Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

textele unui cititor despre poeziile unor autori – Svetlana Cârstean, Gravitație

E acea vîrstă cînd tot ce îți amintești din copilărie e bun și cald și copt. Acolo nu te sperie nimeni și nimic, acolo nu ești un pictor frustrat, nici geniu, acolo ratarea e mereu la ceilalți și de neînțeles și China e fascinantă. Tunele de nisip, grafica de pe covoare, alfabetul sclipitor... Să nu uităm înceata scurgere a timpului cum e crema de vanilie întinsă pe aluat, să nu îl uităm pe Robinson Crusoe. Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii / și să ne ascundem acolo / fericite amîndouă pentru totdeauna? Citeşte tot articolul

Muzică, tăcere și puterea însingurării – „Toate diminețile lumii”, de Pascal Quignard

Toate diminețile lumii este un roman scurt, epurat, scris de Pascal Quignard (câștigător al premiului Goncourt în 2002) într-un stil clasic care dezorientează și provoacă prin simplitatea cu care își întâmpină cititorul încă de la primele rânduri: „În primăvara lui 1850, Doamna de Sainte Colombe muri. Rămâneau după ea două fetițe, de doi și de șase ani. Moartea soției sale îl lasă pe Domnul de Sainte Colombe nemângâiat. O iubea. Atunci a compus Mormântul Regretelor”. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori – alexandra turcu, celelalte produse

Unele amintiri te lasă mască. Te trezești că apar cu mutre ovine cînd tu te gîndești la moarte și la sensul vieții sau cînd îți desfășori aberațiile mai sigur pe lume ca niciodată. Și simți că ai nevoie de-un răgaz, o pauză de respirație ;-) și-un joint. Inima ta va deveni un diminutiv, este? Apoi întinzi mîna leneș ca-n 1001 povești și iei o carte, prost obicei, dar dacă tot e un obicei... Ceva care să te salte, puful de păpădie sau un penalty executat perfect, în stilul lui Shearer. Viața și ticurile ei. Citeşte tot articolul

Cititul în ceaţă: Uriaşul îngropat, de Kazuo Ishiguro

Începe minunat cel mai nou roman al lui Kazuo Ishiguro, Uriaşul îngropat : Dacă ai fi vrut să găseşti un drum şerpuit sau o pajişte liniştită de felul celor ce aveau să aducă mai tîrziu faima Angliei, ai fi căutat mult şi bine. În locul lor, erau kilometri întregi de pămînt părăsit şi necultivat; ici şi acolo, cărări aspre, tăiate cu greu peste dealuri abrupte şi mlaştini mohorîte. La vremea aceea, majoritatea drumurilor lăsate de romani erau deja distruse sau năpădite de vegetaţie, adesea complet luate în stăpînire de natura sălbatică. Rîurile şi mlaştinile erau complet acoperite de ceţuri îngheţate, ce le conveneau de minune uriaşilor care pe atunci încă mai trăiau în zonă. Citeşte tot articolul

Orizontul, de Patrick Modiano – prezentul locuit de trecut

Citindu-l din ce în ce mai mult pe Patrick Modiano, la distanțe considerabile de timp (o carte la trei-patru luni), îmi dau seama că este unul dintre scriitorii aceia pe care vreau să-i citesc în întregime, fără rest, pentru frumusețea frazelor, pentru abilitatea lui extraordinară de a jongla cu spațiul și cu timpul, pentru fugile personajelor sale, pentru atmosfera aceea misterioasă, încărcată, uneori greu de respirat, alteori savuroasă, pentru vagul intrigilor sale subțiri, pentru Parisul regăsirilor, sau, pe scurt, pentru literatura sa de calitate. Citeşte tot articolul

Eroi banali, despre „Analfabeta care știa să socotească”, de Jonas Jonasson

În 2010, primul roman al lui Jonas Jonasson, Bărbatul care a împlinit 100 de ani şi a sărit pe fereastră, a fost cea mai vândută carte din Suedia. Ceea ce spune multe pentru o literatură dominată de romane polițiste și de nume precum Stieg Larsson, Camilla Läckberg, Åsa Larsson, Johan Theorin sau Håkan Nesser. Cartea a fost și ecranizată, dar mie nu mi-a plăcut prea tare filmul, mi s-a părut cam static. Citeşte tot articolul

Culoarea purpurie, un roman-cult despre libertate

Mi-am dorit de multă vreme să citesc Culoarea purpurie (Editura Art), o carte-cult pentru o întreagă generație, un roman puternic,  care a schimbat enorm şi care a adus în discuţie probleme care ardeau America în anii ’80: rasism, clasism, sexism, libertăți şi prejudecăți de toate felurile, identități şi inegalități de gen, excluziune socială, toate etalate sub semnul contestării unor vechi scheme de putere,  internalizate, adeseori, de victimele însele şi perpetuate ca atare. Numesc doar cîteva teme importante ale cărţii ‒ şi în special pe cele care sînt, de regulă, teme pentru  dezbateri politice ‒  pentru faptul că Alice Walker le-a adus, la acel moment,  în literatură, aşezîndu-le alături de altele care erau deja ale literaturii (iubirea, credinţa, incestul, poveştile Sudului etc.),  într-un fel care a făcut istorie. Citeşte tot articolul

Le droit du choisir, despre „Colecționara de parfumuri interzise”, de Kathleen Tessaro

Pornind de la un pretext romanesc destul de banal și romanțios (o moștenire neașteptată și consistentă, însoțită de un secret „întunecat”), Colecționara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro este un bun roman de atmosferă, cu un fir epic destul de complex și cu mult suspans, dar și cu personaje interesante și bine conturate, mai ales cele feminine (are o întreagă galerie de femmes fatales). Citeşte tot articolul

Textele unui cititor despre poeziile unor autori: vocea, de Domnica Drumea

Georges Louis Leclerc Buffon era un tip discret. Se plimba prin grădinile nu ştiu cărui rege francez, observa plante şi gîze, cînd şi cînd cerul, oameni şi păsări, dar era discret şi groaznic de organizat. În fiecare seară se aşeza la masa de scris Istoria naturală. M-am plimbat şi eu pe la prînz prin parcul din spatele palatului Ghica, cu rabla de telefon în mîna dreaptă şi cu vocea în mîna stîngă. Citeşte tot articolul

Nu e ca la televizor, despre „Noaptea de gardă”, de Ionelia Cristea

Nu aș putea să dau un motiv întemeiat, însă de câțiva ani (cam de când am terminat de mers pe la școli), nu am mai citit poezie decât sporadic și, în principiu, mai mult fragmente din clasici. Mi se pare foarte greu să vorbești despre poezie și, în general, poezia trezește în mine sentimente și trăiri profunde pe care nu mă simt mereu pregătită să le trăiesc. Cum ar veni, cam evit poezia și tocmai de asta m-am hotărât să fac ceva în privința asta. Citeşte tot articolul

Simplitate, tandrețe și căldură umană – repere ale unui omenesc nicicând desuet în Scrisorarul lui Șișkin

Scrisorarul lui Mihail Șișkin este una dintre cele mai senzuale și luminoase cărți din câte am citit, în ciuda răsfrângerii în aceleași pagini a atrocităților unui război sau a chinurilor vieții cotidine dintr-o existență obișnuită. Scrisorar este o carte epidermică a iubirii, nu în sens strict erotic, ci ca trăire sinestezică a vieții și ca îndrăgostire de căldura umană, de privirea și gesturile delicate. O iubire reflectată mai ales în descoperirea puterii ascunse în frumusețea lucrurilor simple, Șișkin declarând într-un interviu că a învățat de la Tolstoi să nu se teamă de naivitate. Citeşte tot articolul

Cine seamănă vânt, culege furtună, despre „Recolta”, de Jim Crace

Am citit acum câțiva ani În clipa morții, de Jim Crace, și mi-a plăcut tare mult, așa că m-am bucurat când am văzut că la Editura All i-au mai fost traduse două romane: Casa molimei (2012) și Recolta (2015). Cel din urmă a primit chiar acum câteva zile un premiu literar important, International IMPAC DUBLIN Literary Award 2015, așa că am zis că ar fi o ocazie bună să-l citesc, dacă tot mi-am adus aminte de el. Citeşte tot articolul