În 2017, la Editura Charmides apărea un nou volum de poezie semnat de Alexandru Vakulovski, „Priveliști”, volum dedicat lui B. Fundoianu. Despre influența acestuia asupra lui Vakulosvki, despre priveliștile personale și porumbelul gras Dumitraș, în cele ce urmează:
Dan Dediu a debutat în 2017 la Casa de Editură Max Blecher cu volumul „4,5 litri de sânge, miliardar”. Despre volum, Alex Ciorogar a scris: „Un debut deloc convențional: prin antamarea unui proiect identitar, Dediu ajunge, spre final, să interogheze înseși rațiunile artei poetice. Vulgar și seducător, profan, dar misterios, anti-eroul acestei cărți pare desprins din stirpea unui Berryman ori Seidel. O carte punk despre «supunere și devorare» în care misticismul incurabil ia locul violenței macho în câteva dintre cele mai porno momente ale industriei lirice contemporane”.
Olga Ștefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (secțiile „Literatură universală și comparată” și „Limba și literatura română”), iar în 2012 programul masteral „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, din cadrul aceleiași facultăți. A publicat câteva plachete de poezie în adolescență, însă volumele care au impus-o ca pe unul dintre tinerii poeți emergenți de astăzi sunt Toate ceasurile (Vinea, 2006), Saturn, zeul (Charmides, 2016) și Charles Dickens (frACTalia, 2017). În prezent, predă limba și literatura română la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca și se pregătește pentru susținerea unei teze de doctorat pe tema „simulacrelor” literare. Citeşte tot articolul
„Manierist până în vârful unghiilor, încă de la volumul de debut, «Ucenicia bătrânului alchimist»(1983), în 2005, Soviany publică o carte atipică, în care renunță în bună măsură la artificiile obișnuite, lăsând locul unei autenticități bine temperate, în care ontologicul, cu adâncile sale implicații, ține cu succes locul jongleriilor tehnice (...). «Scrisori din arcadia» reprezintă nu numai o schimbare a formulei, ci consemnează, totodată, o experiență-limită a autorului, pe care acesta a știut să o convertească în poezie de cea mai bună calitate”, scria Bogdan Crețu despre volumul „Scrisori din arcadia”. În 2017, volumul este reeditat la Editura Tracus Arte și readus în atenția cititorilor.
Primăvara vine cu întrebări care nu au gen, nici ierarhii, nici perspective unilaterale. Întrebați dacă „A existat vreo tendință de a scrie dintr-o perspectivă diferită, de a vă juca cu fluctuații ale genului? Cum vă simțiți când scrieți din perspectiva sexului opus, aveți o altfel de libertate?”, cinci scriitori - Dagmar Dusil, Angela Baciu, Cătălina Florina Florescu, Emilian Pal și George Ștefan-Niță - au răspuns la această provocare după cum veți vedea în rândurile de mai jos.
Februarie a fost lună scurtă, dar, cu toate astea a fost dificil să aleg doar 10 titluri de citit în martie. De fapt, am ales iar 11. Citeşte tot articolul
Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul
Berta García Faet (n. 1988, Valencia) este poetă, eseistă și traducătoare, remarcându-se ca una dintre personalitățile cele mai active, mai angajate și mai efervescente din literatura spaniolă de azi. A studiat Ştiinţele Politice şi Economice în Valencia, după care a urmat două masterate, unul de filosofie politică și altul de literatură spaniolă și latinoamericană, iar în prezent urmează studiile doctorale la Brown University, în Providence, Rhode Island. A publicat volumele de poezie Manojo de abominaciones (2008), Night club para alumnas aplicadas (2009), Fresa y herida (2011), Introducción a todo (2011) și La edad de merecer (2015), pentru care a primit mai multe premii importante, iar poezia sa a apărut recent într-o ediție americană, The Eligible Age (2018). Citeşte tot articolul
Am citit-o prima dată pe Doina Ruști acum mai bine de 10 ani, și am scris cu entuziasm, atunci, despre romanul ei Zogru (Polirom, 2006), în cadrul secțiunii de carte a revistei Time Out București. Mi s-a părut, citind acest roman, că e nevoie de o revigorare a prozei cu inserții fantastice, rămasă – la noi – la momentul Eliade-Voiculescu, cu o singură excepție notabilă, după mine, și anume proza lui Ștefan Bănulescu, și că scrisul Doinei Ruști ar putea înnoda această tradiție. Însă, între timp, prozatoarea Doina Ruști a evoluat în multe alte direcții, plăcându-i teritoriile încă neexplorate și temele cât se poate de provocatoare. Dacă primele cărți – Omulețul roșu (Vremea, 2004), Zogru (Polirom, 2006) și Fantoma din moară (Polirom, 2008) – merg în direcția prozei fantastice de care aminteam, Lizoanca la 11 ani (Trei, 2009) și Logodnica (Polirom, 2017) merg în direcția prozei non-ficționale à la Truman Capote, în vreme ce Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017) explorează teritorii baroce, în care fantezia și detaliile minuțioase sunt elementele-cheie. Citind recent Mâța Vinerii, unde detaliile culinare abundă, m-am gândit că autoarei o să-i placă micul nostru dialog cu pretext gastronomic, și am avut dreptate: i-a plăcut. O să vedeți cât de mult din răspunsurile de mai jos. Poftă mare la lectură! Citeşte tot articolul
La finalul anului 2017, apărea volumul „Gustul cireșelor” (Editura Charmides), de Ștefan Manasia. Într-un interviu acordat lui Robert Șerban, Ștefan Manasia spunea: „Poezia e superputerea mea. Şi a ta. Şi o listă infinită, ca la Umberto Eco, un inventar al deşertăciunilor, iluziiilor, viselor, epifaniilor. Uneori, un mod miraculos de a preceda sau de a provoca realitatea (ca să explic asta, ar trebui să cobor într-o zonă a intimităţii şi vulnerabilităţii şi nu mă simt în stare astăzi). Alteori, o arheologie psihică”. Despre superputerea din „Gustul cireșelor”, citiți în cele ce urmează.
Andrei Dósa (n. 1985, Brașov) a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (anterior Scriere Creatoare) din cadrul Facultății de Litere a Universității „Transilvania”. A debutat cu volumul Când va veni ceea ce este desăvârșit (Tracus Arte, 2011), pentru care a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. A mai publicat volumele American Experience (Cartea Românească, 2013), Nada (Pandora M, 2015) și adevăratul băiat de aur (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017). Este redactor al revistei „Poesis internațional” și traducător din limbile engleză și maghiară. Citeşte tot articolul
Efe Duyan (n. 1981, Istanbul) a absolvit Arhitectură și Filosofie la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu și a urmat apoi studii de masterat în Istoria și Teoria Arhitecturii. Este doctor în Istoria Arhitecturii la Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan” din Istanbul, unde predă în prezent. A debutat cu volumul de poezie Takas (2006), scris împreună cu Kemal Özer, căruia i-au urmat un eseu despre opera lui Nazim Hikmet (2008), editarea unei antologii de poezie contemporană (2010) și volumele de poezie Tek Șiirlik Așklar (2012) și Sıkça Sorulan Sorular (2016). În urma participării la numeroase evenimente literare internaționale, printre care și Edinburgh Book Festival, Word Express Project, Riga Poetry Days, selecții din poezia sa au fost traduse în bulgară, cehă, chineză, daneză, engleză, estoniană, franceză, greacă, germană, ebraică, maghiară, română, croată, occitană. Citeşte tot articolul
Prima mea întâlnire cu Lavinia Bălulescu a fost... cel puțin neobișnuită (nu știu dacă ea își mai aduce aminte). Era acum mulți ani, la Timișoara, unde mersesem la o lansare de carte și - nu știu cum, dar știu de ce (fiindcă se făcuse al naibii de frig, de aia!) - am intrat amândouă într-un magazin să-mi iau un pulover: negru, lung, cu nasturi, îl am și acum! Știu că mi-a plăcut instantaneu de ea, a fost așa un fel de simpatie la prima vedere, și asta înainte s-o cunosc pe „Lavinucea” și să aflu ce e „la ea-n cap”. Când, mai târziu, i-am citit cărțile – Mov (Prier, 2004), Lavinucea (Cartea Românească, 2007; Casa de pariuri literare, 2017) și La mine-n cap (Polirom, 2013) -, postările pe Facebook și articolele din presă și de pe blogul ei, Ferma de gânduri, m-am lămurit definitiv că Lavinia Bălulescu e o scriitoare cu multiple valențe, cu umor și o ironie acidulată (da, da!), cu un real talent de povestitoare, cu o voce aparte și o inteligență remarcabilă. Văzându-i capodoperele culinare pe Facebook (pâini dodoloațe, cozonaci crăpând de fericire, prăjiturile de toate felurile etc.), m-am gândit că i-ar plăcea să ne povestească aici, la Gastro-literare, despre mâncarea din bucătărie și cea din cărți. Și am avut dreptate, chiar i-a plăcut, și-o să vedeți și voi din răspunsurile ei. De data asta nu mai zic poftă bună la lectură, ca de obicei, zic – cu voia invitatei mele de astăzi - Pace (și poftă bună) cartierului! Citeşte tot articolul
Domnica Drumea (n. 1979, Râmnicu Vâlcea) este autoarea volumelor de poezie Crize (Vinea, 2003), Not for sale (Cartea Românească, 2009), Vocea (Charmides, 2014) și traducătoarea unor scriitori precum Charles Bukowski, Carson McCullers, Tennessee Williams, Allen Ginsberg și Anthony Burgess printre alții. A fost, la începutul anilor 2000, membră a grupării fracturiste, dar de care s-a detașat după debut, conturându-și, de la o carte la alta, un discurs tot mai sigur și mai personalizat, epurat de vetuperațiile și clocotele fracturismului inițiat de Marius Ianuș și Dumitru Crudu. Citeşte tot articolul
