Bookaholic

  • Cronici
  • Interviuri
  • Scriitori
  • Film
  • Design
  • English
  • Evenimente

Cautare dupa "latina"

Anchetă despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez

Chiar acum o lună, între 15 și 18 martie, a avut loc, la Porte de Versailles, cea de-a 39-a ediție a Salonului de Carte de la Paris (Livre Paris). Accentul a căzut anul acesta pe un întreg continent, Europa, și nu pe o țară invitată, așa cum se proceda până acum - de bună seamă, un semnal și un mesaj importante în contextul alegerilor din mai. România a avut stand și a pregătit o mulțime de evenimente prin intermediul Institutului Cultural Român, instituția care s-a ocupat de prezența românească la Paris, întâlniri gândite în acord cu tematica propusă de organizatorii târgului - sloganul țării a fost „2019 – L’année de la Roumanie en Europe“ („2019 – Anul României în Europa“). Citeşte tot articolul


O cronică de familie – „Cartea numerilor”, de Florina Ilis

Cel mai recent roman publicat de Florina Ilis reia titlul unei cărți din Vechiul Testament. E o formă de citare pe care autoarea a mai practicat-o și în alte rânduri - în Viețile paralele (2012), de pildă, unde titlul trimitea direct la Plutarh. Desigur că aceste parafraze nu sunt deloc gratuite, așa încât un mic exercițiu de exegeză este cât se poate de nimerit. Citeşte tot articolul


Robinson și crearea de lumi posibile

În acest eseu, pornind de la textul lui Michel Tournier Vineri sau limburile Pacificului, respectiv de la piesa de teatru a lui Gellu Naum Insula, voi încerca să identific mecanismele de conturare a unor lumi posibile. Astfel, demersul analitic va viza recunoașterea elementelor care determină crearea de lumi posibile.

Eseu de Emilia Merce Citeşte tot articolul


Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.

Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul


Andrei Gruzsniczki: „Regizorul e undeva între un dirijor și un instalator”

A fost o adevărată plăcere să discut cu regizorul Andrei Gruzsniczki despre cinematografie, literatură și, în special, despre noul lui film (Zavera), care va apărea în toamna acestui an. Citeşte tot articolul


Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat

„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul


Interviu cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a, la FILTM VII

Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns din nou la noi un interviu realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara (mai multe despre el puteți citi aici), de data aceasta cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, unul dintre invitații celei de-a VII-a ediții a FILTM, care a avut loc între 23 și 27 octombrie 2018.  Citeşte tot articolul


Celebrarea Zilei Naționale a României la Lisabona

După „Sezonul Cultural Românesc“, desfășurat timp de 6 luni la Muzeul Național de Arheologie din Lisabona și programul „Mari artiști români în marile catedrale portugheze“ desfășurat la Lisabona, Porto, Batalha, Viana do Castelo și Évora, ICR Lisabona și Ambasada României au celebrat Ziua Naţională a României în data de 28 noiembrie 2018, printr-un amplu ansamblu de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, realizate în parteneriat cu prestigioşi parteneri instituţionali portughezi şi români. Citeşte tot articolul

„GRAFIE BIO”, de Cristina Ionescu, lansat la Cărturești Verona

Vineri, 26 octombrie 2018, ora 19:00, la Librăria Cărturești Verona – mansardă (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15, București) va avea loc lansarea volumului de poezie „GRAFIE BIO”, de Cristina Ionescu, Editura Tracus Arte. Invitați alături de autoare: Clara Mărgineanu și Luiza Barcan. „GRAFIE BIO” constituie volumul de debut al autoarei. Citeşte tot articolul

Institutul Blecher, ediția 180

Clubul de lectură Institutul Blecher reîncepe și intră în această toamnă în al X-lea an de existență (prima ediție a avut loc pe 20 septembrie 2009, la douăsprezece zile după împlinirea a o sută de ani de la nașterea lui Max Blecher).

Citeşte tot articolul


Călin-Andrei Mihăilescu: „Se spune că gîndacii îşi coboară antenele-n somn, dar sînt sensibili la cofeină” (interviu)

Recent, Călin-Andrei Mihăilescu a publicat volumul AFKA la editura Tracus Arte. A susținut un turneu de lecturi în Oradea, Cluj, Brașov și Timișoara, unde a prezentat alte două cărți coordonate de el: Criminalii şi crinii (2018) și La umbra Greciei în floare (2017), ambele semnate de Ion Stratan. Despre autor, Răzvan Petrescu scrie: „Într-o scrisoare din aprilie 1991, Daniel Barenboim sublinia: «Călin-Andrei Mihăilescu este o adevărată revelație. Sunetul bogat, rafinat și plin de culoare umple sala. Imaginea stereofonică a frazării oferă o extrem de precisă delimitare a notelor, dinamica este de excepție, iar tonalitatea, caldă, învăluitoare. De remarcat derapajele unei imaginații fără sfârșit, perfect controlate de umorul la pedală. Vastele cunoștințe de literatură comparată oferă partiturii o colosală fluiditate, cu care trece prin toată banda de frecvențe cognitive, fluiditate care nu se mai regăsește la vreun alt artist. Este atât de bun, încât poate face să sune splendid chiar și un pian mai vechi (cum ar fi un Bruckner din 1927), iar, pe o scenă geluită, nu are egal»”.

Citeşte tot articolul


Călătorii în craniul lui Paul Auster

Hai s-o spunem de la început: „Travels in the Scriptorium” (2006) nu e cea mai „plăcubilă” dintre cărțile lui Paul Auster. Ceea ce nu o face mai puțin interesantă pentru cititorii pasionați ai autorului care, încă de la primul roman asumat, „Trilogia New York-ului”, a creat un adevărat cult prin felul absurd-existențialist-polițist în care mânuiește cuvinte și idei. Citeşte tot articolul


Lansare la Cluj și Alba Iulia: un roman despre deportarea evreilor din Transilvania în 1944 – „Convoiul mieilor”, de Lucia Dărămuș

Joi, 28 iunie, la ora 18.00, la Book Corner Librarium Cluj (Bdul Eroilor nr. 15), va avea loc lansarea romanului Convoiul mieilor, de Lucia Dărămuș, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Invitați, alături de autoare: Ovidiu Pecican, Doru Pop Citeşte tot articolul


Dan Miron, „Ascultă muzica” – un roman cu oamenii timpului nostru

De curând, la editura Polirom a apărut romanul Ascultă muzica, scris de Dan Miron, un nume mai puțin cunoscut în lumea noastră literară. Într-un interviu, autorul își explică vizibilitatea redusă prin marginalitatea geografică (locuiește în Zimnicea), prin lipsa prieteniilor literare, lipsa calității de membru USR și absența din revistele culturale. Nu-l putem contrazice, firește că fiecare dintre aspectele acestea își are importanța sa, dincolo de valoarea în sine a unei cărți. Citeşte tot articolul


Lansarea romanului „Alternativă la fuga din Egipt”, de Gabriel Gafița

Editura Nemira lansează marți, 26 iunie, de la ora 18:30, la ceainăria librăriei Cărturești Verona, cel mai nou volum de povestiri al lui Gabriel Gafița, Alternativă la fuga în Egipt, apărut în colecția n’autor, coordonată de Eli Bădică. Citeşte tot articolul


Post navigation

← Articole mai vechi

Newsletter

sending...

Cronici

    • cronica
    • cronica
    • cronica
    • cronica

Îți place de noi? Like :)

De Eli Bădică

  • Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”1
  • Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 20173
  • Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)1
  • Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)0
  • Bookfest Tîrgu Mureș – sau de ce avem nevoie de târguri de carte în țară0

Noutăți

  • BucharEst STudent Letters Colloquia – Colocviile naționale studențești ale Facultății de Litere, Universitatea din București (ediția a VI-a, 13-14 aprilie 2019) 0
  • Literatura română, o reușită la Livre Paris 2019 prin standul ICR 0
  • Lansări de carte și dezbateri – a doua zi la Livre Paris 2019 0
  • România la Livre Paris 2019 – a doua zi 1

Recitiri

  • Ce punem pe masă de Paști. Mic ghid de obiceiuri gastronomice pascale
  • Part-time printre oameni la Bookfest (#7)
  • Cărți de citit la gura sobei
  • (Închis) CONCURS! Ghicește coperta și câștigă o carte pe zi de la Cărturești!
Echipa
  • Cristina Foarfă
  • Adinel Tudor
  • Ioana Epure
  • Alina Purcaru
  • Cristina Petrescu
  • Eli Bădică
  • Silvia Dumitrache
  • Adina Dinițoiu
  • Irina Dumitru
  • Oana Pulpă
  • Maria Elisabeta Boamfă
  • Marius Chivu
Categorii
  • (P)
  • Anchete
  • Blogosfera
  • Book Fun
  • Bookshake
  • Business
  • Cadou
  • CălătoLIT
  • Ce e nou
  • Cititor
  • Concurs
  • contributors
  • Copii
  • Cronici
  • D'ale gurii
  • Design
    • (c)Arte
    • Foto
  • e-book
  • English
  • Eseu
  • Featured
  • Film
  • Interviuri
  • La fața locului
  • Literatură română
  • Literatură străină
  • Locuri
  • Noutăți
  • Părerea mea
  • Psihologie
  • Random
  • Rubrici
    • Artiștii și cărțile
    • Autori în casă, autori acasă
    • Bibliotecă de scriitor
    • Capul de pereți
    • Cărți „coup de coeur”
    • Cărți de colecție
    • Cărți în vizual
    • Cărțile lunii
    • Cronicile scriitoarelor
    • Gastro-literare
    • Ipostazele zilnice ale bookaholicului
    • Khasis despre poezie
    • Lecturi antropologice
    • Listă de bookaholic
    • Literatura în școală
    • Part-time printre oameni
    • Perspective feline, perspective canine
    • Poemul săptămânii
    • Portret
    • Portret de scriitor
    • Povestirele
    • Provocări pentru scriitori
    • Scene din cărți
  • Scriitori
  • Sinteze
  • Teatru
  • Teste
  • Texte
  • Uncategorized

© Bookaholic
  • Hartă Site
  • Despre Bookaholic
share: Facebook Twitter Google+