
Cronici

Cartea asta te-ar putea îngrășa. E o poveste despre brânză și-ți face poftă de brânză. Dar este și despre plăcere și trecut. În figura lui Ambrosio Molinos de Las Heras, creatorul de brânzeturi pasionat de vin, Michael Paterniti a găsit un om a cărui poveste de viață este o lecție despre pericolele care apar când combini lucrurile acestea două. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori – Svetlana Cârstean, Gravitație
E acea vîrstă cînd tot ce îți amintești din copilărie e bun și cald și copt. Acolo nu te sperie nimeni și nimic, acolo nu ești un pictor frustrat, nici geniu, acolo ratarea e mereu la ceilalți și de neînțeles și China e fascinantă. Tunele de nisip, grafica de pe covoare, alfabetul sclipitor... Să nu uităm înceata scurgere a timpului cum e crema de vanilie întinsă pe aluat, să nu îl uităm pe Robinson Crusoe. Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii / și să ne ascundem acolo / fericite amîndouă pentru totdeauna? Citeşte tot articolul

Muzică, tăcere și puterea însingurării – „Toate diminețile lumii”, de Pascal Quignard
Toate diminețile lumii este un roman scurt, epurat, scris de Pascal Quignard (câștigător al premiului Goncourt în 2002) într-un stil clasic care dezorientează și provoacă prin simplitatea cu care își întâmpină cititorul încă de la primele rânduri: „În primăvara lui 1850, Doamna de Sainte Colombe muri. Rămâneau după ea două fetițe, de doi și de șase ani. Moartea soției sale îl lasă pe Domnul de Sainte Colombe nemângâiat. O iubea. Atunci a compus Mormântul Regretelor”. Citeşte tot articolul

textele unui cititor despre poeziile unor autori – alexandra turcu, celelalte produse
Unele amintiri te lasă mască. Te trezești că apar cu mutre ovine cînd tu te gîndești la moarte și la sensul vieții sau cînd îți desfășori aberațiile mai sigur pe lume ca niciodată. Și simți că ai nevoie de-un răgaz, o pauză de respirație ;-) și-un joint. Inima ta va deveni un diminutiv, este? Apoi întinzi mîna leneș ca-n 1001 povești și iei o carte, prost obicei, dar dacă tot e un obicei... Ceva care să te salte, puful de păpădie sau un penalty executat perfect, în stilul lui Shearer. Viața și ticurile ei. Citeşte tot articolul

Cititul în ceaţă: Uriaşul îngropat, de Kazuo Ishiguro
Începe minunat cel mai nou roman al lui Kazuo Ishiguro, Uriaşul îngropat : Dacă ai fi vrut să găseşti un drum şerpuit sau o pajişte liniştită de felul celor ce aveau să aducă mai tîrziu faima Angliei, ai fi căutat mult şi bine. În locul lor, erau kilometri întregi de pămînt părăsit şi necultivat; ici şi acolo, cărări aspre, tăiate cu greu peste dealuri abrupte şi mlaştini mohorîte. La vremea aceea, majoritatea drumurilor lăsate de romani erau deja distruse sau năpădite de vegetaţie, adesea complet luate în stăpînire de natura sălbatică. Rîurile şi mlaştinile erau complet acoperite de ceţuri îngheţate, ce le conveneau de minune uriaşilor care pe atunci încă mai trăiau în zonă. Citeşte tot articolul

Orizontul, de Patrick Modiano – prezentul locuit de trecut
Citindu-l din ce în ce mai mult pe Patrick Modiano, la distanțe considerabile de timp (o carte la trei-patru luni), îmi dau seama că este unul dintre scriitorii aceia pe care vreau să-i citesc în întregime, fără rest, pentru frumusețea frazelor, pentru abilitatea lui extraordinară de a jongla cu spațiul și cu timpul, pentru fugile personajelor sale, pentru atmosfera aceea misterioasă, încărcată, uneori greu de respirat, alteori savuroasă, pentru vagul intrigilor sale subțiri, pentru Parisul regăsirilor, sau, pe scurt, pentru literatura sa de calitate. Citeşte tot articolul

Textele unui cititor despre poeziile unor autori – Laurențiu Ion, Nouăzeci și unu
Ca să emiți note de plictiseală nu-i nevoie să te plictisești, e destul să-ți imaginezi un om cu un picamer sau, dacă ești la curent cu mersul lumii, să rostești după indicații miticoviene în apele unei oglinzi: dumnezeu-în-iarbă. Rar, apăsat, silabă cu silabă. Repetă, nu te sfii, apoi treci la tastatură cu siguranța de sine a unui birocrat creț. Citeşte tot articolul

Eroi banali, despre „Analfabeta care știa să socotească”, de Jonas Jonasson
În 2010, primul roman al lui Jonas Jonasson, Bărbatul care a împlinit 100 de ani şi a sărit pe fereastră, a fost cea mai vândută carte din Suedia. Ceea ce spune multe pentru o literatură dominată de romane polițiste și de nume precum Stieg Larsson, Camilla Läckberg, Åsa Larsson, Johan Theorin sau Håkan Nesser. Cartea a fost și ecranizată, dar mie nu mi-a plăcut prea tare filmul, mi s-a părut cam static. Citeşte tot articolul

Culoarea purpurie, un roman-cult despre libertate
Mi-am dorit de multă vreme să citesc Culoarea purpurie (Editura Art), o carte-cult pentru o întreagă generație, un roman puternic, care a schimbat enorm şi care a adus în discuţie probleme care ardeau America în anii ’80: rasism, clasism, sexism, libertăți şi prejudecăți de toate felurile, identități şi inegalități de gen, excluziune socială, toate etalate sub semnul contestării unor vechi scheme de putere, internalizate, adeseori, de victimele însele şi perpetuate ca atare. Numesc doar cîteva teme importante ale cărţii ‒ şi în special pe cele care sînt, de regulă, teme pentru dezbateri politice ‒ pentru faptul că Alice Walker le-a adus, la acel moment, în literatură, aşezîndu-le alături de altele care erau deja ale literaturii (iubirea, credinţa, incestul, poveştile Sudului etc.), într-un fel care a făcut istorie. Citeşte tot articolul

Le droit du choisir, despre „Colecționara de parfumuri interzise”, de Kathleen Tessaro
Pornind de la un pretext romanesc destul de banal și romanțios (o moștenire neașteptată și consistentă, însoțită de un secret „întunecat”), Colecționara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro este un bun roman de atmosferă, cu un fir epic destul de complex și cu mult suspans, dar și cu personaje interesante și bine conturate, mai ales cele feminine (are o întreagă galerie de femmes fatales). Citeşte tot articolul

Textele unui cititor despre poeziile unor autori: vocea, de Domnica Drumea
Georges Louis Leclerc Buffon era un tip discret. Se plimba prin grădinile nu ştiu cărui rege francez, observa plante şi gîze, cînd şi cînd cerul, oameni şi păsări, dar era discret şi groaznic de organizat. În fiecare seară se aşeza la masa de scris Istoria naturală. M-am plimbat şi eu pe la prînz prin parcul din spatele palatului Ghica, cu rabla de telefon în mîna dreaptă şi cu vocea în mîna stîngă. Citeşte tot articolul

Terapia ca empatie, despre „Efemeride și alte povești de psihoterapie”, de Irvin Yalom
Mi-a plăcut de Irvin Yalom încă de la prima carte pe care i-am citit-o (Privind soarele în față). M-au impresionat atât profunzimea subiectelor abordate, cât și talentul lui de povestitor. Nu m-au atras, însă, romanele lui, nu am reușit să citesc nici unul până la capăt, dar cred că o să revin la un moment dat. Citeşte tot articolul

Nu e ca la televizor, despre „Noaptea de gardă”, de Ionelia Cristea
Nu aș putea să dau un motiv întemeiat, însă de câțiva ani (cam de când am terminat de mers pe la școli), nu am mai citit poezie decât sporadic și, în principiu, mai mult fragmente din clasici. Mi se pare foarte greu să vorbești despre poezie și, în general, poezia trezește în mine sentimente și trăiri profunde pe care nu mă simt mereu pregătită să le trăiesc. Cum ar veni, cam evit poezia și tocmai de asta m-am hotărât să fac ceva în privința asta. Citeşte tot articolul

Simplitate, tandrețe și căldură umană – repere ale unui omenesc nicicând desuet în Scrisorarul lui Șișkin
Scrisorarul lui Mihail Șișkin este una dintre cele mai senzuale și luminoase cărți din câte am citit, în ciuda răsfrângerii în aceleași pagini a atrocităților unui război sau a chinurilor vieții cotidine dintr-o existență obișnuită. Scrisorar este o carte epidermică a iubirii, nu în sens strict erotic, ci ca trăire sinestezică a vieții și ca îndrăgostire de căldura umană, de privirea și gesturile delicate. O iubire reflectată mai ales în descoperirea puterii ascunse în frumusețea lucrurilor simple, Șișkin declarând într-un interviu că a învățat de la Tolstoi să nu se teamă de naivitate. Citeşte tot articolul

Cine seamănă vânt, culege furtună, despre „Recolta”, de Jim Crace
Am citit acum câțiva ani În clipa morții, de Jim Crace, și mi-a plăcut tare mult, așa că m-am bucurat când am văzut că la Editura All i-au mai fost traduse două romane: Casa molimei (2012) și Recolta (2015). Cel din urmă a primit chiar acum câteva zile un premiu literar important, International IMPAC DUBLIN Literary Award 2015, așa că am zis că ar fi o ocazie bună să-l citesc, dacă tot mi-am adus aminte de el. Citeşte tot articolul
