Nu mă număr printre fanii înfocați ai lui Orhan Pamuk, dar recunosc că Muzeul Inocenței și Zăpada mi-au plăcut. Oricum, destul cât să mă determine să-i citesc şi prima carte tradusă în engleză, Fortăreaţa albă - publicată la noi inițial în 2007, apoi în 2012, în traducerea iscusită a Luminiței Munteanu. Din nefericire, pe mine acest roman de tinerețe al autorului turc distins cu Nobel a reuşit să mă adoarmă pe la jumătate. Deși plasat într-un, altfel, foarte bine recreat Istanbul de secol al XVII-lea, Fortăreaţa albă nu e deloc un roman istoric, aşa cum bănuiam, citind primele pagini (nu, nu prefaţa!). Poate, așa cum s-a mai spus, este o așa-zisă metaficţiune istoriografică, deși, cinstit vorbind, n-are prea multe din ingredientele-cheie ale acestui gen, așa cum a fost el teoretizat de Linda Hutcheon. E mai curând o parabolă despre identitate, cu o punte ficţională între lumea Vestului şi cea a Estului pe care păşesc, alternativ sau în sincron, doi eroi din tagma (hiperfolosită) a gemenilor. Despre dublu, oglindă, identitate (narativă, mai ales) şi conondrumul cu care-şi sparg capetele marii noştri prozatori, români și străini deopotrivă – realitate vs. ficţiune – e vorba în această carte. Citeşte tot articolul
Tag: cronica
Copilăria ca poveste de viață – despre „Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu”, de Iulian Bocai
Câștigătorul Premiului de debut al Editurii Polirom, micro-romanul Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, reprezintă unul dintre micile delicii editoriale ale anului 2018. Povestea, pe cât e de simplă, pe atât e de captivantă. Și emoționantă. Citeşte tot articolul
Arta zgomotului – „Glitch”, de Vlad Moldovan
Muzica Glitch este o subcategorie a muzicii electronice. Formula sonoră a acestui gen muzical e, aparent, simplă: înșiruiri de sunete (în sensul brut al termenului) ale unor erori de sistem, de la CD-uri zgâriate la erori de software. Această metodă (experimentală, de altfel) de a face muzică apare în anii ʼ90. Dar, desigur, „antecedente” există. Două dintre ele pot explica mai bine decât muzica Glitch însăși raționamentele muzicale pe care Vlad Moldovan le construiește în volumul său de poezie. Citeşte tot articolul
IAN + OMAR = ROMANIA – Dan Ciupureanu, „Omar și diavolii”
După un strălucit start de carieră poetică, Dan Ciupureanu face senzație debutând și în proză, cu Omar și diavolii (Ego. Proză/Polirom, 2017), într-o zodie fastă operelor din spectrul autoficțiunii. Un Bildungsroman al unei copilării precoce, evoluând către o tinerețe minată de psihoze, Omar-ul lui Ciupureanu-fiul pare să facă o pereche straniu complementară Copilăriei lui Kaspar Hauser a lui Bogdan-Alexandru Stănescu (aceeași editură și colecție, același an). O paralelă între cele două scrieri sincrone merită trasată nu doar pentru a revela aerul salingerian pe care îl împărtășesc, deopotrivă cu jocul de măști al autoficțiunii, cât pentru a marca o diferență majoră: antiintelectualismul pronunțat al lui Ciupureanu, contrastând cu dezabuzarea erudită din Kaspar. Citeşte tot articolul
Walkiria Martei Petreu – „Supa de la miezul nopții”
Cea mai recentă carte a Martei Petreu este entuziasmantă dintr-o mulțime de motive. Supa de la miezul nopții e un roman care duce, simultan, mai multe „bătălii” pe fronturi dintre cele mai diverse, iar Martei Petreu îi reușește de minune fiecare miză pe care și-o fixează.
Cartea reprezintă o rememorare a destinelor unor personaje care se intersectează și care, într-un fel sau altul, se destructurează reciproc ajungând, în cele din urmă, să se distrugă. Citeşte tot articolul
Bagabonți și gangsta pop – despre „ Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor”, de Adrian Schiop
Unul dintre numele des invocate pe scena culturală autohtonă este al lui Adrian Schiop. Motivele? Sunt mai multe. Cu un real succes atât prin tema abordată, cât și prin scriitura reușită, volumul Soldații. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013, 2017) constituie, de câteva săptămâni, una dintre atracțiile cinematografice, romanul fiind ecranizat în 2017, în regia Ivanei Mladenovic. Tot anul trecut a apărut pe piața de carte și teza de doctorat a lui Adrian Schiop, Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor, teză în care autorul aduce în prim-plan (așa cum ne-a obișnuit) subiecte neașteptate, încă tabu. Citeşte tot articolul
„O căldură care se extinde” – despre „un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa”, de Alex Cosmescu
Anul acesta la poezia e la bistrița, Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman vorbeau despre una dintre foarte puținele bestseller-uri de poezie, care și-a epuizat rapid primul tiraj și a apărut în vară cu o a doua ediție la Cartier: un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa, de Alex Cosmescu. Asta e cartea pe care mi-am și xeroxat-o de la o colegă din Republica Moldova acum câțiva ani și xeroxul a umblat din mână în mână pe la mulți dintre prietenii mei. Și a avut de fiecare dată același succes. În mod firesc și totodată, în mod neobișnuit, pentru că e vorba de o poezie împotriva timpului său. Și, de aceea, multe dintre trăsăturile ei sunt pe lista de don'ts ale poeziei contemporane, dar Alex demonstrează că și blândețea, și căldura, și umanitatea pot fi resemantizate și reintegrate în discurs. Citeşte tot articolul
The Subtle Art of Not Giving a F*ck – o carte ca o palmă
Nu prea citesc cărţi de self-developing, dar Amazon mi-a recomandat cartea asta prin toate metodele, aşa că până la urmă am cedat şi am luat-o. Şi mă bucur foarte tare. Ca să nu vă sperie prea tare limbajul din titlu, să ştiţi că, imediat ce-am terminat-o, am recomandat-o fetelor mele (sunt mari, au mai auzit cuvinte de patru litere, nici o grijă). Şi aş vrea să fi citit şi eu cartea asta la vârsta lor. Citeşte tot articolul