Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Viaţa versus literatura? – Simona Sora, „Seinfeld şi sora lui Nabokov”

Simona Sora – scriitoare, jurnalistă, critic literar – a fost până de curând redactor la Dilema veche şi editor coordonator la Dilemateca, suplimentul literar al Dilemei vechi. Cunoscuta jurnalistă de la Dilema veche şi Dilemateca este autoarea eseului Regăsirea intimităţii (Cartea Românească, 2008 – Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor) şi a unui roman de excepţie, Hotel Universal (Polirom, 2012). În 2014, ea şi-a adunat în volumul Seinfeld şi sora lui Nabokov textele publicate de-a lungul timpului în Dilema veche la rubrica „Biograffiti”, texte care vorbesc despre literatură, cărţi, lectură şi raportul lor cu viaţa, cu societatea, cu „realul” în care locuim şi, mai ales, despre raportul lor cu biografia personală a autoarei. Citeşte tot articolul

Lipsa iubirii naşte monştri. „Iubire” de Hanne Ørstavik

După ce l-a adus în ţară pe Lars Saaybe Christensen, în luna martie, Editura Univers şi-a continuat proiectul de a face mai cunoscută publicului român literatura norvegiană contemporană şi a invitat-o şi pe Hanne Ørstavik, celebră pentru romanul Iubire (1997). Nici Hanne Ørstavik, nici Lars Christensen nu scriu romane poliţiste, ci drame în care personajele sunt prinse în propria lor singurătate, incapabile să comunice sau să aibă o perspectivă mai complexă asupra lucrurilor. Este un gen de singurătate care poate duce la consecinţe grave, întrucât captivitatea în propria lume este atât de accentuată, încât nimic din exterior nu mai răzbate, nici măcar când este vorba despre cei apropiaţi. Citeşte tot articolul

Andy Murray – renaşterea tenisului masculin britanic

Cea mai recentă apariţie a Editurii Publica în domeniul tenisului profesionist este biografia lui Andy Murray, scrisă de Mark Hodgkinson (fost corespondent de tenis pentru Daily Telegraph şi fondatorul thetennisspace.com), Andy Murray. Campion la Wimbledon. Murray a intrat în rândul jucătorilor de top de necontestat din prezent după ce, în 2013, a reuşit să rupă lanţul ghinionului şi să devină primul britanic din ultimii 77 de ani care obţine Wimbledonul. Citeşte tot articolul

Războiul cu glutenul. Novak Djokovic, „Dieta câştigătoare”

O carte care se adresează nu numai iubitorilor de tenis, Dieta câştigătoare (Editura Publica, 2013, traducere de Dorul Someşan) a tenismenului Novak Djokovic , unul dintre cei Patru Mari ai tenisului contemporan (alături de Roger Federer, Rafael Nadal şi Andy Murray), poate să constituie un ghid pentru o viaţă mai sănătoasă indiferent de implicarea în viaţa sportivă. Pe Djokovic dieta lipsită de gluten l-a ajutat chiar să ajungă numărul unu în clasamentul ATP, poziţie ocupată, în prezent, de Rafael Nadal. La fel ca Andy Murray, o excepţie fericită, care a înscris Scoţia (şi, automat, Marea Britanie) în avanscena tenisului profesionist, Djokovic este reprezentantul unei ţări care nu a avut multe realizări în acest domeniu, Serbia, şi care, în plus, a trecut şi printr-un război devastator. Citeşte tot articolul

Rafael Nadal sau cum să duci o viaţă echilibrată în tenis

În colecţia „Victoria Books” a Editurii Publica, destinată biografiilor unor personalităţi din toate domeniile, o parte semnificativă este dedicată figurilor din domeniul tenisului. Alături de biografiile „greilor” Andre Agassi şi Pete Sampras, colecţia propune şi povestea starurilor în vogă acum, precum Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray. Autobiografii sau biografii, aceste cărţi fac cunoscut universul personal al jucătorilor, dificultăţile pe care le-au înfruntat, felul în care cariera lor le-a afectat viaţa personală, precum şi de ce sacrificii a fost nevoie pentru a ajunge în avanscena tenisului mondial. Citeşte tot articolul

Despre efemeritatea vieții într-o poveste cu multe portocale – ”Fata cu portocale” de Jostein Gaarder

Tatăl meu a murit acum unsprezece ani. Pe atunci aveam doar patru ani. Nu credeam că voi mai auzi vești de la el, dar iată că scriem o carte împreună.

Când o carte are un început construit atât de simplu din trei propoziții, dar, în același timp, cu un efect destul de mare de agățare a cititorului, captându-ți atenția, prognoza bookaholicilor spune că este dificil să vrei să mai lași volumul din mână până nu te părăsește el, la sfârșit. Citeşte tot articolul


Lucian Boia: Regina Maria la Balcic

Ultima carte a istoricului Lucian Boia, Balcic. Micul paradis al României Mari (Humanitas, 2014), este una cât se poate de agreabilă, pe lângă faptul că beneficiază de o ediţie elegantă, hard cover. Cred că ştim cu toţii – aşa cum scrie şi Lucian Boia în capitolul final, un soi de epilog, „Reîntoarcerea reginei: gadgeturi şi legende urbane” – că, în ultimii ani, Balcicul a început să fie recuperat de români, nu numai la modul turistic, dar şi mitologic: zona a devenit o destinaţie turistică frecventă în timpul verii, tot mai mulţi români merg la mare la Balcic, iar localnicii bulgari au învăţat să vorbească româneşte (din raţiuni turistice, evident) şi, în plus, au început să pună în circulaţie şi să întreţină diverse „legende urbane” puse pe seama reginei Maria, personajul de care se leagă, de fapt, întemeierea modernă a oraşului. Citeşte tot articolul

Istorie contrafactuală sau cum ar fi fost dacă…

Este o tentaţie umană firească să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă un anume eveniment n-ar fi avut loc sau dacă am fi ales alt drum atunci când am fost puşi în faţa unei dileme. Nu este o pornire aplicabilă doar pe plan personal, ci şi extrapolată la un context mai larg, istoric. Aşa-numita istorie contrafactuală, care mizează pe „condiţionalul contrafactual”, dă frâu liber imaginaţiei pentru a dezvolta direcţii pe care trecutul le-a curmat de cele mai multe ori în mod neaşteptat. Volumul coordonat de Niall Ferguson adună nouă poveşti alternative despre anumite momente-cheie din istorie, autorii lor mergând pe un fir logic evenimenţial, un fir care ar fi putut, după toate coordonatele istorice, să capete finalitate. Citeşte tot articolul

Pessoa cel nu atît de timid – ”Ultimatum și alte manifeste”

Eseurile lui Fernando Pessoa, aşa cum au fost antologate de Dinu Flămănd, poet şi traducător din limba portugheză, sînt documente dificil de clasat care complică şi mai mult profilul şi aşa întunecat de puseurile de mizantropie, pesimism şi angosă al poetului portughez. Ultimatum şi alte manifeste, tradus de Dinul Flămînd şi Micaela Ghiţescu şi publicat de Editura Humanitas Fiction reuneşte nu doar eseuri şi manifeste avangardiste, în care poetul clamează o ruptură radicală cu un anume filon al tradiţiei, ci şi scrisori, texte filozofice  şi scrieri cu caracter personal. Toate vorbesc despre interesele, frămîntările şi convingerile (literare, existenţiale şi politice) ale poetului. Citeşte tot articolul

Travel Light, un fantasy post-epic de Naomi Mitchison

Sunt dintre cei care au aflat de curând (în urma a câteva articole laudative recente de pe marele internet) despre existența scriitoarei scoțiene Naomi Mitchison, prezentată drept o senzație subapreciată, drept o nestemată a literaturii britanice, umbrită de prezența conaționalului, contemporanului și amicului său, Tolkien. Recunosc, n-auzisem de Mitchison; bine, pe de altă parte, nici pe Tolkien nu l-am avut în cursurile de la facultate, dar pe el într-adevăr numele îl precede. Citeşte tot articolul

”Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut”, de Tatiana Niculescu Bran

Pe Tatiana Niculescu Bran am întâlnit-o ca scriitoare de romane non-ficționale în Spovedanie la Tanacu și În Țara lui Dumnezeu. Probabil datorită unui anume exotism, mi-a plăcut mai mult În Țara lui Dumnezeu, o poveste care are în centrul său cruda realitate a exciziei genitale practicată în Cornul Africii (și nu numai). De data aceasta, autoarea a revenit (după patru romane), spre sfârșitul anului 2013, cu o poveste fermecată, o întrepătrundere a trei planuri - trecutul depărtat, trecutul recent și prezentul - și a două spații - Comrat-ul basarabean și București-ul -, în centrul cărora se află o casă, un samovar, muzica lui Dimitrie Cantemir și a celor de la Pink Floyd, cozonacii basarabeni, o agenție imobiliară și două personaje pe care ajungi să le îndrăgești: Marina și Ilie Hagiu.   Citeşte tot articolul

Un irezistibil tratat de amazonologie – “Amazoanele. O poveste” de Adriana Babeţi

Pentru că se apropie 1 şi 8 martie, vă propun spre lectură o carte formidabilă: Amazoanele. O poveste (Polirom, 2013) de Adriana Babeţi – cunoscuta profesoară universitară de la Universitatea de Vest din Timişoara, reputată eseistă şi traducătoare, co-autoare, alături de Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş, a primului nostru roman postmodern, Femeia în roşu (Cartea Românească, 1990, Polirom, 2008, 2011) şi autoare, printre altele, a antologiei Barbey D’Aurevilly, Dandysmul (selecţie şi traducere; Polirom, 1995, 2013), urmată de Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004). Amazoanele... Adrianei Babeţi reprezintă un adevărat eveniment editorial al anului care s-a încheiat. De curând, cartea – un volum de aproape 700 de pagini, rod al multor ani de cercetare – a primit, pe bună dreptate, Premiul „Cartea Anului” acordat de revista România literară. E o carte must have, o carte de citit de plăcere, de consultat la nevoie şi de ţinut în bibliotecă, pentru că – dincolo de erudiţia impresionantă –, e scrisă fermecător şi pasiona(n)t, ca un adevărat roman detectivistic, pornit în căutarea... amazoanelor. Citeşte tot articolul

Domesticul pus sub lupă și un talent nemăsurat: ”Prea multă fericire”, de Alice Munro

”Cum o să trăim” este o antologie de povestiri, nu un roman. Treaba asta, în sine, este dezamăgitoare. Pare să afecteze seriozitatea cărții, făcând autorul să pară doar un novice care bate la porțile Literaturii și nu un scriitor instalat în siguranță dincolo de ele. (proza Ficțiune, p. 69)

Prima mea întâlnire cu Alice Munro datează de mai bine de un an, pe vremea când, în România, puțini auziseră de ea - de altfel, și eu am dat de cartea aceasta, Prea multă fericire (Editura Litera, 2011, 2013, traducere de Ioana Opaiț), pur întâmplător, citisem un material despre scriitorii de proză scurtă și cursă lungă și mi-a făcut cu ochiul autoarea canadiană. Partea bună când ai o memorie ce șterge, în câteva săptămâni, detaliile unei cărți este că, la recitire, te bucuri de surpriza (re)descoperirii. Citeşte tot articolul

Jose Luis Peixoto, „Nici o privire”: despre implacabil, într-un roman de debut care-i schimbă viața autorului

„Tăcerea așteptării mă înfioară. Ultima oaie s-a culcat alături de corpurile încolăcite ale celorlalte, sub stejarul de plută cel mare. Mă gândesc: oamenii sunt oi care nu dorm, sunt oi care pe dinăuntru sunt lupi. Soarele e în continuare foc și pară în lenta combustie aerului și a pământului. Sub aceeași umbră ca și mine, rezemată de același trunchi, bâta pare un om care mă privește cu milă. În fața mea, greoaie, cățeaua ridică din când în când privirea, știind și ea ce va urma.” Este unul dintre primele monologuri din carte, și sunt condensate aici și ritmul bolnăvicios și narcotizant al scrierii lui Jose Luis Peixoto și arșița copleșitoare ce învăluie micul sat de sub Muntele Măslinilor, dar mai ales plumbul așezat peste destinele tuturor  personajelor ciudate, magistrale. Citeşte tot articolul