Eli Bădică

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


spectacol de papusi, Iubitafizica, dupa cartea lui Iulian Tanase

În laboratorul Iubitafizica – un spectacol cu păpuși după cartea omonimă a lui Iulian Tănase

Vineri seara, pe 27 iunie, mă îndreptam grăbită spre Godot Cafe-Teatru. Am ajuns așa cum rar o fac, la ora 22:00 fix, chiar când trebuia să înceapă spectacolul - am avut noroc, a fost o întârziere de douăzeci de minute, așa că am avut timp să-mi trag sufletul. M-am așezat pe locul indicat și am așteptat, cuminte și, în același timp nerăbdătoare, să intru în laboratorul Iubitafizica. Cincizeci de minute mai târziu, când minunea de spectacol s-a încheiat, m-am bucurat că m-am numărat printre cei peste o sută de spectatori. Unora o să vi se pară siropos, dar eu simt că am avut o întâlnire magică. Citeşte tot articolul

Cum arată Bucureștiul văzut de Małgorzata Rejmer, o scriitoare poloneză

Despre parcursul profesional al Małgorzatei Rejmer, cât și despre întâlnirea cu scriitoarea poloneză, v-am povestit, pe larg, aici. Nu mai reiau decât faptul că volumul lui Rejmer, București. Praf și sânge, a apărut anul trecut în Polonia, fiind considerat una dintre cele mai importante apariții editoriale ale anului 2013, câștigând deja trei premii, fiind nominalizat la altele și cumpărat de aproximativ 10.000 de polonezi (ceea ce se poate numi un bestseller). Și la noi a fost tradus foarte repede (și excelent de Luiza Săvescu, apărut la Editura Polirom, în colecția ”Ego-grafii”, chiar la Bookfest 2014), la numai nouă luni de la lansarea în Polonia. Mi-am permis să sistematizez aceste informații pentru a avea o imagine de ansamblu asupra receptării acestui volum a priori rândurilor de mai jos. Citeşte tot articolul

Niveluri de viață, de Julian Barnes – o lectură intensă, despre dragoste, pierdere și durere

Acum ceva timp îmi manifestam entuziasmul în ceea ce privea apariția unei noi cărți semnate de Julian Barnes: Niveluri de viață – în traducerea lui Radu Paraschivescu, publicată în colecția Babel la Editura Nemira. Această noutate editorială este o surpriză cu atât mai plăcută cu cât volumul a fost publicat, în original (Levels of life), chiar anul trecut. Așadar, neîntârzierea traducerii mi s-a părut o veste excelentă. Și abia așteptam să pun mâna pe micuța bijuterie (spun micuță pentru că volumul este subțirel – 120 de pagini). Iar când am făcut-o, l-am iubit și mai mult pe Barnes. Citeşte tot articolul

Interviu cu Mihai Radu: ”E cumva împotriva literaturii să rezumi ficțiunea. Ori e toată, ori nu e deloc”

Gata, așteptarea voastră, a mea (a noastră, ce să mai!), a luat sfârșit. Avem interviu cu Mihai Radu :). Cum care Mihai Radu, dom'le? Jurnalistul de la Cațavenciicel care a scris, în tandem cu Simona Tache, bestseller-ul Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și apoi a ieșit solo la scenă deschisă cu Sebastian, ceilalți și-un cîine (Polirom, 2014), pentru care noi l-am aplaudat, ne-a plăcut. V-am dat zece motive pentru care trebuie să citiți romanul acesta, v-am și spus c-am făcut nopți albe cu el (romanul, d'oh), am și aflat pentru voi pe unde îi place scriitorului să bea o cafea sau o bere, așa că nu aveți nicio scuză să nu fi citit cartea (bine, vă mai dăm o șansă, știm c-ați fost ocupați: weekend-ul ăsta toată lumea citește Sebastian, ceilalți și-un cîine, da? :) ) sau să nu fi auzit de domnul scriitor în cauză.  Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: noutăți editoriale, traduceri și premii

Ne pasă și suntem interesați, bookaholici fiind, de tot ce mișcă în industria de carte din România. Vrem să fim la curent cu cele mai noi apariții editoriale, cu turneele literare ale scriitorilor români, cu cele mai prospete traduceri (la noi sau peste hotare), cu invitații festivalurilor de literatură de la noi și din afară etc. Pe scurt, cu știrile (și zvonurile :) ) culturale.  Așa că ne-am gândit să creăm o nouă rubrică (săptămânală sau bilunară, în funcție de fluxul de știri) pentru a vorbi despre toate acestea. Sperăm să vă placă și, mai presus de asta, să vă informeze în legătură cu tot ce se întâmplă în literatura română contemporană.  Citeşte tot articolul

carte de proza scurta si happening, semnate de A.G. Billig

4 uși și alte povestiri, de A.G. Billig – o carte și o poveste de vară cu un happening

Am cunoscut-o pe A.G. Billig la FILIT Iași, pur întâmplător, chiar în ziua în care pleca de la festival. Atunci îmi povestise, pe scurt, despre cartea ei de debut, 4 uși și alte povestiri (Editura Data Group, 2013), volum pe care îl publicase mai întâi în limba engleză, în 2012, la MP Publishing, în Douglas, Marea Britanie. Cum reușise? Simplu: avusese curajul să meargă la London Book Fair și să-și caute, pe cont propriu, un agent literar - la noi fusese refuzată de unele edituri din pricina faptului că proza scurtă nu se citește, nu se vinde etc. etc., știți care este situația. Sigur că îmi stârnise curiozitatea, însă, cum se întâmplă de obicei, odată ajunsă la București, am plonjat în tot felul de alte urgențe și am uitat. Acum puțin timp am ajuns atât la carte, cât și la happening-ul pe care autoarea l-a pus la cale. Citeşte tot articolul

Ce cărți să citim în timpul Campionatului Mondial de Fotbal

Încep cu o mărturisire: nu sunt microbistă. Nu atingeți încă, vă rog, butonașul cu X din colțul paginii :). Mă uitam foarte mult în copilărie la meciurile de fotbal, mai ales la cele în care juca echipa națională a României. Și asta pentru că toată lumea o făcea, nu exista altceva în program. Mi-aduc aminte că eram foarte atașată de Gică Popescu, Hagi, Lăcătuș și alții, ale căror nume nu le mai știu - aveam o fotografie A4 cu ei pe dulapul din bucătărie și mă lăudam, la vremea respectivă, tuturor rudelor sau prietenilor care ne treceau pragul că-i știam pe toți jucătorii din imagine. La ceva timp după aceea, din diferite motive, m-am depărtat și n-am mai urmărit meciuri de fotbal (mă interesau alte sporturi). Însă, cumva, fotbalul mi-a rămas în minte ca un sport frumos care apropie oamenii.   Citeşte tot articolul

confruntari rap intre scriitori

Confruntări rap amuzante: Edgar Allan Poe versus Stephen King și alții

Citești tu liniștit dimineața presa și dai peste o chestie care se numește Epic Rap Battles of HistoryTe pune sfântu' să dai click pe link și gata, ziua ți-e compromisă. Nu de alta, dar băieții care fac clipurile respective au fost activi - patruzeci și trei de video-uri existente pe canalul lor YouTube. ”Bătăliile” rap au loc între personalități din domenii variate: istorie, literatură, știință, sport, afaceri, muzică, film, politică. Sunt incluse și câteva confruntări între personaje fictive din benzi desenate, literatură sau film.  Citeşte tot articolul

interview with David Vann

Interviu cu David Vann: ”Cred că toate cărțile mele analizează sau critică bărbații, într-un fel sau altul”

David Vann este un scriitor american de succes, cărțile sale (Legend of a Suicide, Caribou Island, Dirt, Goat Mountain, Last Day On Earth: A Portrait of the NIU School Shooter şi A Mile Down: The True Story of a Disastrous Career at Sea) fiind traduse în douăzeci de limbi și aflându-se în topul celor mai bune volume ale anului în țările respective. În cariera sa literară de până acum, a obţinut patru burse literare (Guggenheim, National Endowment for the Arts, Wallace Stegner şi John L’Heureux) și cincisprezece premii internaţionale, printre care şi cele pentru cel mai bun roman străin în Franţa şi în Spania (Prix Médicis étranger şi Premi Llibreter). A scris pentru mai multe publicații importante - Esquire, Men’s Journal, The Sunday Times, The Observer, The Guardian, The Sunday Telegraph, The Financial Times, Elle UK, Writer’s Digest etc.- și predă la Universitatea Warwick din Anglia. Citeşte tot articolul

interview with David Vann

Interview with David Vann: ”I think that all of my books analyze or criticize, in a way or another, men”

David Vann is an internationally-bestselling writer, whose books (Legend of a Suicide, Caribou IslandDirtGoat MountainLast Day On Earth: A Portrait of the NIU School Shooter şi A Mile Down: The True Story of a Disastrous Career at Sea) have been translated in twenty languages and have won fifteen prizes, including best foreign novel in France and Spain. He has also written for important magazines, such as EsquireMen’s JournalThe Sunday TimesThe ObserverThe GuardianThe Sunday TelegraphThe Financial TimesElle UKWriter’s Digest etc., and he is currently a Professor at the University of Warwick in England. Citeşte tot articolul

lista de carti romanesti foarte faine

Șapte cărți românești cu care am făcut nopți albe în ultimele luni

Ar fi frumos și tentant să mă las pradă amintirilor din copilărie, să încep să vă povestesc despre cum am făcut eu nopți aproape albe (doar eram mică, iar două ore de citit peste ora de somn era o aventură) cu CireșariiTom SawyerInimă de copilCăpitan la 15 aniCei trei mușchetariRobinson Crusoe ș.a.m.d. Sau să vă spun despre momentele din timpul liceului, când ronțăiam pe bandă rulantă, cu o lanternă pe sub pătură cărți românești, Romanul adolescentului miopJuventus și alte poemePatul lui Procust, Cartea amăgirilor, OrbitorDicționarul onomasticDespre îngeri (din care acum sunt convinsă că n-am înțeles nimic), Muzici și faze etc., dar și seria Harry Potter sau De ce iubim femeileAlchimistul, Veronika se hotărăște să moarăCodul lui da Vinci ș.a. Citeşte tot articolul

Anchetă: Ce baruri și cafenele frecventează 15 scriitori români

Scriind, în urmă cu ceva timp, despre baruri, cafenele și restaurante celebre, pe urmele scriitorilor din lumea largă, dar și de la noi, din epocile trecute, sau despre terasele la care mergem să citim, ne-am dat seama că nu știm mai nimic despre locurile unde merg, se simt bine, se întâlnesc cu prietenii, scriu, beau ș.a.m.d. scriitorii români. Curioși din fire, noi, cititorii pasionați, ne-am apucat să întrebăm în stânga și-n dreapta. Din fericire, întrebarea a fost foarte bine primită; așa am aflat ce baruri și cafenele frecventează (sau nu) cincisprezece scriitorii români, atât dintre cei cunoscuți, cât și dintre cei debutanți. Ne-au răspuns: Mihai Radu, Andra Rotaru, Marius Chivu, Lavinia Braniște, Vlad L. Tăușance, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Suceavă, Dan Coman, Diana Bădica, Andrei Dósa, Elena Vlădăreanu, Adrian Teleșpan, Veronica D. Niculescu, Vasile Ernu, Luca Dinulescu. Alte comentarii sunt de prisos :). Lectură plăcută! Citeşte tot articolul

Interviu cu Małgorzata Rejmer: ”Cred că nici românii nu știu să spună cine sunt până la capăt”

Małgorzata Rejmer este o tânără de 28 de ani, absolventă a Studiilor Individuale Interdisciplinare Umaniste și Sociale din cadrul Universitățíi din Varșovia, doctorand al Institutului de Cultură Poloneză al Universității varșoviene. A fost laureată a premiului Planete Doc Review pentru reportaj scris în 2008, iar în 2009 a debutat cu romanul Toksymia („Toxemie"), nominalizat la Premiul Literar Gdynia și la Premiul Asociației Editorilor de Carte din Polonia. În septembrie 2013, Editura Czarne i-a publicat seria de reportaje despre România, Bukareszt. Kurz i krew - tradusă la noi București. Praf și sânge, de Luiza Săvescu, publicată și lansată la Bookfest 2014 de către Editura Polirom.  Cartea a fost considerată de criticii polonezi drept una dintre cele mai importante apariții ale anului 2013 în Polonia, primind deja trei premii: premiul Teresa Toranska decernat de revista Newsweek, premiul Warszawska Premiera Literacka și premiul Gwarancja Kultury 2014, acordat de televiziunea TVP Kultura. De asemenea, a fost nominalizată la premiul Paszport Polityki, premiul National Geographic Traveler la categoria cartea anului, precum si la Premiul Gryfia (a carui primă laureată, în 2012, a fost reputata scriitoare Magdalena Tulli). Citeşte tot articolul

Recenzie Frati pe jumatate de Lars Saabye Christensen

O carte imensă: Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen

Lars Saabye Christensen trebuie să fi făcut un pact cu diavolul pentru a scoate cartea asta, Frați pe jumătate - sau, mă rog, o înțelegere cu vreo zeitate, vreo instanță divină de dincolo de noi, oamenii obișnuiți. Căci Doamne, ce i-a ieșit e... ceva de zile mari (grozav, minunat sau orice alte adjective pălesc, zău că pălesc în fața cărții ăsteia)! Realmente mă simt un cititor norocos că am ajuns la volumul lui Christensen - și asta o datorez venirii lui în România, la invitația Editurii Univers (cea care-i publică la noi cărțile), în martie anul acesta, când și-a lansat o altă carte, Vizionare (pe care mi-e cam frică s-o citesc de teamă că nu se va ridica la nivelul precedentei). Atunci am și avut oportunitatea de a purta un dialog foarte interesant cu scriitorul norvegian în cauză, pe care mi-ar plăcea să-l citiți, dacă aveți timp și n-ați făcut-o până acum. Citeşte tot articolul

Cartile luate de Maria, un copil de noua ani si jumatate, de la Bookfest 2014

Maria, un copil de 9 ani și jumătate, despre Bookfest 2014

Cu Maria v-am făcut cunoștință în urmă cu o lună și jumătate, atunci când am vorbit cu ea despre primele ei întâlniri cu cărțile, despre preferatele ei, despre alegerea volumelor și multe altele. A fost foarte emoționată când a citit interviul respectiv și, cumva, a căpătat parcă și mai mult drag de cărți și de... Bookaholic :). Astfel încât vineri seara am fost sunată de mama ei care mi-a spus că Maria ar vrea să scrie pentru noi un fel de cronică de târg, încântată peste măsură de experiența ei de la Bookfest, de librarii faini și scriitorii deschiși pe care i-a întâlnit și cu care a vorbit, de cărțile pe care și le-a luat. Firesc, ne-am entuziasmat și noi. Am fost foarte curioși ce va scrie Maria, un copil de 9 ani și jumătate, despre Bookfest 2014. Cum arată călătoria prin lumea cărților prin ochii ei? :) Vedeți mai jos. Citeşte tot articolul