Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Şapte eroine şi eroi pentru puştii de azi

Cine sunt noii eroi ai puștilor? Nu cine ar trebui să fie sau cine credem noi că s-ar califica pentru acest titlu, ci, foarte precis, despre cine citesc ei acum, ținînd cont că există o întreagă explozie young adult fiction, cărți care se vînd pe bandă, romane traduse simultan în zeci de limbi, uneori afaceri, și nu cărți, formule  după rețetă, eventual transformate imediat în blockbustere în una, două, trei părți. Citeşte tot articolul

Portretul artistului ca tînăr cîine, proza poetului Dylan Thomas

Dylan Thomas (identificabil pentru cine ştie cît timp cu inubliabilul do not go gentle into that good night) a construit Portretul artistului ca tînăr cîine din zece povestiri care-şi adună conţinutul din experineţele directe ale lui Thomas, toate legate de vîrstele primelor descoperiri revelatorii: copilăria şi adolescenţa. Desigur, ele pot fi citite în orice ordine preferaţi, fără teamă că pierdeţi vreun fir care le ordonează (asta deşi există cîteva personaje şi peisaje recurente, dar fără ca ele să condiţioneze cursul lecturii).  Citite în ordine cronologică, ele lasă să se vadă o gradaţie a vîrstelor şi a transformărilor care îmbogăţeşte foarte mult experienţa de lectură. Citeşte tot articolul

Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde

Biografia stufoasă a lui Constance Lloyd, soția greu încercată a lui Oscar Wilde, aduce atît de multe lucruri la lumină încît, chiar dacă ești, chiar dacă nu ești interesat de viața ei sau de a scriitorului cu care a împărțit  o bună parte din viață, tot rămîi cu foarte mult. Franny Moyle, autoarea cărții, a făcut muncă de biograf care nu se joacă: fiecare an despre care a putut găsi informații e refăcut din toate bucățelele pe care a reuşit să le pună cap la cap. Citeză scrisori, în special din bogata corespondență pe care Constance a păstrat-o cu fratele ei, Otho Holland Lloyd, jurnale ale cunoscuților, articole de presă, fragmente de memorialistică, însemnări de tot felul. Citeşte tot articolul


Film: Kill Your Darlings, generația ‘beat’ la școală

Sunt mereu de părerea că odată ce ți-ai început cariera de actor cu un rol popular, iar dacă acel rol se mai și întinde pe o durată de 10 ani, trebuie să fii un actor al naibii - da' al naibii! - de bun ca să ștergi sau măcar să estompezi acea primă imagine pe care ochii publicului și-au făcut-o despre tine. Ani întregi, când mă uitam la DiCaprio, l-am văzut în rolul de băiețel sărac cu duhul din What's Eating Gilbert Grape. La fel, o să mai curgă multă apă pe Tamisa până când n-o să-l mai văd pe Daniel Radcliffe drept Harry Potter. Iar Daniel și stilul său de joc nu contribuie în nici un fel la treaba asta. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: multe noutăți editoriale inedite, grădina de citit și altele

V-a fost dor de rubrica noastră despre ce e nou în lumea cărții din România? :) Sperăm că da, întrucât săptămâna 12-17 iulie vine cu multe apariții editoriale inedite - cum ar fi Ultimul om al lui Mary Shelly, o nouă traducere din Alice Munro, Fugara, și din Chinua Achebe sau Stanislaw Lem, prima traducere românească a unei cărți de David Foster Wallace, Mătura sistemului ș.a. -, cu vești despre cum poți să fii voluntar la FILIT 2014, cum te poți bucura de cititul în aer liber - de pe 20 iulie avem liber la Grădina de citit -, de ce să te apuci de terminat manuscrisul de literatură pentru copii și tineret și multe altele. Sperăm să te încânte ce vei citi mai jos. Spor la lectură! Citeşte tot articolul

Jumătatea rea de Sally Green. Un nou hit fantasy

Jumătatea rea de Sally Green este una din acele cărți cu drepturi vîndute în aproape 40 de țări înainte să iasă din tipografie. Mai mult, e un roman de debut: Sally Green nu avusese nicio aventură cu literatura, lucrase în fel de fel de locuri, ultima slujbă fiind cea de contabilă, iar scrisul compulsiv la Jumătatea rea a  luat-o inclusiv pe ea prin surprindere. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: noutăți editoriale, festivaluri literare, premii, reduceri la cărți și altele

A mai trecut o săptămână, așa că a venit vremea unui alt articol în rubrica despre ce e nou în lumea cărții din România. Vă ținem la curent, întocmai cum am promis, cu tot ce mișcă aici, pe la noi, dar și peste hotare. Astăzi venim cu vești despre cele mai recente apariții editoriale (ce ne-a atras nouă atenția), despre festivalurile literare care vor avea loc săptămâna aceasta (la Sibiu) și cea viitoare la Brașov, Râșnov și Bistrița, despre Premiile Tiuk!, premiul pe care l-a primit Andrei Vieru în Franța și nominalizații Premiilor „Mircea Ivănescu”, despre ce reduceri faine am zărit noi pe site-urile editurilor de la noi, bibliotecile în aer liber din București și altele. Spor la lectură! Citeşte tot articolul

Recenzie Draga viata de Alice Munro

Dragă viață de Alice Munro – un volum spectaculos de proză scurtă

Abia am terminat de citit volumul acesta de proză scurtă, Dragă viață de Alice Munro, cea mai recentă carte a sa (în original, Dear Life, 2012) - și ultima, dacă ne luăm după declarațiile autoarei - și sunt într-o stare aparte de euforie. Pe de o parte, aceasta se datorează povestirilor minunate pe care le-am citit. Pe de altă parte, euforia vine și din lipsa de somn (cu Alice Munro nopțile albe sunt atât de scurte...). Citeşte tot articolul

10 scriitori nemulțumiți de ecranizări care mie mi-au plăcut

Bătălia cărți versus filme este perpetuă. Nu o vom relua astăzi, am mai dezbătut aspectul acesta cu alte ocazii și, oricum, parcă nu are finalitate. Ambele tabere au suficiente argumente. În schimb, am făcut o listă cu 10 scriitori nemulțumiți de ecranizări, toate celebre și suficient de vechi încât să le fi văzut toată lumea. Am menționat, de fiecare dată, ce motive au avut autorii pentru a le displăcea filmele în cauză - veți vedea, cele mai multe sunt atât de generale încât s-ar putea potrivi cu ușurință oricărei alte cărți/ altui film. În plus, le-am ales doar pe cele care mie mi-au plăcut foarte mult (atât cărțile, cât și filmele; de altfel, le analizez întotdeauna separat), cu o singură excepție: My Foolish Heart, după o nuvelă a lui Salinger, pe care n-am apucat să o văd, dar al cărei caz mi s-a părut interesant.  Citeşte tot articolul

Oana Boca Stanescu

Do judge a book by its cover(s)! Uneori, se poate și așa

După 6 ani de FILB, mi-e aproape imposibil să împart scriitorii pe naţionalităţi. Consider că, mai curînd, putem vorbi despre autori contemporani, pentru care provocările sînt, în mare parte, aceleaşi. Iar dacă, în ceea ce îi priveşte pe scriitorii consacraţi, o eventuală analiză a acestei afirmații e uşor mai complicată, cînd vine vorba despre debutanţi, toți specialiștii în Marketing & Comunicare vor fi de acord cu mine, cred, cînd spun că e la fel de complicat să lansezi un autor nou, indiferent dacă e vorba de scena literară londoneză sau de cea dîmboviţeană. Citeşte tot articolul

NOS4A2, de Joe Hill – o poveste horror de Crăciun

Înainte de a scrie această recenzie, care îşi aşteaptă de multişor rândul, mi-am recitit cronicile primelor două romane ale lui Joe Hill, Cutia cu fantome şi Horns. Din păcate, această cronică, la NOS4A2, va fi departe de exaltarea pe care sper că am reuşit la acea vreme să o insuflu cititorilor respectivelor texte. Ale mele, căci nu ştiu dacă am convins pe cineva să il citească pe Joe Hill (să ridice mâna orice convertit). De asemenea, menţionam în ambele texte că titlul meu preferat rămâne colecţia de nuvele 20th Century Ghosts, pe care o voi recomanda oricând oricărui pasionat de mild horror, stil în care Joe Hill excelează. Citeşte tot articolul

Interviu cu Andrew Cowan

Interviu cu Andrew Cowan: „Personajele noastre au ADN-ul nostru”

Andrew Cowan este un scriitor britanic care predă cursuri de creative writing la Universitatea East Anglia. Totodată, este și directorul departamentului de creative writing din cadrul aceleiași universități. Cartea sa de debut, Porcul, a fost tradusă la noi în 2009, de Ruxandra Ana, și a fost publicată la Editura Leda. Cu acest roman, autorul britanic a câștigat numeroase premii, dintre care amintim Betty Trask Award, Sunday Times Young Writer of the Year Award, Authors’ Club First Novel Award, Scottish Arts Council Book Award și Ruth Hadden Memorial Award. Cel mai recent volum al lui Cowan se numește Worthless men și a apărut în 2013.  Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: festivaluri, noutăți editoriale, topuri și altele

Săptămâna trecută debutam cu primul material din noua rubrică săptămânală de pe Bookaholic, cea care speră să vă aducă cele mai proaspete și cele mai interesante vești din lumea cărții din România. Pentru că ne pasă de ceea ce se întâmplă în literatura română contemporană. Astăzi revenim cu cel de-al doilea material cu știrile care ne-au ajuns la urechi în săptămâna 27 iunie - 4 iulie. Pe scurt, veți găsi informații referitoare la participarea FILB la Swimathon București, noutăți despre FILIT, ce cărți ne-au atras atenția dintre cele mai recente apariții editoriale, amănunte despre premiul care i-a fost decernat teatrologului George Banu, despre o nouă traducere a cărții Sunt o babă comunistă!, de Dan Lungu, includerea unor poeme de Nina Cassian și Doina Ioanid într-un top internațional și două noi emisiuni de televiziune prezentate de scriitorul Radu Paraschivescu.  Citeşte tot articolul

prezentare de carte: Mathias Malzieu, Cel mai mic sarut pomenit vreodata

”Cel mai mic sărut pomenit vreodată”, de Mathias Malzieu – candoare și iubire la superlativ

Când scriam despre experiența mea la Bookfest 2014, am amintit, într-o doară, că a apărut, la Editura Nemira, în colecția Babel, o nouă traducere din Mathias Malzieu, tipul care a scris Mecanica inimii (despre carte, albumul rock omonim, piesa de teatru pusă în scenă de Chris Simion, am scris aici), recent ecranizată sub forma unei animații. Acum, că am citit-o din scoarță-n scoarță, îți pot da mai multe detalii :) - cartea se numește Cel mai mic sărut pomenit vreodată (în original Le plus petit baiser jamais recensé), a fost publicată în Franța în 2013 și tradusă la noi anul acesta, de Mihaela Stan. Citeşte tot articolul

Arta poate învinge războiul? – Al patrulea zid de Sorj Chalandon

Sorj Chalandon – prezent la Bookfest în iunie, cu ocazia publicării în limba română a romanului său Le quatrième mur (Grasset & Fasquelle, 2013)/ Al patrulea zid (traducere de Doru Mareş, Humanitas Fiction, 2014), care a obţinut Prix Goncourt des lycéens (2013) şi Premiul Liste Goncourt – Le Choix roumain – a fost multă vreme jurnalist la cotidianul Libération, iar apoi, din 2009, la săptămânalul satiric Le Canard enchaîné. Citeşte tot articolul