mace

„e frumos aici, da’ degeaba”

În Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceșaru face literatură din realitățile românești. Dar nu oricum, ci cu mult umor și cu o ironie ce își scutură îndelung clopoțeii, atacând tipare ale existenței. Și nu sunt mulți scriitorii români care au reușit să facă asta. Dacă Cezar Paul-Bădescu revizita în Tinerețile lui Daniel Abagiu, cu umor subversiv, realități din perioada comunismului, cartea lui Ciprian Măceșaru se hrănește din viața nostră cea de toate zilele. De ieri, de azi și de mâine.

Volumul său cuprinde 20 de proze în care circulă actorii principali de pe scena comunei Strâmbeni, situațiile în care sunt puși aceștia configurând o întreagă lume românească, cu unele dintre cele mai viguroase metehne ale ei. O lume ca o colonie, strânsă și unită, ce lasă senzația unui cuib. Dar nu de albine, ci unul în care bâzâie și mișună niște viespi, iar cele câteva albine rătăcite vor fi reduse la tăcere.

Polițistul fudul și incompetent, primarul demagog, fotbalistul, măcelarul, dascălul bătrân, doctorița însingurată, nebunul satului călare pe bicicleta sa (cel mai bun dintre ei), preotul, femeile ce se prostituează într-un fel sau altul, violatorii, informatorul – sunt o parte dintre oamenii de hârtie din volumul lui Ciprian Măceșaru, care trăiesc însă pretutindeni în jurul nostru.

Ca un caleidoscop, poveștile concentrate surprind situații dintre cele mai familiare nouă: afacerile ce au la mijloc fonduri publice (asfaltarea drumurilor, de exemplu), pomenile electorale (gălețile de plastic, zahărul, uleiul…), umilirea doctoriței și a învățătorului, femeile bătute de bărbați, mita, sinistrații care se poartă ori sunt tratați ca niște cerșetori, hoția și incultura ce transformă un mozaic de pe vremea românilor în pietricele înșirate prin dormitoarele și băile sătenilor, sloganuri subtile („Sunt unul dintre voi” – așa își sensibilizează primarul oamenii), băutura ca somnifer, privitul la televizor, răzbunări, mândria prostească ce îl determină pe primar să încerce să transforme comuna în republică, o revoltă care nu poate fi prinsă din urmă și încheiată la cârciumă, invidia plină de țâfnă, prejudecățile – sunt stări de grație profund românești, care hrănesc hărmălaia gratuită ce distruge și prezentul, și viitorul.

Una dintre cele mai reușite scene din roman mi se pare cea în care se încearcă răzbunarea violului la care este supusă doctorița, în urma căruia se spânzură, lăsând sub cadavrul său cartea „O călătorie în India” a lui Forster. Prin amestecul SRI-ului, se ajunge la situația în care cei patru violatori, alături de primar și preot, corupți și ei, trebuie să citească tot romanul în fața satului strâns în fața primăriei, ca să nu ajungă la închisoare. O „activitate culturală” care îi îngrozește pe cei implicați. Căci trebuie să fie prezent tot satul. Și nu trebuie să plece nimeni înainte de final. Misiune aproape imposibilă, căci nu au voie nici să-i plătească, nici să-i oblige în vreun fel. Dar au voie să le dea mâncare și băutură. Circul care urmează e un „regal” ușor de recunoscut și de asociat identității colective.

Disecțiile pe orizontală în psihologia colectivă oferă imaginea unei lumi anapoda în esența ei, asupra căreia autorul își aruncă o privire pe cât de critică, pe atât de lipsită de vehemență și, tocmai prin aceasta, convingătoare, amintind de Caragiale. Umorul și ironia autorului nu duc în derizoriu situațiile dramatice, ci le fac mai vizibile. Râsu’-plânsu’ funcționează impecabil, puternica senzație de real anulând granița dintre comedie și tragedie.

Scriitor cu un auz foarte bun (oralitatea fiind un alt atu al volumului), Ciprian Măceșaru dovedește luciditate și un simț al observației transpus cu ușurință în literatură. Iar prin umor și ironie – dacă nu destramă – cel puțin arată cu degetul inerția degradării morale. Personaje și scene pitorești legate subtil, ritmul vioi și frazele scurte au vigoare și un impact puternic. Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta intră cu ușurință în topul restrâns al cărților de literatură care răsfrâng cu farmec lumea românească postdecembristă în care mămăliga se încăpățânează să explodeze. Parcă mereu cu niște pași în avans față de cei care încearcă să o oprescă.

Ciprian Măceșaru, Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Cartea Românească, 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *