Rubrici

Rubrici ale redactorilor și colaboratorilor Bookaholic, toate conținut original, așa cum v-am obișnuit. Fie că vorbim de cărți „coup de coeur”, de cărți de legendă, biblioteci de scriitori, fie că suntem part-time printre oameni, articolele din aceste rubrici vă vor surprinde plăcut.

Poemul săptămânii: „Voi încerca să trăiesc fără tine pe acest Pământ”, de Polina Barskova

Polina Barskova (n. 1976, Leningrad/ St. Petersburg) este una dintre cele mai originale și îndrăznețe voci din literatura rusă recentă. Precoce din punct de vedere literar și academic, începe să publice poezii în ziare și reviste încă de la vârsta de nouă ani, lansându-și prima carte în adolescență, iar la 20 de ani se mută în Statele Unite, pentru a urma studiile doctorale la Universitatea din California, având deja o diplomă în literatură clasică la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. A publicat mai multe cărți de poezie, iar selecții din textele sale au apărut în limba engleză prin volumele This Lamentable City (2010) și The Zoo in Winter: Selected Poems (2011). În prezent, locuiește în Massachusetts și predă la Hampshire College. Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în ianuarie 2018

După marile apariții de la Gaudeamus în ultima lună a lui 2017 aparițiile editoriale s-au mai împuținat, dar nu au încetat. Cărți întârziate, care nu au mai apucat târgul, sau cărți programate să apară mai târziu, decembrie a fost o lună din care am avut ce alege.  Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „imaginează-ţi o stradă îngheţată din new york”, de Victor Țvetov

Victor Țvetov (pseudonimul lui Victor Neaga) s-a născut la 12 mai 1990, în Nimoreni, Republica Moldova. A debutat în 2015 cu în lipsa unor lucruri importante (Casa de Editură Max Blecher), volum care l-a adus imediat în prim-planul poeziei tinere de după 2010. Constructul poetic pe care îl elaborează Țvetov se individualizează prin tactul cu care operează cu contrastele, cu principiile contradictorii, textele sale polarizându-se aproape maniheist între urban și rural, între rigoarea corporatistă și escapismul basarabean. Nefiind un simplu fenomen de acumulare, ci mai degrabă o „poezie a sintezei”, așa cum marca Dumitru Crudu, în lipsa unor lucruri importante probează mai toate ingredientele discursului recent, dovedind, încă prin acest prim volum, nu doar o bună cunoaștere și stăpânire a tehnicilor care asigură astăzi succesul unui debutant, ci și limitele lor, incapacitatea unei anumite formule de a fi suficientă sau îndeajuns de bună pentru a fi practicată de la cap la coadă. Astfel, în același recipient poetic, au loc ironia, cinismul, cruzimea limbajului ce relevă o conștiință scrutătoare, dar și vulnerabilitatea masculină, autoflagelarea și o sensibilitate foarte ușor inflamabilă. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „În concluzie”, de Menno Wigman

Menno Wigman (n. 1966, Beverwijk, Olanda) este una dintre vocile cele mai importante ale literaturii olandeze contemporane, fiind un scriitor activ și complex, al cărui profil relevă influențe diverse, atât din zona literară, cât și din muzică. A publicat mai multe volume de poezie, printre care 's Zomers stinken alle steden (Vara toate orașele put, 1997), Zwart als kaviaar (Negru precum caviarul, 2001), Mijn naam is Legioen (Numele meu este Legiune, 2012), eseuri, dar și unul de proză, Het gesticht (Instituția, 2006), scris în urma celor trei luni petrecute într-un ospiciu de lângă satul Den Dolder, în cadrul unui program de rezidență. Premiat la numeroase festivaluri naționale și internaționale, Menno Wigman a coordonat câteva antologii și este traducătorul în olandeză al lui Charles Baudelaire, Gérard de Nerval, Rainer Maria Rilke, Thomas Bernhard și alții. Citeşte tot articolul


Cristina Andrei: „Niciodată nu greşeşti cu lucruri simple. Pâine de casă, brânzeturi, măr verde, câteva boabe de strugure, un pahar de vin roşu, poveşti”

Cristina Andrei este, cel puțin pentru mine, una dintre cele mai surprinzătoare apariții pe scena literară a ultimilor ani: o prozatoare care a ales un debut târziu, dar sigur, cu un roman care indică o maturitate impresionantă a scrisului și o excelentă stăpânire a tehnicilor narative. Romanul Abonatul nu poate fi contactat a apărut la Editura Nemira, în 2014, în Colecția „Cuaternar”, și s-a bucurat de aprecierile criticii de întâmpinare, dar și de un public în căutarea unui povestitor hărăzit și a unei fraze bine alcătuite. Deși, poate, comparațiile nu sunt cea mai bună cale de a evalua un autor, aș așeza-o pe Cristina Andrei în descendența Gabrielei Adameșteanu, cu care împarte construcția inteligentă și o stilistică bine strunită, dar și memorabilele personaje feminine cărora le dă viață. Și cred cu tărie că o a doua carte o să-i confirme talentul anunțat la momentul debutului.

Am rugat-o să-mi răspundă la micul chestionar gastronomic (parțial fix, parțial mobil, adaptat fiecărui autor în parte), aflat în centrul rubricii „Gastro-literare”, și a făcut-o cum știe ea cel mai bine: cu povești frumoase, cu umor și cu inteligență. Mai mare dragul s-o citești! Poftă bună... la lectură!  Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „sunt mulți fotografi necunoscuți care-și uită în depozite”, de Cristina Stancu

Cristina Stancu (n. 1990) a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. A publicat poezie în revista Paradigma, pe site-ul Subcapitol și traduceri din limba franceză în Poesis internațional. Anul acesta i-a apărut la editura Tracus Arte volumul teritorii, pentru care a primit Premiul Național pentru debut în poezie „Iustin Panța”. A mai colaborat cu revista Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste și face și ilustrații. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Și fac artă”, de Katja Perat

  1. Katja Perat (n. 1988) a absolvit în 2012 Facultatea de Filosofie și Literatură Comparată a Universitatății din Ljubljana, iar în prezent își continuă studiile doctorale în America. A publicat volumele Cei mai buni au căzut (Najboljši so padli, 2011) și Taxa pe valoare adăugată (Davek na dodano vrednost, 2014), pentru care a obținut numeroase premii. Este editor al revistei „Literatura” și semnează cronici și articole de critică literară, de artă și socială în bilunarul „Pogledi”.

Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „nu-mi venea să cred de câtă nepăsare e capabil”, de Merlich Saia

Merlich Saia s-a născut în 1982 în București și a publicat în 2014 garda de corp (Tracus Arte), volum distins cu Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. Dedublarea subiectului poetic (anticipată de altfel și de recurgerea la un pseudonim) este principiul fondator al cărții ce se constituie sub forma unui amplu poem narativ, având în centru o realitate reductibililă la un singur raport fundamental între „garda de corp” și „șeful”. Astfel, coloana vertebrală a textelor este alcătuită din notații ce transcriu geometriile contondente ale relației dintre garda de corp și superiorul acesteia, relație capabilă să amorseze un discurs schizo, când autoreferențial și confesiv, când analitic, de o feroce luciditate. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Florin Chirculescu: „Eu sunt în tabăra cu povestitori și am senzația că tabăra cealaltă lovește în apetitul general pentru lectură”

Dacă citiți mai rar - sau chiar deloc - literatură science-fiction, s-ar putea să nu fi auzit de Florin Chirculescu, în schimb numele de Sebastian A. Corn e foarte posibil să vă fi ajuns pe la urechi. Sub acest pseudonim, scriitorul (de profesie medic chirurg) a publicat numeroase romane și povestiri în ultimii douăzeci și cinci de ani, fiind considerat un nume de referință al literaturii science-fiction din România. Chiar și eu, care sunt un cititor ocazional de SF, aveam în lista de dorințe Ne vom întoarce în Muribecca, despre care aflasem că e o carte excelentă. Citeşte tot articolul


Simona Antonescu: „Am folosit prilejul mesei ca să-mi port cititorii într-o lume mai puţin obişnuită pentru noi”

Simona Antonescu a fost, pentru mine, cel puțin, o surpriză foarte plăcută, pe o scenă literară din ce în ce mai nombrilistă și mai uniformă, care a ignorat o bună perioadă ingredientul principal al literaturii: povestea. Autoarea Fotografului Curții Regale și a celorlalte două romane - Darul lui Serafim și Hanul lui Manuc - este, înainte de orice, o excelentă povestitoare, capabilă să reînvie lumi demult apuse și să facă din personajele sale oameni vii. Ca orice mare povestitor, Simona Antonescu se folosește de mâncare pentru a da autenticitate narațiunilor sale, știe să se bucure din plin de fascinantul univers al gusturilor și evocă într-un fel extrem de emoționant mâncărurile copilăriei. Scrie întotdeauna cu o ceașcă de cafea alături, îi place bulzul ciobănesc și gustul acrișor și unul dintre scriitorii care au format-o e Mihail Sadoveanu, autorul unora dintre cele mai frumoase „peisaje” culinare din literatura română. Poftă bună... la lectură! Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „Pentru generațiile viitoare (Un manifest)”, de David Meza

David Meza (n. 1990, Mexic) este una dintre vocile emergente din poezia mexicană contemporană, numărându-se, în același timp, printre cei mai importanți tineri poeți de limbă spaniolă la nivel internațional. A studiat literatură și filosofie la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului și a debutat, în 2012, cu Visul lui Vișnu (El Sueño de Visnu), primul volum din ceea ce avea să devină trilogia Trimurti. Poemele sale au apărut în numeroase antologii și reviste precum Tenían veinte años y estaban locos (Spania), Ping Pong Magazine (Repubica Dominicană), Chutzpah! (China), dar și pe platforma online 89plus Clubhouse (Marea Britanie). Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „nopțile prin orașul ăsta”, de Livia Ștefan

Livia Ștefan s-a născut în 1982 în Giurgiu și a „imigrat” în 2007 în București. A debutat în 2012 cu volumul re.volver (apărut la CDPL), care anunța o voce bine articulată, puternică, însă poate puțin prea ancorată în retorica „fetelor rele” de după 2000. A mai publicat poeme și povestiri în diverse reviste, dar și pe site-uri culturale (LaPunkt, Liceul Cosmic, Subcapitol), colaborând, când și când, cu trupa Oedip Piaf. Anul acesta a participat la atelierele de traducere organizate de ICR Stockholm și a fost invitată la Cosmopóetica, unul dintre cele mai importante festivaluri de poezie din Spania. Citeşte tot articolul


Gastro-literare: Ștefania Mihalache – „Eu sunt un aliaj imposibil între gourmand și gourmet”

De ce mâncare, o sa vă întrebați. Pentru că toată lumea mănâncă, inclusiv personajele din literatura pe care o citim. Chiar și cititorii, oricât de diferiți și de capricioși ar fi ei. Chiar și - sacrilegiu! - autorii acestei literaturi care ne umple, zi de zi, viețile cu tot felul de emoții, care mai de care mai colorat-intense. Avea Brillat-Savarin o butadă de la care putem porni această călătorie în bucătăriile și în palatele (da, și gustative ale) unor scriitori care au zis DA acestei aventuri: animalele mânâncă, omul se hrănește. Așadar, mâncatul e o artă (chiar dacă abia ultimele decenii au transormat-o dintr-o Cenușăreasă într-o prințesă, acceptată inclusiv în mediile elitiste și chiar academice), iar moravurile culinare sunt, în mod limpede, un foarte puternic indicator sociocultural. Scriitorii au fost dintotdeauna preocupați de mâncare și au făcut din ea nu doar un detaliu de scenografie romanescă, important și savuros, fără îndoială. Uneori, o masă ori un fel de mâncare a dat cheia unei intrigi, a salvat un personaj sau, trist, l-a ucis. Tot la masă, eroii și-au cunoscut iubitele sau călăii, s-au declanșat războaie și s-au semnat tratate de pace sau contracte prenupțiale. Citeşte tot articolul