Dana Pîrvan

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


Viață, deci aventură – Oliver Sacks, „În mișcare. O viață”

Numele lui Oliver Sacks, celebrul neurolog motociclist pasionat de povești, le este cunoscut cititorilor români mai ales datorită volumului de povestiri Bărbatul care își confunda soția cu o pălărie, povestiri în care autorul surprindea capacitățile extraordinare pe care le are omul, spectacolul minții omenești, greu încadrabil în normalitate sau în patologie, fiind de-a dreptul hipnotizant. Citeşte tot articolul

OLAV – olimpiada lecturii și a vieții

În afara elevilor și a profesorilor de română, puțini știu că, de câțiva ani, în învățământul românesc se organizează o olimpiadă total diferită de ceea ce presupunea olimpiada clasică de limba și literatura română. Și numai cei care au fost realmente implicați știu ce însemnă cu adevărat OLAV și cât de îndrăgită este această competiție în rândul elevilor care au înțeles că lectura este o abilitate de viață, că, știind să citești texte literare sau nonliterare și să interpretezi imagini, realitatea imediată se transformă, firul ce te călăuzește prin labiritul vieții devenind mai trainic. Citeşte tot articolul

Obiecte și suflete fragile – „Poftă de ciocolată”, Care Santos

Care Santos (n. 1970) este una dintre cele mai importante scriitoare din Spania. Scrie (atât în catalană, cât și în spaniolă) romane, proză scurtă, poezie, literatură pentru adolescenți și pentru copii. După cum declara scriitoarea într-un interviu, de pe urma literaturii pentru copii câștigă mai mult decât din cea pentru adulți, din acest punct de vedere piața de carte din Spania fiind similară celei din România. Santos numără deja peste 40 de volume, multe traduse în numeroase limbi. În plus, este și fondatoarea Asociației tinerilor scriitori din Spania, a cărei președintă a fost pentru opt ani. Ar mai fi de adăugat că scrie cronică literară pentru El Mundo. Și are și trei copii. Citeşte tot articolul

Prin labirintul amneziei voluntare – „Ca să nu te pierzi în cartier” de Patrick Modiano

Când mă gândesc la proza lui Patrick Modiano, în minte îmi vine în primul rând atmosfera aparte care se naște din rătăcirea oamenilor prin ungherele propriului trecut, în încercarea de a aduce la lumină cioburi ale identității. Amintire, uitare, suprapunerea întunericului cu lumina, regăsirea mereu mai strâmtă decât pierderea – sunt elemente care, puse laolaltă, alcătuiesc un înveliș plin de mister, tulburător prin amestecul de neliniște, nostalgie, blândețe și neputință. Citeşte tot articolul

Pisica fatală – „Pisica musafir”, de Takashi Hiraide

Romanul Pisica musafir al scriitorului japonez (n. 1950, cunoscut ca poet și mai puțin ca prozator) a înregistrat un uimitor succes de public în multe țări europene. În 2014, figura în New York Times pe lista celor mai vândute cărți. Mulți ar zice poate că pur și simplu datorită pisicii, personaj ce are din start mari șanse de a fascina mulți cititori. Plus că dimensiunile de roman slim oferă o lectură destul de rapidă. Dar, evident, această grilă ar fi una reductiv-simplificatoare. Citeşte tot articolul

„Despre minciună”, Sfântul Augustin: A minți sau a nu minți? – aceasta este întrebarea

Eram în liceu când un eseu pentru ora de franceză m-a pus pentru prima dată în situația de a scrie despre minciună. Și cum scrisul a presupus o limpezire și o asumare mai intensă decât simpla chibzuire în adâncul minții, episodul a rămas cumva prins de mine. Titlul în franceză nu era tocmai neutru, doza de „îndrumare” fiind considerabilă. Toutes les vérités ne sont pas bonnes à dire. Sugestia resimțită era destul de limpede: dacă spui mereu adevărul, provoci probleme. Unele minciuni sunt necesare. Sunt albe. Și, cumva, sugestia venea să confirme ceea ce fiecare dintre noi obișnuiește să facă deseori, în proporții și contexe diferite. Fie pentru a-și înlesni calea, fie pentru a le fi celor din jur mai bine. Egoism, ipocrizie, demagogie, diplomație, altruism, patologie – multe scuze și acuze ar fi de găsit în jurul minciunii. Citeşte tot articolul

Kafka îndrăgostit în „Splendoarea vieții”, de Michael Kumpfmüller

Nu știu câți dintre cei care l-au citit pe Kafka s-au întrebat dacă și în ce fel acest scriitor complicat, autor al unor texte departe de a fi luminoase, s-a bucurat de iubire. Romanul Splendoarea vieții, publicat de germanul Michael Kumpfmüller (specialist în tot ce înseamnă Kafka, dar și autor de ficțiune) în anul 2011 și tradus în 2015 în română de Iulia Dondorici, pentru Editura Univers, este una dintre cărțile ce m-au surprins frumos, căci reconstituie ficțional tocmai această ipostază: Kafka îndrăgostit. Iar povestea este cu atât mai mișcătoare, cu cât anul de dinaintea morții se dovedește și anul iubirii. Bolnav și resemnat, trăind acut senzația că viața îi este terminată, Kafka întâlnește o femeie care îi aduce mai multă lumină, liniște și curaj decât avusese întreaga viață. Citeşte tot articolul

Singurătatea – flux și reflux – în „Ziua Morților”, de Cees Nooteboom

Ce facem cu nenorocirea care ni se administrează zilnic? – este una dintre multele întrebări care se ridică din paginile romanului Ziua Morților al lui Cees Nooteboom. Autorul olandez propune aici, drept modalitate de păstrare a omenescului viu, distanțarea prin însingurare, ieșirea din cadru și, implicit, privirea aruncată înspre lume dintr-o zonă aflată în spatele scenei pe care oamenii își beau, inconștienți, porția zilnică de teroare. Dezumanizarea privirii este un lait-motiv al cărții, cauză și în același timp consecință a abrutizării: Citeşte tot articolul

2015. Traducerile de pe raftul din față – Dana Jenaru

Iar mă uit în urmă la anul isprăvit și, ca de fiecare dată când mă întreb ce aș reciti, mă simt cu musca pe căciulă că n-am mistuit decât o parte din ce mi-ar fi plăcut, ca să nu zic din ce ar fi „trebuit”. Cum majoritatea cărților despre care am scris în 2015 au fost traduceri (în ciuda faptului că la fiecare început de an îmi propun să schimb proporțiile), mă voi limita și aici să amintesc traducerile preferate din 2015, cele care s-au așezat aproape de la sine pe raftul din față. Citeşte tot articolul

Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

Zadarnic și frumos – despre Țara Zăpezilor, de Yasunari Kawabata

Frumusețe, vremelnicie, liniște, zădărnicie, căldură, sclipire, ademenire, fărâmițare, jocul ireal al realului - sunt doar o parte dintre cuvintele-așchii în jurul cărora se încheagă universul aparte al existenței din literatura lui Yasunari Kawabata. Un scriitor ce nu încetează a surprinde prin strania artă de a smulge din amestecul vieții fărâme de frumusețe ce sclipesc mai ales în timpul trecerii lor triste. Citeşte tot articolul

Să poți zâmbi adevărului din oglindă – Éric-Emmanuel Schmitt, Femeia în fața oglinzii

La recenta venire în România, Éric-Emmanuel Schmitt a avut un mare succes de public, dovadă fiind și finalul serii de la Ateneu, când scriitorul, timp de aproape trei ore, a oferit zâmbitor autografe pe cărțile din generoasa seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Cea mai citită carte a sa în România este cred Oscar și Tanti Roz, o carte care, ca și Micul Prinț, se parcurge cu aceeași încântare la toate vârstele. Citeşte tot articolul

Moartea la Deptford, de Anthony Burgess – o biografie ficționalizată. Spectacol de idei și de limbaj

Anthony Burgess este unul dintre scriitorii britanici pentru care literatura înseamnă și posibilitatea de a recupera ori de a revitalizarea cultura și istoria țării sale. Cunoscut cititorilor români datorită romanului Portocala mecanică, din Anthony Burgess s-au tradus în 2015 alte două romane: Ochii doamnei mele și Moartea la Deptford. Ambele sunt biografii ficționalizate, prima fiindu-i dedicată lui Shakespeare, iar a doua lui Cristopher Marlowe, talentatul dramaturg apreciat de Shakespeare și care a murit la doar 29 de ani, viața fiindu-i pe cât de scurtă, pe atât de densă și de pitorească. Citeşte tot articolul

Să scoatem câinii la plimbare – despre „Căței pierduți și oameni singuri”, de Lucy Dillon

Romanul Căței pierduți și oameni singuri al scriitoarei britanice Lucy Dillon (publicat în 2010, roman care a câștigat Romantic Novel of the Year Award) nu e genul de carte pe care, cântărind-o doar după titlu, aș fi luat-o de pe raftul unei librării. Impresia inițială de „ușurătate” este însă contrazisă de lectura ce îți pune în față o carte introspectivă cu un substrat psihologic consistent. Deși încadrabilă în seria scrierilor romantice, nu găsim în acest roman patetisme ieftine sau dulcegării lacrimogene. Citeşte tot articolul