolul

Integrala prozei scurte Beckett

Definiţia artistului în proza scurtă a lui Beckett. Cu ce se confruntă un scriitor?

„Nemaiauzind nemaivăzând îţi urmezi calea. Zi după zi. Aceeaşi cale. Ca şi când nu ar mai exista alta. Pentru tine nu mai există alta.” – S. Beckett Samuel Barclay Beckett s-a născut la 13 aprilie 1906, într-un suburbie a Dublinului. A studiat limbile moderne, a predat o perioada la Belfast, înainte de a se muta la Paris, unde a continuat să lucreze la unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, romane, nuvele sau piese de teatru. Deşi ne este cu siguranţă mai familiar prin teatrul absurdului, proza sa în aceeaşi cheie demonstrează figura scriitorului care se numără printre cele mai importante nume din literatură. În 1953, se joacă în premieră, la Paris, piesa Aşteptându-l pe Godot. Printre cele mai cunoscute şi apreciate romane ale lui Beckett se numără Watt, Malone murind, Murphy şi How It Is. Citeşte tot articolul

Cele mai neobișnuite studiouri de scriitor. Șase ateliere cu design inedit

Cu siguranță, ori de câte ori ne gândim la locul de scris al unui autor, la biroul unui scriitor, la camera preferată în care acesta are parte de cea mai mare liniște, avem în minte o imagine pitorească și care nu se îndepărtează foarte mult de spațiile de lucru pe care ne-am obișnuit să le considerăm deja tradiționale. De data aceasta însă, atelierele pe care vi le propun nu au nimic de-a face cu amenajarea care ne este atât de familiară. Citeşte tot articolul

Un ghid al celor mai frumoase trăiri – despre „Cioran şi muzica”

Otis Redding răsună din boxe. Try a little tenderness, într-o după-amiază călduroasă de sâmbătă. Summertime, Charlie Parker. L.O.V.E., Nat King Cole. Sunt titluri care nu descriu doar jumătatea unei zile de iunie, ci şi o parte din muzica din romanele lui Haruki Murakami. Aşa că, văzută tot într-o după-amiază, pe raftul central al unei librării, cartea Cioran şi muzica a fost un cadou potrivit pentru cineva cât se poate de pasionat de muzică. Nu ştiam la momentul acela că, răsfoind volumul, aveam să i-l cer cu împrumut doar ca să vă pot scrie astăzi despre el. Însă cartea e o antologie despre care am simţit că trebuie să scriu şi pe care aş face-o cadou oricui iubeşte muzica sau vrea să înţeleagă nu doar ce e extazul muzical, în cuvintele lui Cioran, ci şi ce poate însemna muzica aşezată în centrul vieţii. Citeşte tot articolul

Comunismul criticat în volumul de nuvele fantastice „Proiecte de trecut”, de Ana Blandiana

Inevitabil, fantasticul va împrumuta întotdeauna ceva din ceea ce realul îşi atribuie ca fiind al său în fiecare zi. Însă graniţele care despart cele două forme nu sunt atât de bine delimitate. Încă din cele mai vechi timpuri, mitologiile şi credinţele au jucat un rol cât se poate de definitoriu pentru vieţile oamenilor. De la vrăjitoarele arse pe rug până la convingerea că strigoii există, oamenii au demonstrat că lasă întotdeauna fantasticului şi inimaginabilului loc să pătrundă în cotidian. Volumul Proiecte de trecut, scris de Ana Blandiana, reuneşte lumi care demonstrează existenţa simbiotică a unei realităţi greu de îndurat şi a unei evadări în imaginaţie. Citeşte tot articolul

Invitaţie la (re)lectură: Mircea Horia Simionescu, „Licitaţia. Pledoaria livrescului”

Maturitatea târzie a unor cărţi vine uneori prea devreme, ca un om îmbătrânit înainte de timpul său. Ceea ce ar trebui să nu fie încă împins pe raftul din spate se îndepărtează de alegerile cele mai la îndemână ale cititorului. Scriitorul, fără voie, e trecut nu doar într-un plan secund, ci într-un timp îndepărtat de unde, uneori, nu mai poate fi recuperat. Citeşte tot articolul

Cum să nu ai timp de citit?

Te afli în faţa celei mai mari librării din lume. Nu e la tine acasă, nu ai atâta spațiu. Dar cunoşti fiecare carte din librăria asta, cunoşti fiecare copertă, ţii minte fiecare semn de carte şi reuşeşti, uneori cu ochii închişi, să mergi exact la raftul unde se află cartea dorită. Le-ai citit pe toate, însă îţi place să le redescoperi, ca pe nişte cunoștințe vechi. Să le inviţi, ocazional, la o cafea. Să nu te uite, să nu le uiţi. E singura librărie din care nu cumperi și din care ţi se oferă. În ea, tu eşti librarul de serviciu, omul care aduce cărţile. Tot ceea ce ai citit şi vei citi vreodată se află aici, în librăria minţii tale. Citeşte tot articolul

Solenoid-Mircea-Cartaresci

Cui i-e frică de Solenoid? Harta romanului scris de Mircea Cărtărescu

„Pentru a putea juca acest fantast şah, trebuie uitate regulie, trebuie reinventată atât tabla de şah, cât şi forţele care pun piesele în mişcare.” – Bogdan-Alexandru Stănescu, „O carte în dezbatere: Solenoid”, în Observator Cultural, nr. 552 (810), 18-24 februarie 2016

Aşa să stea oare lucrurile? Pentru fiecare oraş necunoscut pe care îl străbatem avem nevoie, de regulă, de o hartă. Locurile în care vrem să ajungem nu sunt întotdeauna accesibile sau uşor de găsit. Privită în întregul ei, harta pare simplă, iar indicaţiile, precise. Odată ajunşi în proximitatea destinaţiei noastre, aflându-ne deci la nivelul zero, în miezul lumii pe care cu doar câteva clipe în urmă o priveam de deasupra, nimic din ceea ce vedem în jur nu mai seamănă cu harta care părea atât de simplă. Citeşte tot articolul

Lecţii de viaţă şi îndrumări de la Nichita Stănescu în volumul „Amintiri din prezent”

Am deloc bunul obicei de a mai scrie uneori despre cărţi înainte de a le citi în întregime. Trişez, deci, tot aşa cum aleg uneori cărţile, fără să ţin cont de recomandări, fără să cunosc neapărat autorul. Recunosc că, până acum, am încălcat regula şi-am judecat multe cărţi după copertă şi tot aşa m-am lăsat şi fermecată de unele şi le-am luat acasă. Citeşte tot articolul

Şapte biblioteci de nerecunoscut sau de ce să nu-ţi cumperi alte rafturi pentru cărţi

Dacă m-aţi vizita în fiecare săptămână, v-aş întâmpina, de fiecare dată, cu o casă nouă. Nu cu o altă adresă, ci doar cu mobila mutată în aşa fel încât să credeţi că e prima oară când veniţi în vizită. Biblioteca va fi acolo unde a fost masa. Masa, în locul canapelei. Canapeaua, în bucătărie. Bucătăria, deşi rămâne, din fericire, acolo unde e, nu rămâne niciodată aceeaşi. Locuiesc, de fiecare dată, în mai multe case, chiar dacă cei 40 de metri pătraţi nu se lungesc şi nici nu se lăţesc. Citeşte tot articolul

Jacques Lassaigne - Pictori pe care i-am cunoscut

O definiţie a cronicii. Jacques Lassaigne şi volumul „Pictori pe care i-am cunoscut”

Unele dintre simpatiile faţă de trecut te pot întoarce în timp ca pentru unul dintre concertele brandenburgice. Un colţ mai noduros al prezentului te poate expedia într-o clipă către eleganţa trecutului. Dacă o simfonie compusă de Berlioz nu te va scoate din rimul alert al momentului prezent, atunci poate că un concert de pian semnat de Ceaikovski se va dovedi panaceul mult-aşteptat: de la cele câteva grade în plus pe care ţi le-ai dori în casă până la o stare de beatitudine infinită. Nu aşa-zisul remediu contează însă de data aceasta, ci felul în care ne simţim atraşi, de cele mai multe ori, de trecut, de ceea ce nu lăsăm să dispară dintr-o teamă faţă de uitarea care nu trebuie să se producă. Citeşte tot articolul

Cititorul neinteles

Cititorul neînţeles, dar fericit: cel care uită să urce treptele sau să coboare la staţia dorită

Un încurcă-lume, un aiurit. Un om despre care auzi vorbindu-se în pauzele de la prânz. Cel despre care povestesc vânzătoarele, seara, în magazin, în timp ce tu îţi cauţi perechea potrivită de încălţări. Uneori e pomenit şi la birou. Nimeni nu ştie pe ce lume trăieşte. E cel care uită să urce treptele, să apese pe clanţă înainte să intre pe uşă sau să coboare la staţia dorită. E cel care uită de sine, e un încurcă-lume. E cititorul neînţeles, dar fericit. E cel care citeşte pe stradă şi la metrou, în autobuz şi-n pauza de masă - când se retrage, ferit de ochii lumii, să-şi savureze ultimele pagini din carte. Citeşte tot articolul