Mihaela Pascu-Oglindă

Mihaela Pascu-Oglindă

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


Cititor indragostit

Cititor îndrăgostit. Cum citim când iubim şi ce au cărţile de spus despre asta

Mi-e greu să cred că ceea ce citim ajunge întâmplător la noi. Cititori cu experienţă, nu ne mai ghidăm doar după o ilustraţie care ne-a plăcut prea mult ca să putem lăsa cartea în librărie. Chiar şi acum însă, fie că vorbim de un singur fragment, de un autor spre care ne ducem la sigur, ştiind ce vom găsi, sau despre fotografia despre copertă, alegerile noastre se fac de prea puţine ori fără o însemnătate mai profundă, ascunsă în minte. Citeşte tot articolul

Cenzura și autocenzura în scris în perioada comunistă pornind de la 3 cărți

Există uși în viață pe care nu ți le poate deschide nimeni niciodată. Mai sunt, desigur, și ferestre crăpate, umbre care se îngustează din ce în ce mai mult, lăsând lumina să pătrundă abia peste zeci de ani de când ai încercat ultima oară clanța. Era închis. Sunt semne ale unei tăceri care au înghețat în anii comunismului atât timpul, cât și oamenii. Dincolo de ceea ce nu trebuia să se mai spună, se infiltrase și ceea ce nu trebuia să se mai scrie: în cele din urmă, ținta finală, o autocenzură dureroasă, și-a arătat colții pentru câteva sezoane din literatură. Citeşte tot articolul

Hibernalia - Veronica D. Niculescu

O explorare a sinelui însingurat în „Hibernalia”, de Veronica D. Niculescu

Dacă ţi-ai dori vreodată să te retragi din faţa lumii, nu ai putea să porneşti oricum, nu ai putea să o iei pur şi simplu la fugă. Paşii, direcţia, gândurile care ţi-ar însoţi plecarea, toate ar trebui acordate şi supuse ritmului potrivit. Odată ajuns în refugiu, la adăpost, ai descoperi că întreaga pregătire pentru încetinirea vitezei atât de asurzitoare şi-a avut rostul. Citeşte tot articolul

Ce nu trebuie să lipsească din casa ta de bookaholic

Te-am identificat. Eşti un bookaholic pe care privirea lacomă în faţa vitrinei unei librării îl va da întotdeauna de gol. Nu contează cu cine eşti în acel moment pe stradă. Intri în librărie şi mai ieşi peste câteva ore. Dacă te recunoşti în acest portret, atunci s-ar putea să-ţi placă să verifici şi dacă nu cumva ai uitat ceva din lista lucrurilor pe care un bookaholic cu experienţă le are acasă. Citeşte tot articolul

În dialog cu Firmin sau cum a dispărut poezia de pe rafturi

Îl văd. Într-un colţ al camerei, cu spatele la mine, înfulecă nemilos din Gellu Naum – Opere I. „Dumnezeule, o să termine volumul înainte să apuc să ajung la el!”. Dar să-l iau de coadă şi să-l arunc în stradă? Să-l omor, nici gând. E totuşi o fiinţă vie, chiar dacă e un şoarece. O să treacă la proză, acum se înfige în ea, stai numai să vezi. Deodată, ca şi cum ar fi simţit că îl privesc, se întoarce şi se uită ţintă la mine. „Bună seara!”, îmi spune, „mă iertaţi, nu am ştiut că sunteţi acasă. Eu sunt Firmin, cred că m-am lăcomit în seara aceasta”. Îmi arată, cu o privire vinovată, către primul raft din bibliotecă de unde lipseau toate cărţile. Toate volumele de Cărtărescu, înghiţite, unul după altul. Citeşte tot articolul

Lumea Sofiei de Jostein Gaarder

Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder – o călătorie fermecătoare

Există nenumărate poveşti de care ne îndrăgostim şi pe care nu le mai uităm niciodată. Cuvintele, întâmplările, faptele rămân întipărite în inimă, ca prinse în cea mai veche carte din lume. Mai există, de cealaltă parte, şi poveştile pe care încercăm din răsputeri să le uităm. Poveştile care, la vremea lor, nu au fost spuse prin cuvintele potrivite. Ce face însă, dincolo de felul în care rostim o poveste, să rămână alături de noi o trăire pe care ne promitem că nu o vom uita niciodată? Şi, tot dincolo de cuvinte, amintirea a ceea ce simţim se păstrează, fără ca noi să mai depunem vreun efort ca atunci când încercăm să uităm. Citeşte tot articolul

„Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ”, de col. Chris Hadfield: Astronaut pătrat, trapă rotundă

Aş vrea să spun că poate exista un gen anume pentru cartea pe care Chris Hadfield o lasă deja moştenire lumii şi, nu cred că mă înşel când spun asta, universului. Însă un astfel de gen nu există fiindcă nu avem suficient material pentru o autobiografie, despre jurnal nu poate fi vorba, iar la cel mai bun roman SF s-ar fi încadrat dacă n-ar fi scris despre realitate. Citeşte tot articolul

Câte clişee despre Paris încap într-o carte? Toate! – „Un apartament la Paris”, de Michelle Gable

Trebuie să recunosc: am vrut să prezint Parisul prin ochii unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori. Să caut pe sub dărâmături (a se citi „printre teancurile de cărţi”). Să fac o antologie (subţirică, e adevărat) a unora dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute... Parisului. Merde, cum ar spune francezul, mi-am spus şi eu când marele munte de cărţi pe care îl visam s-a dovedit a fi un teanc de doar patru exemplare. Citeşte tot articolul

Cartile copilariei

Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată. Citeşte tot articolul

Susan Sontag Jurnal

Susan Sontag sau arta de a te îndrăgosti de jurnal

Inconfundabil stilul lui Susan Sontag de a scrie în jurnal! Notele, ideile prescurtate şi aruncate parcă la întâmplare (multe pentru a fi continuate mai târziu), fragmente dintr-o zi pe care nu ne-o putem imagina decât parţial, toate întrerupte de concluzii adânci, care ne fac adesea să privim înspre noi înşine. Aşa arată Jurnalul şi notele lui Susan Sontag, culese în perioada 1964-1980, sub titlul As Consciousness Is Harnessed to Flesh. Citeşte tot articolul

Ivan Repila Baiatul care a furat calul

Băiatul care a furat calul lui Attila, de Iván Repila – o călătorie spre adâncul pământului

Există cărţi pe care ai impresia că le poţi descifra numai printr-un fel de magie, una care te ajută să pătrunzi dincolo de rânduri, să intri până în mijlocul unor păduri întunecate spre care nu te-ai încumeta dacă te-ai afla de unul singur în faţa lor în viaţa reală. Dar graniţele dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea să fie chiar în jurul tău se străbat foarte uşor cu astfel de cărţi care merită oricând o recenzie, așa cum este cea a lui Iván Repila.  Citeşte tot articolul