Daniela Luca a revenit la finalul anului 2017 cu un nou volum de poezie, „Intermezzo”, colecția „Avanpost”, Editura Paralela 45. Pe coperta a patra a volumului, Cosmin Perța scrie: „Intermezzo este un volum de poezie simfonică, în trei părți, în care vocile memoriei, ale experienței, ale percepției afective și poetice a lumii înconjurătoare se suprapun, se completează, se contrapun, uneori, pentru a contribui la o armonie și la o viziune poetică unică”. Pentru cei care nu au fost la lansările de la Târgul de carte Gaudeamus sau din Londophone, sau pentru cei care nu au citit încă „Intermezzo”, acest interviu poate fi un punct de pornire pentru descoperirea micro-spațiilor interioare de care nu scapă nimeni.
Cautare dupa "imprumut"
Împrumutul cultural sub lupă. O nouă formă de cenzură?
„Cine e cel dintâi hoţ de buzunar al artelor? Scriitorul de ficţiune, el este.” – Lionel Shriver
Discursul lui Lionel Shriver, ţinut la Festivalul Scriitorilor din Brisbane, a stârnit mai multe controverse deşi, într-o lume care nu s-ar fi confruntat cu aceste probleme relativ noi, ar fi trecut neobservat sau, de fapt, nici măcar nu ar fi avut loc. Pe scurt, în discursul său, autoarea cărţii Trebuie să vorbim despre Kevin, atrage atenţia asupra unor ideologii nou-născute, în opinia sa, care pun sub semnul întrebării dreptul autorilor de a mai scrie ficţiune. Citeşte tot articolulRadu Vancu: „Și eu vreau, în felul meu, să scriu un Paradis”
T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”
După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul
Soarele negru al melancoliei – „Melancolia”, de Mircea Cărtărescu
„Frumuseţea fantastică a lumii e hrana melancoliei noastre.” Avem aici o frază care ar putea contrage întrega substanță a celei mai recente cărți scrise de Mircea Cărtărescu. Pasajul e din Jurnalul publicat anul trecut și, deși fibra Solenoidului e cea decantată, fire din Melancolia pot fi anticipate încă de atunci. Citeşte tot articolul
Ut pictura poesis – „Noțiuni elementare”, de Irina-Roxana Georgescu
Noțiuni elementare este primul volum în românește al Irinei-Roxana Georgescu, publicat nu demult la Cartea Românească. După Intervalle ouvert, apărut la editura pariziană L’Harmattan în 2017, acest volum a avut, cu siguranță, ecoul pe care îl merita din plin. Citeşte tot articolul
10 cărți de citit în februarie 2019
Începutul de an n-a fost lipsit de apariții noi, deși, teoretic măcar, ianuarie ar fi o lună de pauză editorială. Una dintre cele mai importante apariții ale primei luni a lui 2019 a fost volumul final al seriei „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård - Sfârșit (și ce mai sfârșit: 1120 de pagini de analiză autobiografică à la Karl Ove). Citeşte tot articolul
Mi chiamano Ioana – „O formă de viață necunoscută”, de Andreea Răsuceanu
Despre debutul în proză al Andreei Răsuceanu s-a scris deja destul de mult. Cronicile de întâmpinare și listele scurte ale rezoluțiilor de an au făcut limpede că O formă de viață necunoscută e un roman valoros. Așa încât îmi permit acum să depășesc simplele judecăți de valoare și să spicuiesc măcar câteva dintre zonele de profunzime ale romanului. Citeşte tot articolul
Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat
„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul
Antidot pentru o cascadă a prejudecăților – „Sârmă ghimpată”, de Claudiu Komartin
Felul demotivant și fugitiv în care s-a scris despre așa-numita „generație a războiului” sau „generația pierdută” a degenerat într-un soi de „cascadă a prejudecăților”, preluând, de dragul sonorităților, titlul unei rubrici semnate de Camil Petrescu prin ’45-’46. Vorbim despre acei poeți care debutează în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care sunt de două ori reduși la tăcere: o dată de venirea celui de-Al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului. Citeşte tot articolul
Lia Faur: „Nu pot scrie când sunt fericită. Cele două stări sunt incompatibile în poezie”
SĂ NE CUNOAȘTEM POEȚII. O inițiativă a site-ului nostru: (și mai multe) interviuri cu poeți din vremurile noastre, oameni care trăiesc și scriu printre noi. După Livia Ștefan, iată o splendidă pledoarie pentru poezie de la una dintre cele mai apreciate poete din România, astăzi: Lia Faur. Citeşte tot articolul
Efectele imediate ale fragilității. „Șapte octombrie”, de Vlad Zografi
La un moment dat, l-am ascultat pe Vlad Zografi vorbind, pasionant, despre Bruckner. Încheind lectura celui mai recent roman al lui, Șapte octombrie, nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Simfonia a VIII-a a aceluiași Bruckner. Acolo, în ultima parte, se aglomerează simultan temele din întreaga partitură. E și efectul pe care Vlad Zografi îl imprimă cărții sale, odată ce ajungi la capitolul final. Poate părea, la prima vedere, o simplă chestiune de stil. Însă, cred eu, tocmai aici găsim centrul de greutate al romanului. Citeşte tot articolul
Seară japoneză dedicată lansării romanului „Suspine tandre“ de Yōko Ogawa și atelier de shamisen cu reputatul muzician Keisho Ohno – joi, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Și aricii citesc câteodată – ilustrații și obiecte amuzante
Zilele trecute, am avut bucuria de a vedea în curtea unor prieteni ce locuiesc în apropierea pădurii un animal tare drăgălaș și scump la vedere pentru locuitorii orașelor: un arici. Întâlnirea cu creatura plină de țepi mi-a adus zâmbetul pe buze și mi-a trezit amintiri din copilărie, căci într-o vară de atunci am găsit în grădina unor vecini o întreagă familie de arici, pe care i-am urmărit toată ziua cu maximă încântare și curiozitate. Cu gândul ăsta în minte, m-am hotărât să-mi găsesc un obiect cu imaginea unui arici, care să-mi înveselească zilele de toamnă. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Nora Iuga: „Nu e nevoie să ai casa plină de cărți pentru a-ți face o cultură solidă”
Am ajuns acasă la Nora Iuga cu un buchet de narcise galbene, pentru a afla chiar din prag că aceasta este culoarea ei preferată. Mă pregătisem pentru o întâlnire scurtă, căci, la cei 86 de ani împliniți, mă așteptam ca scriitoarea să obosească destul de repede. Da’ de unde! După cinci ore de discuții și fotografii, eu mă simțeam deja epuizată, dar Nora Iuga nu dădea semne că ar fi obosit – mereu se mai găsea ceva de povestit, o amintire care ieșea la suprafață, un subiect pe care nu-l abordasem. M-au uimit memoria, luciditatea și energia de care dă dovadă, dar și căldura, sinceritatea și interesul cu care își tratează interlocutorii. M-am despărțit de Nora cu părere de rău, căci e practic imposibil să n-o îndrăgești pe scriitoare după câteva ore petrecute în compania ei. Citeşte tot articolul