Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

„Supunere” de Michel Houellebecq, un roman crepuscular

În ianuarie 2015, o coincidenţă teribilă a făcut ca lansarea celui mai recent roman al lui Michel Houellebecq, Soumission/ Supunere (Flammarion, 2015; Humanitas Fiction, 2015, traducere şi note de Daniel Nicolescu) să aibă loc în acelaşi timp cu atacurile teroriste (ale teroriştilor islamici) de la săptămînalul satiric Charlie Hebdo – şi asta cu atît mai mult cu cît romanul lui Houellebecq vorbeşte despre o ipotetică islamizare a Franţei în 2022. Citeşte tot articolul

Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

Cărţi „coup de coeur”: „Ucigaşul din mine”, de Jim Thompson – o capodoperă a genului noir

Publicat în 1952, romanul americanului Jim Thompson, Ucigaşul din mine/ The killer inside me – apărut la Editura Paladin în 2014 (traducere de Ona Frantz) –, îl plasează pe scriitor printre marii autori ai genului noir, alături de Raymond Chandler şi Dashiell Hammett. Gen de nişă, în care intrigii detectivistice din romanul poliţist i se adaugă un viu fundal social şi de atmosferă şi o focalizare pe personajul principal (devenit mai complex decât detectivul romanelor poliţiste), romanul noir reuşeşte – prin cele mai bune romane ale sale – să transgreseze genul către literatura mainstream. De altfel, filmele noir cu Humphrey Bogart – ca de pildă Somnul de veci/ The Big Sleep, după romanul lui Chandler, ori Şoimul maltez/ The Maltese Falcon, după cel al lui Hammett – fac astăzi parte din categoria filmelor de aur ale epocii vechiului Hollywood. Citeşte tot articolul

Pisica fatală – „Pisica musafir”, de Takashi Hiraide

Romanul Pisica musafir al scriitorului japonez (n. 1950, cunoscut ca poet și mai puțin ca prozator) a înregistrat un uimitor succes de public în multe țări europene. În 2014, figura în New York Times pe lista celor mai vândute cărți. Mulți ar zice poate că pur și simplu datorită pisicii, personaj ce are din start mari șanse de a fascina mulți cititori. Plus că dimensiunile de roman slim oferă o lectură destul de rapidă. Dar, evident, această grilă ar fi una reductiv-simplificatoare. Citeşte tot articolul

15 scriitori români imaginează povești de dragoste între personajele lor și personajele altor autori

Luați un personaj dintr-una dintre cărțile dumneavoastră, un personaj dintr-o carte scrisă de un alt autor și așezați-le într-o relație. Cum ar arăta viața lor de cuplu, ce poveste ar avea? - așa a sunat întrebarea-provocare lansată către câțiva scriitori români contemporani. Ideea era, bineînțeles, ușor legată de Dragobete. Dar era, în primul rând, o anchetă care voia să vă aducă povești inedite, faine, cu totul altfel față de ce ați citit până acum. O întâlnire aparte între personajele autorilor români și personajele altor scriitori, de cele mai multe ori străini.  Citeşte tot articolul

„Porumbelul”, de Patrick Süskind – o pasăre care schimbă destine

Porumbelul, de Patrick Süskind, a fost prima mea întâlnire cu prozatorul german și poate că a fost mai bine așa, căci am putut aprecia acest scurt și tulburător roman fără a-l compara cu nimic și fără a-l așeza în contextul mult mai celebrului Parfumul. O poveste galopantă, care se citește pe nerăsuflate în câteva ore, cartea cuprinde o zi din viața unui locuitor parizian, care și-a planificat întreaga existență și nu se mai așteaptă la cine știe ce surprize de la viitor. Citeşte tot articolul

Lumea Sofiei de Jostein Gaarder

Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder – o călătorie fermecătoare

Există nenumărate poveşti de care ne îndrăgostim şi pe care nu le mai uităm niciodată. Cuvintele, întâmplările, faptele rămân întipărite în inimă, ca prinse în cea mai veche carte din lume. Mai există, de cealaltă parte, şi poveştile pe care încercăm din răsputeri să le uităm. Poveştile care, la vremea lor, nu au fost spuse prin cuvintele potrivite. Ce face însă, dincolo de felul în care rostim o poveste, să rămână alături de noi o trăire pe care ne promitem că nu o vom uita niciodată? Şi, tot dincolo de cuvinte, amintirea a ceea ce simţim se păstrează, fără ca noi să mai depunem vreun efort ca atunci când încercăm să uităm. Citeşte tot articolul

Kafka îndrăgostit în „Splendoarea vieții”, de Michael Kumpfmüller

Nu știu câți dintre cei care l-au citit pe Kafka s-au întrebat dacă și în ce fel acest scriitor complicat, autor al unor texte departe de a fi luminoase, s-a bucurat de iubire. Romanul Splendoarea vieții, publicat de germanul Michael Kumpfmüller (specialist în tot ce înseamnă Kafka, dar și autor de ficțiune) în anul 2011 și tradus în 2015 în română de Iulia Dondorici, pentru Editura Univers, este una dintre cărțile ce m-au surprins frumos, căci reconstituie ficțional tocmai această ipostază: Kafka îndrăgostit. Iar povestea este cu atât mai mișcătoare, cu cât anul de dinaintea morții se dovedește și anul iubirii. Bolnav și resemnat, trăind acut senzația că viața îi este terminată, Kafka întâlnește o femeie care îi aduce mai multă lumină, liniște și curaj decât avusese întreaga viață. Citeşte tot articolul

10 cărți despre multiplele fațete ale iubirii

Trebuie să recunosc, pe mine nu mă atrag în mod deosebit poveștile romanțioase, iar dacă ar fi să adun toate cărțile de acest gen pe care le-am citit, ar ieși o listă destul de scurtă. Pe măsură ce se apropie Valentine’s Day și suntem asaltați pe toate căile de nevoia imperioasă de a sărbători iubirea, încep să dezvolt o adevărată alergie față de acest subiect. Totuși, dragostea nu se rezumă la partenerul de viață - iată de unde a pornit ideea unei liste cu cărți care ne vorbesc despre multiplele fațete ale iubirii. Citeşte tot articolul

Cărţi „coup de coeur”: „Să nu plângi” de Lydie Salvayre – un roman tulburător

Lydie Salvayre are 67 de ani şi vreo zece cărţi la activ, este psihiatru şi absolventă de Litere la Toulouse. Născută dintr-o mamă catalană şi un tată andaluz, refugiaţi în Franţa în timpului Războiului Civil spaniol din ’36, Lydie Salvayre (un pseudonim literar) a publicat în 2014 cel mai frumos roman al ei, recompensat, pe merit, cu prestigiosul Premiu Goncourt (în acelaşi an): Pas pleurer, apărut la Éditions du Seuil. Cartea a apărut în româneşte cu titlul Să nu plângi, la Editura Humanitas Fiction (colecţia „Raftul Denisei”), în 2015, în – excelenta – traducere a lui Doru Mareş. Citeşte tot articolul

„Ghidul astronautului pentru viaţa pe pământ”, de col. Chris Hadfield: Astronaut pătrat, trapă rotundă

Aş vrea să spun că poate exista un gen anume pentru cartea pe care Chris Hadfield o lasă deja moştenire lumii şi, nu cred că mă înşel când spun asta, universului. Însă un astfel de gen nu există fiindcă nu avem suficient material pentru o autobiografie, despre jurnal nu poate fi vorba, iar la cel mai bun roman SF s-ar fi încadrat dacă n-ar fi scris despre realitate. Citeşte tot articolul

Singurătatea – flux și reflux – în „Ziua Morților”, de Cees Nooteboom

Ce facem cu nenorocirea care ni se administrează zilnic? – este una dintre multele întrebări care se ridică din paginile romanului Ziua Morților al lui Cees Nooteboom. Autorul olandez propune aici, drept modalitate de păstrare a omenescului viu, distanțarea prin însingurare, ieșirea din cadru și, implicit, privirea aruncată înspre lume dintr-o zonă aflată în spatele scenei pe care oamenii își beau, inconștienți, porția zilnică de teroare. Dezumanizarea privirii este un lait-motiv al cărții, cauză și în același timp consecință a abrutizării: Citeşte tot articolul

Câte clişee despre Paris încap într-o carte? Toate! – „Un apartament la Paris”, de Michelle Gable

Trebuie să recunosc: am vrut să prezint Parisul prin ochii unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori. Să caut pe sub dărâmături (a se citi „printre teancurile de cărţi”). Să fac o antologie (subţirică, e adevărat) a unora dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute... Parisului. Merde, cum ar spune francezul, mi-am spus şi eu când marele munte de cărţi pe care îl visam s-a dovedit a fi un teanc de doar patru exemplare. Citeşte tot articolul

Cartile copilariei

Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată. Citeşte tot articolul